Afirmarea identităților în lumea contemporană. studiu de caz

Introducere

Am ales această temă din mai multe considerente, printre care aș dori să enumăr faptul că acest teritoriu al Europei este plin de istorie și controverse, toate concentrate într-un spatiu relativ restrâns, unde sunt numeroase identității etno-naționale, cuprinzând totodată și două entității religioase care am interacționat de peste 1 milenium, acest lucru fiind un catalizator al afirmării identițăților național-religioase, o parte interesantă din toate acestea fiind contemporane cu noi.

Un alt motiv, de această dată personal, este faptul ca străbunicii mei sunt originari din regiunea Timocului sârbesc, deși trebuie să recunosc că nu am reușit să vizitez Timocul decât o singură dată, acest lucru și din cauza faptului că am pierdut orice legătură odată cu terminarea cu venirea străbunicilor în Târgoviște și apoi a bunicii mele în zona Moldovei.

Cuprins

Căderea Cortinei de Fier a schimbat complet situația geopolitică a Iugoslaviei și a Europei.

În Iugoslavia accentuarea multitudinii de etnii și religii are ca urmare proclamarea independenţei de stat a Croaţiei şi a Sloveniei la 25 iunie 1991, precum și alte divizări importante, de aceea voi prezenta pe scurt câteva date:

-tentativa autorităţilor sârbe de a înăbuşi cu forţa armelor aceste emancipări a eşuat;

-urmează desprinderea din federaţie a Macedoniei (la 15 septembrie 1991) şi a Bosniei şi Herţegovinei (la 3 martie 1992);

-în urma unui acord semnat la 12 februarie 1992 şi aprobat de parlamentele respective, se proclamă, la 27 aprilie 1992, noua federaţie iugoslavă sub numele de Republica Federativă Iugoslavia, cuprinzând Serbia (cu cele două regiuni Voivodina şi Kosovo) şi Muntenegru;

-în perioada 2003-2005 statul se numeşte Serbia şi Muntenegru, urmând ca ulterior să se stabilească formula definitivă (federaţie sau state separate).

-emanciparea regiunilor locuite majoritar de sârbi în Croaţia şi Bosnia-Herţegovina de sub autoritatea noilor administraţii şi încercarea de regrupare a acestora într-o Serbie Mare, condusă de Belgrad, are drept urmare izbucnirea unui război de o cruzime şi o violenţă nemaiîntâlnite în Europa postbelică.

Kosovo reprezintă un caz special fiind o provincie autonomă (nerecunoscută încă de România) din sudul Serbiei, având o suprafaţă de 10 887 km2 şi o populaţie de peste 2 milioane locuitori (2 325 000 în 2001). Reprezintă circa o zecime din suprafaţa şi, respectiv, mai mult de o cincime din populaţia Iugoslaviei.

Iniţial a fost un teritoriu locuit exclusiv de sârbi, aici luând naştere, în secolul al XI-lea, primul cnezat sârb. Ocupat de Imperiul Otoman, teritoriul este colonizat cu triburi de albanezi, care au fost islamizaţi.

Ponderea populaţiei sârbe a scăzut aproape continuu, menţinându-se, totuşi, majoritară până la cel de-al Doilea Război Mondial.

După marea conflagraţie, când Kosovo trece succesiv prin stadiile de regiune autonomă şi de provincie autonomă (în vremea regimului Tito), drepturile minorităţii albaneze devin un factor important al guvernării comuniste, ponderea acesteia crescând spectaculos, ajungând la peste 85% în momentul dezmembrării fostei Iugoslavii.

Conflictul din zonă, multă vreme latent (cu unele manifestări, precum cele din 1981 ale adepţilor "Albaniei Mari"), devine făţiş după ce, în 1989, preşedintele Serbiei, Slobodan Miloşevici (ulterior şi al Iugoslaviei), hotărăşte anularea statutului de provincie autonomă al teritoriului Kosovo.