Evoluția principiului decentralizării administrative în România modernă

Introducere

În secolul al XVIII-lea, principatele române (Moldova, Țara Românească și, în perioade scurte, și Transilvania) au fost caracterizate de o complexitate de structuri sociale și politice. Această perioadă a fost marcată de încercările de modernizare și schimbare a sistemului feudal, în contextul în care influența imperiilor vecine (Otoman și Habsburgic) era puternic resimțită.

Revoluția din 1821 condusă de Tudor Vladimirescu a fost un eveniment semnificativ în istoria principatelor române. A avut loc în contextul tulburărilor sociale și a nemulțumirilor populației față de dominația fanariotă. Fanarioții erau greci aduși în funcții administrative în principatele românești de către Imperiul Otoman. Acești domnitori fanarioți și administrația lor au fost criticați pentru corupție, abuzuri și exploatare.

Scopul principal al Revoluției din 1821 a fost înlăturarea domniilor fanariote și instaurarea unui regim care să promoveze interesele naționale și să elimine abuzurile administrative. Tudor Vladimirescu a devenit liderul revoltei și a reușit să obțină sprijinul unor segmente semnificative ale populației. Cu toate acestea, revolta a fost în cele din urmă înăbușită de forțele otomane, iar Tudor Vladimirescu a fost executat.

Deși revolta în sine nu a dus la o schimbare imediată a sistemului, a avut consecințe pe termen lung. Revoluția din 1821 a contribuit la creșterea conștiinței naționale și la consolidarea aspirațiilor de independență. Ulterior, în decursul secolului al XIX-lea, mișcările pentru independență s-au intensificat, culminând cu obținerea independenței deplină a României în 1877-1878, în urma Războiului de Independență.

Această perioadă a fost crucială în procesul de tranziție de la feudalism la epoca modernă în principatele române, deschizând calea pentru schimbări sociale, politice și economice semnificative în decursul secolului al XIX-lea.

Proiecte de reforma administrative

În ciuda unor eforturi de reformă, practicile corupte și vechile structuri de administrație fanariote au persistat în Principatele Române în perioada post-revoluționară din 1821. În Moldova, domnitorul Ionița Sandu Sturdza nu a reușit să schimbe semnificativ sistemul corupt și, dimpotrivă, a dublat numărul de dregători, contribuind astfel la accentuarea problemelor administrative și financiare.

Starea precară a serviciilor publice, corupția și abuzurile, combinate cu influența liberalismului burghez apusean printre boieri, au stimulat apariția unor numeroase proiecte de reformă. Aceste proiecte au fost adesea menite să corecteze problemele sistemului administrativ și să introducă schimbări în beneficiul populației.

Revoluția lui Tudor Vladimirescu din 1821 a avut drept scop principal înlăturarea aberațiilor regimului fanariot. Programul său, cunoscut sub numele de "Cererile norodului românesc," a avut cereri clare pentru îmbunătățirea sistemului. A solicitat încetarea cumpărării dregătoriilor, abolirea havaieturilor (impozite speciale), introducerea unor salarii fixe pentru dregători și accesul la funcții publice doar pentru pământeni, cu excluderea expresă a grecilor.

Cu toate acestea, implementarea acestor reforme s-a dovedit dificilă și, în multe cazuri, nu a dus la schimbări semnificative pe termen lung. Revoluția din 1821 a deschis totuși calea către o conștientizare mai profundă a nevoii de reforme și a contribuit la evoluția ulterioară a mișcărilor pentru independență și modernizare în Principatele Române.

Este adevărat că introducerea principiilor de meritocrație și schimbarea periodică a funcționarilor, așa cum prevedea Constituția cărbunarilor, erau idei menite să combată corupția și să asigure o administrație mai eficientă. Cu toate acestea, cum ați menționat, în practică, s-a constatat că aceste măsuri nu au dus la eliminarea corupției și, în unele cazuri, au contribuit chiar la creșterea ei.

Faptul că, în 1828, când rușii au ocupat din nou Principatele Române, au găsit o situație similară dezastruoasă ca în timpul perioadei fanariote, sugerează că reformele propuse nu au fost implementate cu succes sau că nu au fost suficiente pentru a schimba fundamental sistemul administrativ și instituțiile corupte.

Această perioadă tumultuoasă a istoriei românești a fost caracterizată de lupte interne, intervenții străine și dificultăți în consolidarea unui sistem administrativ stabil și eficient. Rezistența la schimbare, interesele divergente ale diferitelor părți interesate și instabilitatea politică au fost factori care au contribuit la eșecul unor reforme și la perpetuarea problemelor administrative.

Este important să se înțeleagă că procesul de modernizare și reformă într-o societate poate fi un proces îndelungat și complex, cu numeroase obstacole și provocări. În ciuda dificultăților întâmpinate în trecut, lecțiile învățate din aceste experiențe au contribuit, în cele din urmă, la evoluția sistemului administrativ și politic în direcția unei guvernări mai eficiente și a unei societăți mai progresiste.

- Istoria administrației publice romanești editia a 2-a revazuta si adaugita- Manuel Guțan, editura Hamangiu 2006

- Suport de curs Istoria administratiei publice romanești

- Manual de Istorie clasa a-12-a