Mecanisme de securitate în lupta împotriva terorismului

INTRODUCERE

„Teama este principala sursă a superstiţiei şi una din principalele surse ale cruzimii.”

Bertrand Russell

Terorism înseamnă, în esenţa sa, ca şi în înţelesul cel mai larg ce se poate da acestui termen, înfricoşarea unei populaţii prin acte de violenţă. Cuvântul vine din latinul terror, terroris care înseamnă groază, frică, spaimă provocată premeditat prin ameninţare şi intimidare.

Prin terorism ca metodă de acţiune, se înţelege practicarea teroarei. El desemnează acte de natură să povoace într-un anumit mediu un sentiment de teamă intensă, prevestitoare a unui rău inevitabil, cu alte cuvinte, acte intimidante sub toate raporturile.

Deşi de multă vreme în atenţia juriştilor, terorismul nu a putut căpăta totuşi o definiţie juridică, universal acceptabilă. Dificultatea provine în primul rând din faptul că, în esenţa sa, terorismul nu s-a putut defini ca fenomen. Încercările făcute de a înlocui doar cuvântul teroare prin cuvinte ca spamă, intimidare, teamă, groază care, deşi sinonime, nu exprimă întotdeauna acelaşi lucru, nu au dus la rezultate. Este de observat faptul că terorismul nu este decât o metodă de acţiune, o modalitate de punere în execuţie a unei activităţi infracţionale prin teroar, violenţă, intimidare, metodă adesea confundată cu însăşi infracţiunea.

Oameni de specialitate, congrese internaţionale, mai ales acelea pentru unificarea dreptului penal, au luat în cercetare fenomenul terorismulu, dar nu au reuşit să realizeze un acord asupra unei definiţii juridice, propunerile făcute apărând incomplete, lipsite de precizie.

Thomas Givanovitch consideră că prin terorism se înţeleg acte de natură să provoace sentimentul de teamă, de un rău oarecare, acte care apar ca intimidări din toate punctele de vedere.

Raphael Lemkin priveşte problema într-un sens foarte larg, ajungând la concluzia că terorismul constă în a intimida oamenii prin mijlocirea actelor de violenţă.

Quintiliano Saldana adoptă două puncte de vedere : într-un înţeles mai cuprinzător el vede terorismul ca pe o crimă sau un delict, politic sau social, în care executarea faptei sau numai anunţarea ei seamănă nelinişte generală, prin faptul că creează un pericol general ; într-un sens mai restrâs el vede atentatele teroriste ca acte criminale săvârşite numai cu scop de alarmare, prin utilizarea mijloacelor capabile de a crea o stare de pericol comun. În acest sens el afirmă : ,, În disciplina penală se înţelege prin terorism, în sensul cel mai cuprinzător, orice crimă sau delict, politic sau social, a cărei executare sau chiar anunţare seamănă o spaimă generală şi care prin natura sa creează un pericol general ,,.

Într-un sens mai restrâns (stricto sensu) atentatele teroriste sunt acte criminale comise numai sau în principal într-un scop de alertă prin folosirea de mijloace capabile să creeze o stare de pericol comun.

Sintetizând părerile sale Quintiliano afirmă că terorismul este ,, o metodă de a stăpâni masele şi a paraliza acţiunea lor, prin mijlocul constrângerii psihologice şi al intimidării criminal. Rezultatul său este o stare de violenţă provocată prin mijloace de izolare, în succesiunea actelor de violenţă, executate în scopul de a inspira teroarea într-un anumit mediu, localitate sau ţară şi prin generalizarea ei internaţională,,. Şi într-o încercare de a cuprinde în ansamblu problema, tot el spune : ,, Terorismul este o metodă criminală care se caracterizează prin săvârşirea de acte cu scopul de a produce o stare de alarmă sau de teroare şi prin folosirea de mijloace în stare să provoace o situaţie de pericol general sau comun”.

Penalistul Donnedieu de Vabres opiniază, în caracterizarea terorismului, că scopul pur politic nu este absolut necesar. El este un fapt de bandă, adesea internaţională, ceea ce îi dă o eficacitate particulară ; procedeele pe care le întrebuinţează sunt de natură să provoace teroarea : explozii, distrugeri de căi ferate.

La rândul său, A. Sttile, pornind de la înţelegerea terorismului ca o metodă de realizare a infracţiunilor de drept comun, apreciază că terorismul desemnează o metodă criminală caracterizată prin teroare şi violenţă în vederea atingerii unui scop determinat. Concluzia sa este că terorismul constă în actul criminal săvârşit prin teroare sau violenţă, ori printr-o mare intimidare în vederea atingerii unui scop determinat.

La cea de a IV-a conferinţă pentru unificarea dreptului penal, profesorul J.A. Roux definea terirismul drept orice acţiune constând în folosirea unor mijloace periculoase pentru persoane sau bunuri, întreprinse în vederea terorizării populaţiei.

Edward Kossoy este de părere că ,, terorismul este intimidarea prin folosire reală sau ameninţătoare a violenţei, ca mijloc de guvernare ori de asigurare a unor scopuri politice sau de altă natură”.

În literatura română de specialiate profesorul dr. doc. Grigore Geamău defineşte terorismul internaţional ca fiind ,, faptele criminale îndreptate împotriva şefilor de stat sau a altor demnitari, împotriva unor grupuri de persoane sau instituţii de stat sau obşteşti,,.

Principala caracteristică a terorismului este intimidarea prin violenţă, mijloacele folosite fiind extrem de variate, incluzând răpirea de persoane, luarea de ostatici, asasinatul, execuţiile sumare, producerea de explozii, distrugerea unor edificii publice, sabotarea căilor ferate sau a unor instalaţii industriale ori a mijloacelor de telecomunicaţii, ruperea unor diguri, otrăvirea apei potabile (a râurilor, fântânilor sau rezervoarelor de apă), producerea unor boli contaginoase, executarea de bombardamente

La metodele “tradiţionale” s-au mai adăugat şi noi forme, cum ar fi atentatele contra şefilor de state, atacurile misiunilor diplomatice şi a diplomaţilor, atentate împotriva personalităţilor politice sau a unor persoane particulare cunoscute pentru opiniile lor, atacarea unor instituţii publice sau întreprinderi comerciale, a avioanelor, a forţelor de ordine.

Având în vedere şi cele expuse mai înainte, definirea juridică a terorismului se lasă foarte greu prinsă într-o singură şi unitară definiţie.

***, Le Petit Larousse (LPL), Paris, 1995;

Andronovici Constantin, Drept internaţional public, Editura Graphnix, Iaşi, 1996;

Aradavoaice Gheorghe(General de divizie rez.); Iliescu Dumitru (general de divizie rez.); L.D. Nita, Teorism, antiterorism, contraterorism (TAC), Editura Antet, București,1997;

Bălan Oleg, Terorismul – crimă internaţională, Chişinău, 1998;

Bodunescu Ion, Bodunescu Dan-Romeo, Relaţii internţionale, problematici şi prioritati pentru mileniul III, Editura Tipoalex, Bucuresti, 2000;

Boudon R., Besnard Ph., coord., Dictionnaire de la Sociologie Larousse (DSL), 1993;

Creţu Vasile, Drept internaţional penal, Editura societăţii Tempus România, Bucureşti, 1996;

Cloșca Ionel, Le droit humanitaire a l'aube du troisieme millénaire, în volumul Problemes humanitaires a la fin du siecle et du millenaire, Bucuresti, 1998;

Duculescu Victor, Diplomatia secreta, Editura Europeana, Bucuresti, 1992;

Duculescu Victor, Protecţia juridică a drepturilor omului, Editura Lumina Lex, Bucureşti, 1994;

Gali Boutros, Rapport sur l,activite de l;Anssemblee generale, Nations Unies, New York, 1992;

Geamanu Grigore, Dreptul international penal si infractiunile internationale, Editura Academiei, Bucuresti, 1977;

Iain McLean (coord.), The Concise Oxford Dictionary of Politics, O.U.P., 1996;

Miga-Beşteliu Raluca, Drept internaţional (introducere în dreptul internaţional public), Editura ALL, Bucureşti, 1997;

Năstase Adrian, Drepturile omului – religie a sfârşitului de secol, IRDO, Bucureşti, 1992;

Niciu Marţian, Dreptul internaţional public, v. II, Editura Fundaţiei “Chemarea”, Iaşi, 1996;

Trasnea Ov., Kollos N., coord., Mica Enciclopedie de Politologie (MEP), Editura Stiintifica si Enciclopedica, Bucuresti, 1977;

Tamas S., Dictionar Politic (DP), Editura Academiei Romane, Bucuresti, 1993;

Zamfir C., Vlasceanu L.(coord.), Dictionar de Sociologie Babel (DSB), Editura Babel, Bucuresti, 1993;

Aparare impotriva Terorismului