Broșură turistică - Târgu Neamț

Previzualizare proiect:

Extras din proiect:

In ritmul alert al existentei, ne instrainam tot mai mult, poate fara voia noastra, de mediul natural, chiar daca mai pastram undeva, foarte adanc, dragostea fireasca pentru natura.

Ne place sau nu, rutina pune stapanire pe existenta noastra. Aceleasi drumuri zilnice, aceleasi chipuri, aceleasi subiecte de discutie. Rutina duce la oboseala si automatisme, saraceste viata, scade randamentul si creativitatea, afecteaza relatiile de cuplu. Treptat, devenim apatici in fata spectacolului lumii.

Simtind aceasta capcana, multi dintre noi cauta remedii. Avem nevoie de putere si echilibru sufletesc, dorim sa fim fericiti. Sa ne lasam, deci, purtati pe aripile aventurii. Sa pornim spre destinatii inedite, unde ne asteapta surprize si unde putem trai sentimentul (re)descoperirii.

La scara unui atlas geografic, pete albe pe terra practic nu mai exista. Totusi, mereu va ramane ceva de explorat, necunoscut, chiar si in Romania cea atat de cutreierata in lung si-n lat.

Iarna pare un copil somnoros. Primavara, fericita si fermecatore. Vara vine cu bucuria. Toamna coboara cu implinirea simfoniei de culori. Un strop din acest imens miracol este Targu Neamt , alaturi de imprejurimile sale.

Prezentare

Targu Neamt, (in latina Ante Castrum Nempch) este al treilea oras ca marime din judetul Neamt, Moldova, Romania. Localitatea este renumita pentru Cetatea Neamtului, ridicata de Petru I Musat, si de asemenea, prin satul (astazi cartierul) Humulesti, leaganul copilariei lui Ion Creanga, marele povestitor roman. De asemenea orasul este centrul unui areal din nordul judetului Neamt in care se gasesc aproximativ 20 de manastiri ortodoxe, unele de o importanta valoare artistica si culturala. Are o populatie de 20.654 de locuitori (2002).

Precizari asupra numelui Neamt

Toponimul Neamt este mentionat intaia oara in lista rusa de orase "valahe", adica romanesti, intocmita intre anii 1387 si 1392, unde este inscris "Neamtul in munti".

La 7 ianuarie 1403, toponimul Neamt apare intr-un document al cancelariei Moldovei, unde domnul tarii, Alexandru cel Bun, mentiona pe boierul "pan Sansru de la Neamt" ca facand parte din sfatul domnesc. Apoi termenul apare din ce in ce mai des in documentele vremii.

Etimologia

Asupra originii toponimului Neamt au existat diferite discutii si ipoteze, care nu au solutionat multumitor aceasta problema.

Bogdan Petriceicu Hasdeu (1870) considera ca "Neamt e tot Neamt", adica numele de Neamt se refera la grupul de nemti, poate chiar cavaleri teutoni ori sasi, care au zidit Cetatea Neamt. Aceasta ipoteza a fost sustinuta si de alti istorici: D. Onciul, A.D. Xenopol, G. Mandrea, N. Boierescu, C. Matasa, Grigore Ionescu si altii.

O parere deosebita a avut Ilie Minea (1943) (sustinuta de mai multi lingvisti si istorici: Al. Lepadatu, N. Iorga, R. Rosetti, N. Constantinescu, N. Grigoras, Gh. Cojoc, V. Vataseanu, D. Constantinescu, C. Turcu si altii), care considera toponimul Neamt de origine slava, de la termenul "nemeti", care inseamna linistit sau tacut, definind caracteristicile zonei si ale raului principal.

Tacut-tacuta este termen de origine latina, iar expresia "tacenta loca" inseamna locuri calme, linistite, tacute, tainuite (C. Turcu, 1977). Tacut prin traducere a devenit "nemeti", care cu timpul a capatat forma romanizata de Neamt, ce a inlocuit termenul stravechi latino-romanesc "tacuta".

De la orasul Neamt si-a luat numele cetatea din apropiere - Cetatea Neamt, apoi Manastirea Neamt. Toponimul Neamt s-a extins asupra oculului si tinutului care si-a avut centrul in oras sau la cetate. In cele din urma a intrat si in componenta numelui Piatra care din "Piatra lui Craciun", cum se numea la inceput, a devenit "Piatra Neamt".

Localizare si asezare georgrafica

Orasul este situat in nordul judetului Neamt, in vestul regiunii istorice Moldova, si in partea central-estica a Romaniei, in depresiunea Ozana-Topolita (Neamtului), marcand locul de intersectie al coordonatelor 47o12' latitudine nordica si 26o21' longitudine estica.

Se afla la o altitudine medie de 365 m, pe terasa raului Ozana, un afluent al Moldovei, care se varsa in raul Siret. Prin asezarea sa, orasul se afla, de asemenea, la intrarea in Depresiunea Neamtului, la poalele Culmii Plesu, Varful Vanatori (624m).

Pe harta judetului Neamt, orasul este situat in partea de nord-est, la o intersectie de drumuri mari, circulate, de mare importanta economica si turistica.

Targu Neamt este o asezare urbana tipic subcarpatica. Pozitia sa la contactul dintre zona montana si cea de deal si de podis a determinat fizionomia si dezvoltarea orasului, cu caracteristici specifice.

In prezent, orasul Targu Neamt are rol de placa turnanta a cailor rutiere si a turismului din aceasta zona, asigurand legatura cu manastirile nemtene si cu cele din nordul Moldovei, cu numeroase locuri si localitati istorice, cu lacul Izvorul Muntelui - Bicaz, cu masivul Ceahlau si Cheile Bicazului sau cu importante statiuni balneo-climaterice.

Cai de acces

Din regiunile vestice se poate ajunge in tinutul Neamtului prin Gheorghieni - pasul Bicaz - Lacul Rosu - Cheile Bicazului, traseu in serpentine stranse, cu un peisaj salbatic de o rara frumusete, apoi orasul Bicaz, in lungul lacului de acumulare Izvorul Muntelui - Bicaz, pana la Poiana Largului, iar de aici peste pasul Petru Voda - Pipirig - Targu Neamt.

Din Transilvania se poate ajunge si prin Toplita - Borsec - pasul Tulghes - Valea Bistricioarei - in lungul lacului de acumulare Izvorul Muntelui - Bicaz - peste viaductul de la Poiana Teiului - Poiana Largului - Targu Neamt, traseu mai usor decat primul, dar deosebit de frumos si atragator,

Descarcă proiect

Pentru a descărca acest document,
trebuie să te autentifici in contul tău.

Structură de fișiere:
  • Brosura turistica - Targu Neamt.doc
Alte informații:
Tipuri fișiere:
doc
Diacritice:
Nu
Nota:
8/10 (4 voturi)
Nr fișiere:
1 fisier
Pagini (total):
29 pagini
Imagini extrase:
29 imagini
Nr cuvinte:
11 416 cuvinte
Nr caractere:
65 149 caractere
Marime:
5.07MB (arhivat)
Publicat de:
Anonymous A.
Nivel studiu:
Facultate
Tip document:
Proiect
Domeniu:
Turism
Tag-uri:
turism, servicii, calitate
Predat:
la facultate
Materie:
Turism
Sus!