Importanta Agriculturii pentru Existența și Activitatea Umană

Agricultura constituie din cele mai vechi timpuri şi continuă să rămână şi azi un domeniu vital de activitate a omului. Rămâne unica sursă de hrană, un furnizor important de materie primă pentru industrie şi totodată o însemnată piaţă de desfacere pentru producţia acesteia.

Agricultura este ramură a producţiei materiale, în care, cu ajutorul plantelor verzi şi sub acţiunea diriguitoare a omului, are loc transformarea energiei cinetice a soarelui, în energie potenţială-materia organică-, singura formă de energie accesibilă organismului omenesc şi animal.

Importanţa relativă a agriculturii diferă de la o ţară la alta, dar ea se menţine ca ramură principală a economiei naţionale în toate statele inclusiv în cele puternic dezvoltate. Experienţa ultimelor decenii a demonstrat că problemele economiei mondiale nu pot fi soluţionate făcând abstracţie de agricultură.

Dezvoltarea agriculturii este influenţată de factori naturali, tehnici şi social economici.

Dintre factorii naturali, clima are un rol esenţial, ea condiţionează răspândirea şi structura culturilor agricole prin regimul temperaturii, umezelii şi luminii. Relieful influenţează repartiţia culturilor prin altitudine, expunerea versanţilor, înclinarea pantelor. Tipul genetic de sol îşi aduce contribuţia prin însuşirea sa principală, fertilitatea,la care se adaugă şi capacitatea de drenare şi reţinere a apei.

Factorii tehnici au un rol important în sporirea producţiilor, prin mecanizare, chimizare, irigare ş.a. iar cei social-economici prin capacitatea şi gradul de pregătire al forţei de muncă şi întreg contextul economic în care se dezvoltă această ramură a economiei. Ca orice activitate economică, activitatea agricolă are ca finalitate satisfacerea nevoilor umane şi progresul general al ţării.

Principalele funcţii ale agriculturii în economia naţională sunt:

- funcţia alimentară;

- funcţia socio-economică, de participare la procesul de creştere şi dezvoltare;

- funcţia de protecţie a mediului şi dezvoltarea durabilă socio-economică.

Funcţia alimentară a agriculturii exprimă faptul că natura necesităţilor pe care le satisface este cu totul deosebită. Agricultura are cea mai mare contribuţie la bunăstarea oamenilor întrucât nevoile pe care tinde să le satisfacă sunt esenţiale, atât prin importanţa, cât şi prin permanenţa lor. Reducerea sau lipsa unor produse indispensabile vieţii poate provoca perturbaţii în organismul uman şi puternice tensiuni sociale. Gradul de satisfacere a consumului fiziologic normal al întregii populaţii depinde în cea mai mare măsură de producţia agricolă, internă.

O trăsătură fundamentală a agriculturii româneşti constă în faptul că potenţialul natural ridicat poate asigura necesarul intern de alimente de bază pentru o populaţie mult mai numeroasă decât cea existentă în prezent. Importul de alimente ar trebui să fie doar o sursă de completare şi diversificare a consumului. Efectele negative ale reformei agricole în prima sa fază au un impact negativ temporar asupra nivelului producţiilor vegetale şi mai ales animale şi efecte negative propagate asupra industriilor din amonte si aval de agricultură. Descentralizarea sectorului agroalimetar, privatizarea pământului, lipsa unor programe menite să creeze noi filiere agroalimentare a generat criza agriculturii şi a afectat securitatea alimentară a populaţiei.

Securitatea alimentară are drept componente de bază: asigurarea disponibilităţilor de alimentare pe locuitor (calorii şi proteine) şi capacitatea de cumpărare a populaţiei, şi se realizează prin corelarea politicilor nutriţionale cu politicile alimentare.

Politica alimentară are ca obiectiv asigurarea necesarului, cantitativ şi calitativ, de alimente pentru întreaga populaţie,la preţuri accesibile.

Oricât ar părea de paradoxal pentru zilele noastre în plină revoluţie ştiinţifică şi tehnică, care determină a creştere puternică şi a producţiei agricole pe plan mondial, numeroase ţări se confruntă cu o problemă alimenatară care tinde,în timp,să se agraveze, constituind un factor de destabilizare a vieţii internaţionale. Se înregistrează mari decalaje între ţările dezvoltate şi cele în curs de dezvoltare sub aspectul posibilităţilor de alimentaţie. S-a produs o puternică polarizare a consumului alimentar pe plan mondial – pe de o parte, circa 2/3 din populaţie, în majoritate în ţările nedezvoltate şi subdezvoltate, unde se înregistrează fenomene grave de foamete şi subnutriţie, iar – pe de altă parte, o minoritate situată mai ales în ţările capitaliste industrializate, care pot consuma peste normele naţionale. Persistenţa unei atare situaţii, are implicaţii negative, deosebit de profunde, în primul rând în împiedecarea dezvoltării normale fizice şi psihice a individului, diminuîndu-i capacitatea productivă, eficacitatea participării la diferite activităţi, iar în al doilea, implicaţiile acestora în plan social. Problema alimentară are şi serioase implicaţii de ordin politic, deoarece generează conflicte sociale, accentuează instabilităţi politice,ş.a.

Problemele puse de dezvoltarea agriculturii, caracterul global al situaţiei alimentare au făcut să sporească preocupările statelor lumii pentru găsirea în afara schimburilor şi cooperărilor bilaterale,a unor modalităţi şi căi de intensificare a colaborării multilaterale, de instituţionalizare a acestei cooperări.