Analiza potențialului demografic al complexului Razim Sinoe

Previzualizare proiect:

Extras din proiect:

In zona lagunei Razim-Sinoe, ca de altfel in intreaga Dobrogea, exista un mare numar de etnii. Aceasta este sursa uimitoarei complexitati culturale pe care o intalnim aici. In anii din urma grupurile etnice din localitatile Deltei au inceput sa se organizeze cu scopul pastrarii traditiilor, credintei si limbii. Grupuri etnice: rusi lipoveni, haholi (ucrainieni), bulgari, turci, tatari, tigani, greci, aromani.

Armenii, proveniti din Turcia si Asia Mica, s-au asezat pe pamantul romanesc la inceputul secolului al IX-lea, mai intai in Transilvania si Basarabia si mult mai tarziu in Dobrogea In Dobrogea armenii au fost atrasi de potentialul economic al locurilor, majoritatea ocupandu-se cu comertul. Astfel, in 1900 aici au ajuns sa locuiasca 2.600 de armeni, cei mai multi stabiliti in Sulina , Tulcea si Babadag.

Prezenta bulgarilor in Dobrogea are determinari sociale si politice precise, pornind de la momentul 1812, cand, dupa ocuparea Basarabiei, rusii au vrut sa colonizeze partea sudica a teritoriului, parasita de tatari, cu populatie crestina adusa din Balcani. In urma amnistiei data de Poarta Otomana, 900 de familii de bulgari se intorc si se opresc, multi dintre ei, in satele dobrogene parasite de turcii din apropierea lagunelor, in preajma drumului Constanta - Babadag - Isaccea. In 1850, conform geologului Peters, in Dobrogea traiau 25.000 bulgari, numarul lor reducandu-se drastic dupa 1877 si mai ales dupa al doilea Razboi Mondial, cand s-a facut schimb cu populatia romaneasca din Cadrilater.

Descarcă proiect

Pentru a descărca acest document,
trebuie să te autentifici in contul tău.

Structură de fișiere:
  • Analiza Potentialului Demografic al Complexului Razim Sinoe.doc
Alte informații:
Tipuri fișiere:
doc
Diacritice:
Da
Nota:
4/10 (3 voturi)
Nr fișiere:
1 fisier
Pagini (total):
8 pagini
Imagini extrase:
8 imagini
Nr cuvinte:
2 601 cuvinte
Nr caractere:
13 407 caractere
Marime:
219.71KB (arhivat)
Publicat de:
Anonymous A.
Nivel studiu:
Facultate
Tip document:
Proiect
Domeniu:
Turism
Tag-uri:
turism, lac
Predat:
la facultate
Materie:
Turism
Sus!