Unii istorici au afirmat, în operele lor, existenţa la români şi la strămoşii noştri geto-daci, a unei puternice "civilizaţii a lemnului", argumentată de bogăţia fondului forestier (mult diminuat începând cu secolele XIII-XIV, ca urmare a creşterii demografice spectaculoase, care duce la formarea a numeroase noi aşezări, dar şi în urma perfecţionării utilajului agricol şi a începerii marii ofensive agricole şi pastorale, în dauna pădurii), dar şi de descoperirile arheologice.
Investigaţiile arheologiei contemporane, ample şi extrem de minuţioase, au dovedit existenţa, din cele mai vechi timpuri, în spaţiul carpato-ponto-dunărean, a unei strălucite "civilizaţii metalurgice" deopotrivă, "a fierului" (dovadă numeroasele descoperiri de unelte din fier, ateliere de fierar şi cuptoare de redus minereul feros, în această categorie intrând şi primul cuptor siderurgic cu coş de tiraj, din Europa, atestat în săpături, la Ghelari şi datând din secolul al IX-lea e.n.), cât şi a metalelor neferoase (aur, argint şi cupru, îndeosebi).
Arhitectura populara romaneasca se caracterizeaza in primul rand prin ingeniozitate, prin diversitatea solutiilor gasite pentru diferite probleme, prin eleganta liniilor si echilibrul volumelor.
Gospodariile sunt construite diferit, in functie de clima, de ocupatie, dar si de starea social-economica a celor care le locuiau.
De exemplu, in regiunile pastoral-agricole, apar gospodariile cu curte dubla, iar in cele cu sate imprastiate, unde ocupatia predominanta este pastoritul si cresterea vitelor, casele au ocol intarit, asemanandu-se unor cetati in miniatura.
Caracteristicile geografice se regasesc si in arhitectura caselor de la munte casele au acoperisuri inalte, cu pante inclinate; la campie, in schimb, acoperisul imita pantele domoale ale reliefului.
Materiale de constructie
Materialele de constructie difera de la o regiune la alta: se foloseste lemnul de brad, stejar, fag, (padurile imense care acopereau in trecut suprafata Romaniei constituind principala sursa de materie prima pentru arhitectura taraneasca), dar si piatra, pamantul batut sau amestecat cu paie si pleava si folosit sub forma de bulgari sau chirpici, caramizile etc.
Arhitectura populara este in primul rand (mai ales in regiunile mai inalte) o arhitectura a lemnului. De aceea, din cauza perisabilitatii materiei prime, cele mai vechi monumente de lemn nu depasesc 400 de ani.
Tipuri de locuinta
Bordeiul
Bordeiul este cea mai veche forma de locuinta, ramasa din vremuri preistorice si cunoscuta in majoritatea tarilor europene. In regiunea de campie bordeiul era o prezenta obisnuita, fiind intalnit atat la taranimea instarita, cat si la conacele boieresti sau chiar la biserici. In sudul Olteniei, unde bordeiul se construia in intregime din lemn de stejar, pretul sau era mai mare decat al unei case aflate la suprafata solului.
Bordeiele se intalneau in special in campia Dunarii. Cu timpul, ele au inceput sa fie folosite doar de oamenii saraci, care scobeau pamantul fara a mai aseza scheletul de lemn, care era inlocuit cu un perete de nuiele.
La intrare se afla o prima camera (garlici), in panta, care ducea pana la nivelul incaperilor. In camera imediat urmatoare se afla vatra. In loc de cuptor se folosea testul, un capac rotund si adancit din lut (rar din piatra sau tuci), fabricat de femei in timpul unei sarbatori speciale numita “repotinul testelor”. Sub acesta se facea focul. Dupa ce se incingea, testul era asezat peste alimentele ce urmau a fi gatite, punandu-se jar deasupra si imprejurul sau.
Din camera principala se deschideau lateral incaperi folosite drept camara (sau chiar grajd) si odaie de locuit. Odaia de locuit era incalzita printr-o soba oarba, focul facandu-se intr-o gaura ce pornea din vatra camerei principale. Paturile erau asezate de-a lungul peretilor.
Unele bordeie aveau chiar cinci camere, din cele doua laterale deschizandu-se alte doua.
Acoperisul bordeiului era facut din paie si pamant.
Casa
Casa, construita la suprafata solului, are particularitati diferite de la o zona la alta, amintind uneori de antichitate, alteori de popoarele cu care romanii au intrat in contact de-a lungul istoriei.
Incaperile obisnuite ale casei taranesti erau tinda, camera de locuit, camara, camera curata, podul si pivnita. Fiecare incapere avea de obicei mai multe functii. Viata de familie se concentra de regula in jurul incaperii in care se afla focul, care dadea caldura, cu ajutorul caruia se preparau alimentele si care asigura lumina in timpul noptii. La casele vechi in incaperea cu vatra locuia intreaga familie.
Pentru a descărca acest document,
trebuie să te autentifici in contul tău.
