Politici privind piața agroalimentară

Extras din referat:

Necesitatea adoptării unei politici în domeniul calităţii produselor agroalimentare.

Cerinţele de siguranţă şi de calitate ale consumatorilor reprezintă o responsabilitate importantă pentru Uniunea Europeană. În ultimii 40 de ani, Uniunea Europeană a elaborat o serie de reglementări, standarde şi metode de monitorizare pentru a garanta siguranţa alimentelor. Uniunea este implicată în măsurarea calităţii produselor de-a lungul întregii filiere– de la fermă, la industria prelucrătoare şi până la consumator.

Necesitatea elaborării unei politici comune în domeniul calităţii produselor agroalimentare este determinată atât de crizele şi pericolele privind sănătatea alimentelor, cât şi de faptul că Uniunea Europeană a creat o singură piaţă pentru aceste produse, barierele interne fiind ridicate. Având o singură frontieră la importul şi exportul acestor produse, Uniunea Europeană este responsabilă pentru siguranţa produselor exportate şi importate din şi în spaţiul unit european.

Politica europeană de promovare a calităţii produselor agroalimentare reprezintă o componentă a politicii agricole comunitare (PAC).

Ea se adresează simultan întreprinderilor, autorităţilor publice şi consumatorilor şi vizează stabilirea unui cadru de referinţă necesar pentru îmbunătăţirea calităţii produselor agroalimentare, a competitivităţii întreprinderilor europene şi a vieţii cetăţenilor.

În perioada în care a fost creată PAC, principalul instrument de intervenţie era preţul. Fermierilor li se garanta un anumit preţ pentru produsele agricole pe care le comercializau. Acest instrument a fost însă criticat, deoarece încuraja fermierii să producă cât mai mult, fără a lua în considerare calitatea produselor. Se utilizau cantităţi mari de substanţe chimice – îngrăşăminte şi pesticide –  pentru a obţine producţii cât mai mari. În timp aceste producţii au dus la surplusuri imposibil de comercializat şi, deci, la pierderi cantitative de produse.

În prezent, preţul deţine o importanţă minoră în rândul instrumentelor de intervenţie utilizate în implementarea PAC. Aceasta înseamnă că fermierul european este interesat mai mult să răspundă cerinţelor calitative ale consumatorilor, cerinţe aflate în continuă schimbare. Dacă fermierii produc carne, cereale, fructe şi legume etc., de calitate înaltă, ei vor obţine un preţ mai mare în lupta concurenţială pe piaţă.

Descarcă referat

Pentru a descărca acest document,
trebuie să te autentifici in contul tău.

Structură de fișiere:
  • Politici privind Piata Agroalimentara.pptx
Alte informații:
Tipuri fișiere:
pptx
Nota:
8/10 (1 voturi)
Nr fișiere:
1 fisier
Pagini (total):
14 pagini
Marime:
1005.16KB (arhivat)
Publicat de:
NNT 1 P.
Nivel studiu:
Facultate
Tip document:
Referat
Domeniu:
Agronomie
Predat:
la facultate
Materie:
Agronomie
Sus!