Efectele globalizării în China

„China este modernă şi antică. Comunistă şi capitalistă. Bogată şi săracă. Reformată şi rezistentă la schimbare. Omogenă şi diversă. Represivă şi independentă. Conservatoare şi revizionistă. Pasivă şi agresivă. Puternică şi slabă” (Blair, Hills, Sampson & Januzzi, U.S-China Relations: An Affirmative Agenda, p. 12)

E greu de făcut o descriere adecvată a Chinei fără a intra într-o contradicţie sau fără a te lovi de contraste. Ce o caracterizează e schimbarea. Societatea chineză trece astăzi printr-o perioadă de tranziţie cu ambiţia de a ajunge în topul celor mai solide puteri din lume din punct de vedere economic şi militar. Iar pentru a o înţelege trebuie să ţii pasul cu ritmul rapid în care se schimbă. Ultimele decenii au creat contextul favorabil pentru o dezvoltare economică fără precedent făcând-o să aspire la un statut internaţional de putere hegemonică în Asia de Est şi viitoare concurentă a poziţiei actuale a SUA în lume. Potenţialul de dezvoltare al societăţii chineze este greu de contestat dacă luăm în considerare nota superlativă în materie de populaţie, faptul că dispune de resurse naturale considerabile sau că deţine o armată puternică căreia îi alocă sume mari de bani (bugetul anual al cheltuielilor pe echipamentul militar a crescut de 4 ori in 9 ani).

În urmă cu doar câteva decenii nimeni nu se aştepta ca, din colapsul în care era pe punctul de a cădea, să se ridice atât de spectaculos precum a făcut-o. Însă provocările pe plan intern cu care se China se confruntă în continuare sunt multe, diverse şi slăbesc autoritatea statului inclusiv în încercarea de impunere a reformelor. Este vorba despre probleme de corupţie la nivelul Partidului Comunist, de existenţa în continuare a întreprinderilor de stat ineficiente, şi de disparităţile regionale economice foarte mari. De asemenea, trebuie luată în calcul şi problema descentralizării şi implicaţiile creşterii autonomiei guvernelor locale. Mai mult, China se prezintă ca o relativă „ciudăţenie experimentală” prin combinarea unui sistem economic cvasi-capitalist cu regimul politic autoritarist în care Partidul Comunist se străduie să-şi păstreze legitimitatea în contextul liberalizării economice.

Întregul proces de deschidere în materie de relaţii externe şi cooperare cu statele dezvoltate, cu cele în curs de dezvoltare sau cele din Lumea Treia, s-a produs în contextul globalizării. Aceasta îi oferă Chinei şansa de a avea un cuvânt important de spus în plan internaţional şi îi încurajează aspiraţiile de mare putere mondială. Astfel, China s-a implicat în măsuri de securitate internaţională şi a ieşit din izolaţionismul ce a caracterizat perioada de interrerlaţionare doar cu URSS-ul. Mai mult, globalizarea pune în evidenţă carenţele interne ale sistemului şi-i oferă posibilitatea (cel puţin teoretic) să le îndrepte.

Termenul „globalizare” a pătruns însă în discursurile oficialilor chinezi abia în 1996 deşi, dacă ne raportăm la o globalizare strict economică, aceasta merge mai departe în trecut. Maturizarea relaţiei dintre societatea chineză şi procesul de globalizare s-a produs odată ce China a realizat implicaţiile la nivel internaţional a acţiunilor diferiţilor actori politici. Aşadar, fie că e vorba de încheierea unor tratate de securizare regională, de războaie, de dispute teritoriale, aceste situaţii se pot rezolva pe plan politic lărgind spectrul soluţiilor oferite de globalizare. Mai mult, au apărut pe scena internaţională unele probleme precum bolile infecţioase, trafic transnaţional de droguri, terorism internaţional sau arme de distrugere în masă ale căror soluţii se pot găsi doar prin stabilirea unor relaţii de colaborare între state. Revenind la cele precizate la început, China este un stat cu o capacitate extraordinară de a asimila provocările lansate la nivel mondial, care grăbeşte pasul în atingerea obiectivelor şi care îşi propune adaptarea la noile trenduri globale.

Ce înseamnă procesul de globalizare pentru China, şi ce semnificaţii are globalizarea Chinei pentru celelalte state? Prin poziţia de cooperare în contextul internaţional, prin intermediul procesului de dezvoltare economică, China nu reprezintă o ameninţare în direcţia conflictului. Dimpotrivă, creşterea economică stimulează mişcarea spre o formă politică mai deschisă, globalizarea oferind posibilitatea chinezilor să se implice mai mult în lumea exterioară (comerţ, investiţii etc.). Aceste relaţii de interdependenţă dezvoltate între China şi alte țări, precum şi conflictele care apar în interior, sunt interesant de analizat şi nu foarte bine cunoscute.