Agrotehnica buruienilor

BURUIENILE DIN CULTURILE AGRICOLE

Buruienile sunt considerate plante sălbatice sau cultivate care apar şi se dezvoltă în culturile agricole. Sunt plante nedorite în culturi, care cresc şi se dezvoltă oriunde există un substrat minim de creştere.

Apar pretutindeni (culturi agricole, fâneţe, pajişti, plantaţii pomi-viticole, parcuri, grădini, marginea drumurilor, căilor ferate, canale de irigaţii etc. Buruienile, provin din flora spontană şi se împart în două grupe în funcţie de locul de apariţie:

- segetale, buruieni care cresc şi se dezvoltă pe terenurile cultivate (pălămidă, costrei, mohor, etc.);

- ruderale, buruieni care cresc şi se dezvoltă pe terenuri necultivate (troscot, lobodă, nalbă, boz etc.).

Sunt şi unele specii de buruieni foarte păgubitoare: pir gros (Cynodon dactylon), pir târâtor (Agropiron repens) care pot să apară pe pajişti fiind considerate plante de furaj. Anumite plante de cultură care apar în culturile de bază odată cu semănatul sau plantatul, se numesc buruieni condiţionate. Ex: grâu în orz, secară în grâu etc.

Daune produse de buruieni

Datorită infestării cu buruieni, recoltele pot fi diminuate cu 20-60 % sau chiar pot compromite cultura. Principalele daune provocate de buruieni sunt considerate următoarele:

- creşterea costurilor de producţie, prin suplimentarea anumitor lucrări mecanice inclusiv ierbicidarea pre- şi/sau postemergentă;

- diminuarea cantitativă a recoltelor, prin răpirea apei, substanţelor nutritive, luminii, aerului etc.; buruienile sunt mult mai bine adaptate condiţiilor de mediu; sistemul radicular al acestora pătrunde mai uşor, mai repede şi mai în profunzime; de exemplu, pălămida (cirsium arvense) poate explora solul până la peste 5 m adâncime; consumul de elemente nutritive este de 2-3 ori mai mare comparativ cu cel al plantelor de cultură;

- deprecierea calitativă a recoltelor, datorită fenomenului de concurenţă, calitatea plantelor de cultură scade: conţinutului în proteină la cereale, în ulei la floarea soarelui şi rapiţă, de amidon la cartof, de fibre în cazul inului şi cânepei etc.; unele seminţe de buruieni pot infesta masa de seminţe la recoltare ceea ce induc anumite mirosuri neplăcute sau deprecierea făinii, pot deveni toxice sau pot crea probleme la depozitare datorită umidităţii necorespunzătoare.

Particularităţi biologice ale buruienilor

- Înmulţirea, particularitate biologică cea mai importantă deoarece se pot înmulţi atât generativ (prin seminţe) cât şi vegetativ (prin porţiuni de plantă – stoloni, rizomi, drajoni); sunt specii de buruieni care pot produce peste 1 000 000 seminţe (lobodă, ştir etc.) iar altele se pot înmulţi vegetativ (pir gros, pir târâtor, costrei, boz etc.) sau în ambele moduri.

- Maturitatea seminţelor, oferă posibilitatea acestora de a se menţine viabile în sol, pot germina în perioade diferite (în vegetaţie) deoarece pe aceeaşi plantă, în acelaşi timp se pot găsi atât seminţe cât şi flori (pălămidă, ştir, mohor lat etc., cu posibilitate de răsărire pe toată perioada de vegetaţie.

Longevitatea seminţelor , însuşire biologică a buruienilor de a-şi păstra capacitatea şi puterea de germinaţie un timp îndelungat; de exemplu, seminţe de laur, teişor îngropate în sol au germinat după 38 de ani (după Duvel – SUA, citat de Budoi şi Penescu, 1996).

- Adaptabilitatea şi plasticitatea buruienilor, conferă acestora posibilitatea de convieţuire cu anumite plante de cultură, de a se adapta la anumite condiţii de mediu. Plasticitatea, se manifestă prin posibilitatea acestora de a creşte, de a se dezvolta, de a se înmulţi în condiţii variate de mediu.