Orice proces economic evolueaza intre doi poli - productie si consum - aflati in relatie de interdependenta, deci de recunoastere a rolului activ al fiecaruia dintre ei. Productia presupune un input de materii prime, materiale etc. si un sistem de tehnologii care sa transforme cu un anumit randament aceste inputuri in bunuri de consum, in cadrul unor filiere specifice, strict necesare, dar si al unor filiere adiacente. Relatia "mediu - economie" prezinta doua componente :
=> un suport oferit de mediu pentru inputurile economice, sub forma materiilor prime, spatiului de productie, energiei, biodiversitatii care se constituie intr-o "supapa" pentru mediu. Aceasta "supapa" se defineste in raport cu disponibilul potential fata de un stoc necesar, ceea ce semnifica faptul ca mediul asigura suportul inputurilor economice in anumite limite ;
=> stocurile de mediu, implicate in mentinerea echilibrului ecologic, a caror structura se poate modifica o data cu mutatiile calitative in plan tehnologic.
Relatia "economie - mediu" prezinta, de asemenea, doua componente :
- un "mesaj" material catre mediu, reprezentat de emisii, deseuri, degradari fizice etc., rezultat in urma activitatii de productie si consum, a carui dimensiune depinde de performantele celor doi poli;
- ansamblul efectelor induse de "mesajul" material al economiei catre mediu, dependente de fazele succesionale ale acestuia : daca "mesajul" se adreseaza unor zone fragile, efectele sunt mai mari, iar, daca se adreseaza unor zone cu functionalitati stabile, efectele sunt mai mici.
Desigur, intensitatea efectelor depinde, in egala masura, si de nivelul "mesajului": atunci cand acesta depaseste capacitatea de reciclare de care dispune mediul (functia de reciclare nefiind totusi o functie specifica mediului, ci una de adaptare, care presupune consumuri suplimentare de
energie, exercitand presiuni asupra fluxului energetic al unui ecosistem), apare fenomenul de poluare reala, care afecteaza functiile specifice mediului.
2 Dimensiunea economica a mediului
2.1 Trasaturile mediului
Desi unele din elementele constitutive ale mediului pot fi apropriate, aceasta reprezinta mai degraba o incalcare a statutului de bun public, ce se atribuie mediului ca sistem, decat o aplicare a legitatilor coexistentei economico-sociale si a resurselor naturale, ca suport permanent al celei dintai.
O asemenea afirmatie poate fi sustinuta recurgand la analiza trasaturilor generale, dar mai ales a celor specifice ale mediului ca sistem.
Trasaturile generale ale mediului sunt urmatoarele:
? mediul este un sistem viu si deschis, dominat deci de legi biologice si intretinand un schimb permanent de resurse cu mediul economico-social;
? functiile mediului nu reprezinta o insumare a functiilor elementelor sale componente, ci o forma de exprimare a unui intreg, care inseamna mai mult decat o suma;
? intre elementele mediului exista o puternica interdependenta, motiv pentru care el nu poate fi descompus in elementele sale componente, pentru realizarea cuplarii cu activitatea economico-sociala, decat cu pretul unor dezechilibre ecologice;
? datorita energiei interne si prelucrarii informationale, mediul este un sistem organizational ce dispune de o mare independenta functionala; autoreglarea sistemului se realizeaza in limite destul de largi, care au facut posibila dezvoltarea unei civilizatii bazata pe tehnologii lineare, mari consumatoare de energie directa si indirecta.
? conceptele de baza cu care se poate opera in analizarea mediului ca sistem sunt entropia si cantitatea de informatie;
? dinamica mediului este data de schimbul de materie, energie si informatie, realizat atat intre elementele sale componente cat si cu mediul economico-social;
? mediul este un sistem continuu si neanticipativ : valorile iesirilor din sistem, la un moment dat, nu depind de valorile intrarilor la momente consecutive.
Trasaturile specifice ale mediului sunt :
- mediul se structureaza pe principiul specializarii. Principalele grupuri de populatii din biocenoza indeplinesc roluri diferite: plantele verzi indeplinesc rolul de producatori primari, animalele indeplinesc rolul de consumatori, iar bacteriile si ciupercile pe cel de detritivori, implicate fiind in reciclarea substantelor. "Prestatia fiziologica" a acestor populatii (biochimica si ecofiziologica) asigura mentinerea continua, la un nivel optim, a vietii biocenozei, respective a ecosistemului. Prin urmare, viata ecosistemului nu ar fi posibila in afara specializarilor amintite, deci a "diviziunii muncii" intre elementele alcatuitoare. Specializarea elementelor unui ecosistem, spre folosul existentei acestuia, trebuie sa o consideram ca pe una dintre cele mai mari performante bioeconomice ale naturii, care sporeste, sub multiple aspecte, eficienta tuturor sistemelor vii;
- intre elementele mediului, ca sistem, exista legaturi cvasistocastice. Fiind format dintr-o multime "complexa si eterogena" de sisteme supraindividuale, evolutia mediului este rezultatul relatiilor dintre acestea, relatii ce se dezvolta conform unor legi de probabilitate;
- in conditiile existentei unui proces de specializare bine definit, in cazul mediului nu functioneaza principiul substituibilitatii intre elementele sale componente. Posibilitatea aparitiei unei astfel de substituiri este cu atat mai mica cu cat se afirma tot mai mult caracterul complex si evoluat al mediului ca sistem;
- alta consecinta a specializarii este ca, intr-un sistem viu, complex si evoluat, cum este mediul, nici unul dintre sistemele alcatuitoare nu poseda o specializare universal valabila, altfel spus o nespecializare. Desigur tranzitia catre elemente specializate presupune existenta elementelor nespecializate, dar mentinerea acestora dincolo de anumite limite temporale inseamna stagnare, careia i se asocieaza o eficienta bioeconomica scazuta. In esenta, specializarea reprezinta o conditie esentiala a supravietuirii si progresului sistemelor vii, pe masura ce acestea inregistreaza o crestere a complexitatii lor interne ;
- "fiintarea sistemelor vii se datoreaza intrunirii, intr-o singura unitate spatiotemporala, a trei ipostaze fundamentale ale materiei: substanta, energia si informatia".
Substanta constituie suportul structurii sistemelor vii, conditionand vehicularea energiei si mijlocind transferul, receptionarea si acumularea informatiei la nivelul acestora;
- organismele si sistemele vii supraindividuale au evoluat, astfel incat asigura conversia inputurilor energetice intr-un regim optimal, consumurile suplimentare lipsind, iar pierderile fiind minime.
BARNETT, H. J., MORSE, C. - Scarciti and Growth, Johns Hopkins Press, Baltimore, 1963
DALOZ, J.P. - Inflation et entropie du systeme economique, Economie appliquee, 1974
GEORGESCU R. N. - Energia y mitos economicas, ICE nr. 501/1975
HERRERA, A. O. Catastrofa sau o noua societate?, Editura Politica, Bucuresti, 1981
ODUM, H.T. Environment,Power and Society, John Wiley and Sons, New York, 1971
PAGE, T. Conservations and Economic Efficiency, An Approachs to Material Policy, Johns Hopkins University Press, Baltimore, 1977
SORAN, V., SERBAN, M. - Bioeconomia - o
Documentul este oferit gratuit,
trebuie doar să te autentifici in contul tău.
