Constituirea Dreptului de Proprietate

Constituirea şi reconstituirea dreptului de proprietate asupra pământului potrivit Legii 18/1991

Conform art. 8 alin. 1, din Legea nr. 18/1991, trecerea terenurilor din patrimoniul cooperativelor agricole de producţie în proprietate privată se face prin reconstituirea sau constituirea acestui drept.

Potrivit Legii Fondului Funciar nr. 18/1991, modurile de recuperare sau redobândire de către proprietari a propriilor terenuri s-a făcut prin constituire sau reconstituire, în practica judiciară reconstituirea confundându-se cu revendicarea.

Revendicarea este un principiu juridic în temeiul căruia oricare proprietar al unui bun are dreptul să pretindă să i se restituie. Această pretenţie se exprimă printr-o acţiune judecătorească intentată la instanţa judecătorească pe raza căreia se află bunul, dacă este vorba de un bun imobil. Restituirea are loc integral, conform principiului restituito in integrum, adică reparaţie integrală, sau redepunerea proprietarului bunului în starea anterioară faptului juridic care a dus la pierderea bunului. Acţiunea în revendicare este o acţiune petitorie şi reală în anumite cazuri şi pentru ca instanţa judecătorească să fie investită, acţiunea în revendicare trebuie să respecte o serie de condiţii cum ar fi:

a) pornirea ei se poate face numai de unicul proprietar al bunului care se revendică;

b) reclamantul trebuie să facă dovada că este proprietarul dreptului de proprietate pe care-1 revendică, etc.

Constituirea dreptului de proprietate

Prin constituirea dreptului de proprietate particulară, în sensul Legii nr. 18/1991, se înţelege împroprietărirea unor ca¬tegorii de persoane care nu au avut şi nu au în proprietate alte terenuri sau au adus în cooperativă terenuri sub limita minimă de 0,5 ha stabilită pentru reconstituire. Pot fi împroprietăriţi urmă¬toarele categorii de persoane:

- membrii cooperatori activi care nu au adus teren în cooperativă sau au adus teren mai puţin de 5000 mp.;

- persoanele fizice care, neavând calitatea de cooperatori au lucrat în orice mod în ultimii 3 ani în cooperativă sau asociaţii intercooperatiste, dacă sunt stabilite sau urmează să se stabi¬lească în aceeaşi localitate şi nu posedă terenuri în proprietate;

persoanele care au fost deportate şi nu au avut terenuri în proprietate;

- persoanelor care nu au avut calitatea de membrii cooperatori, de asociaţi, acre în prezent se stabilesc în localitate şi nu deţin proprietăţi în alte localităţi;

- personalului de specialitate din serviciile publice comunale li se poate atribui până la 5000 mp pe perioada cât lucrează, dacă nu au terenuri în altă localitate.

- persoanele care şi-au pierdut total sau parţial capacitatea de muncă şi moştenitorii celor care au decedat ca urmare a participii la lupta pentru victoria Revoluţiei din decembrie 1939 pot primi în proprietate, la cerere, terenuri în suprafaţa de 10000 mp., în echivalent arabil.

- nu se atribuie prin constituire suprafaţa de teren la care are dreptul, în cazul în care a scăzut suprafaţa de pământ pe localitate.

Constituirea dreptului de proprietate particulară se face din terenurile rămase după stabilirea suprafeţelor de teren ce urmează sa fie atribuite prin reconstituire.

În situaţia în care nu rămâne teren disponibil, pentru constituire dreptului de proprietate particulară s-a procedat la reducerea în cotă proporţională a suprafeţei destinate reconstituirii.

În anumite zone ale ţării, mai ales în cele de câmpie, este posibil ca în unele localităţi să fi existat excedent de su¬prafaţă agricolă. Conform art. 20 din Legea fondului funciar, din terenurile excedentare se putea atribui în proprietate până la 10 ha, în echivalent arabil, fiecărei familii care solicita aceasta în scris şi se obliga să-1 lucreze.

De asemenea, familiile fără pământ sau cu pământ puţin din alte localităţi, dacă solicitau în scris, putea primi în proprietate până la 10 ha teren în echivalent arabil cu obligaţia de a-şi stabili domiciliul în localitatea respectivă şi de a cultiva pământul primit. În această ultimă ipoteză, cei împroprietăriţi aveau obligaţia să renunţe la proprietatea asupra terenurilor din extravilan în altă localitate.

De atribuiri au beneficiat şi comisiile parohiale dar şi organele reprezentative ale comunităţilor de cult din mediul rural, astfel:

- 5 ha pentru fiecare parohie sau schit;

- 10 ha pentru mănăstiri când acestea au posedat terenuri;

În cazul în care organele reprezentative ale unităţilor de cult dovedeau că au avut terenuri mai mari decât cele care le-au fost atribuite, ele puteau solicita diferenţa dar nu mai mult de 10 ha în proprietate în timp ce mănăstirile şi schiturile puteau ajunge până la 50 ha.