In iunie 2000, Organizatia Mondiala a Sanatatii a oferit un raspuns indelung asteptat la intrebarea formulata obsesiv de politicieni si ziaristi: "Cum este sistemul sanitar din tara X, comparativ cu cel din taraY?" Rezultatele, publicate in World Health Report 2000, au incantat unele guverne, cum ar fi cel al Frantei, care s-a situat pe primul loc, dar a starnit furia altora, cum este al Braziliei, tara clasata pe pozitia 125. Clasificarile se bazeaza pe evaluarea modului in care au fost realizate cinci obiective propuse de sistemele sanitare nationale.
Asigurarea sanatatii este considerata a fi un obiectiv esential al unui sistem sanitar. E firesc, asadar, ca principalele scopuri sa fie realizarea unui nivel ridicat de sanatate si distribuirea echitabila a serviciilor de asistenta medicala. Totodata, un sistem sanitar ar trebui sa corespunda asteptarilor populatiei, ceea ce implica respectul pentru individ (autonomie si confidentialitate) si orientarea clientului (servicii prompte si calitate a dotarilor). Ca si in cazul sanatatii, scopurile rezultante se coreleaza cu nivelul absolut de receptivitate fata de exigentele populatiei si cu modul de distribuire. Al cincilea obiectiv este finantarea echitabila, cheltuielile reflectand capacitatea de plata, si nu neaparat riscul de imbolnavire.
Intr-un numar al "British Medical Journal", unii dintre autorii raportului OMS descriau metodele pe care le-au utilizat pentru evaluarea unuia dintre obiectivele mentionate, si anume asigurarea sanatatii . Ei corelau cheltuielile pentru ingrijirea sanatatii, ajustate conform preturilor locale, cu asigurarea starii de sanatate. Dupa ajustarea in functie de nivelul de educatie a populatiei, el insusi un factor determinant pentru sanatate, autorii clasificau sistemele sanitare ale lumii conform eficientei cu care transforma cheltuielile in sanatate.
Apar, inevitabil, o serie de probleme atunci cand este vorba despre o abordare de o asemenea amploare. Una sintre acestea este legata de modul cum definim sistemul sanitar. Asa cum este consemnat in World Health Report, acesta cuprinde "toate activitatile al caror scop principal este de a promova, restabili sau mentine sanatatea." Definitia este binevenita, intrucat pune accentul pe importanta activitatii intersectoriale in promovarea sanatatii; din nefericire, insa, implica si o problema, deoarece in nici o evaluare a starii de sanatate a populatiei unei tari nu poate fi gasita o cifra relevanta pentru formularea "toate activitatile". In schimb, conform raportului, dat fiind faptul ca sistemul de ingrijire a sanatatii utilizeaza majoritatea resurselor alocate la nivelul intregului sistem sanitar, "se pierd din vedere foarte putine aspecte daca ne limitam la o definitie restransa, adaptata datelor de care dispunem" . In consecinta trebuie sa comparam resursele alocate sistemelor de ingrijire a sanatatii cu rezultatele obtinute la scara marita a sistemului sanitar.
OMS a stabilit clar responsabilitatea guvernelor fata de propriile sisteme sanitare pe care le coordoneaza si a invocat conceptul de administrare , ceea ce presupune asumarea unui rol mult mai activ in promovarea sanatatii . In al doilea rand, a oferit un cadru conceptual util, care incepe sa evidentieze obiectivele sistemelor sanitare. In al treilea rand, a pus accentul pe necesitatea elucidarii impactului pe care, indiscutabil, sistemele sanitare il au asupra sanatatii. Cu toate acestea, raportul OMS nu a reusit sa le ofere un raspuns valid celor ce se intreaba in ce masura un sistem sanitar este mai bun decat altul.
SISTEMUL SANITAR ROMAN
PREZENTARE GENERALA
Sistemul serviciilor de sanatate din Romania de pana in 1989, care nu a suferit nici dupa 1990 modificari substantiale, a fost inspirat la aparitia sa (la sfarsitul anilor ,40 si in anii ,50) din modelul sovietic (Semasko), avand insa similititudini si cu sistemele existente in unele tari din Europa de Vest - Marea Britanie, tarile nordice.
Principiile sistemului, multe dintre ele concordante cu recomandarile facute de Organizatia Mondiala a Sanatatii, in anii ,70 aveau la baza caracterul de stat, profilaxia, unitatea de conducere a intregului sistem, planificarea, gra?tuitatea si accesibilitatea larga la asistenta medicala, caracterul stiintific al po?liticii sanitare si participarea constienta a populatiei la apararea propriei sanatati.
Daca multe din aceste principii sunt greu de criticat, unele din ele au fost folosite ca lozinci, aplicarea lor in practica devenind din ce in ce mai dificila si mai caricaturala.
Este importanta intelegerea faptului ca serviciile de sanatate constituie doar un subsistem al sistemului de sanatate si se refera la unitatile si prestatiile pre?ponderent medicale pe care le produc aceste unitati.
In esenta, sistemul serviciilor de sanatate a fost si este un sistem organizat si finantat de catre stat, fiind alcatuit dintr-o retea de unitati sanitare proprietate a statului, administrate intr-o structura centralizata, avand la varf Ministerul Sanatatii Publice. Finantarea se face din impozite si taxe generale prin bugetul de stat, iar medicii sunt salariati ai statului.
Examinarea critica a finantarii, organizarii si functionarii sistemului serviciilor de sanatate scoate in evidenta, pe langa neajunsurile sale, si o serie de avantaje. O asemenea perspectiva este extrem de importanta pentru ceea ce se doreste a fi in viitor asistenta medicala si ea a aparut in ultima vreme tot mai evidenta in lucrarile de specialitate elaborate mai ales in mediile academice, ale expertilor si consultantilor occidentali, chemati sa propuna solutii de schimbare .
Dintr-un asemenea unghi de vedere, sistemul care a functionat in Romania a avut o serie de elemente pozitive care au fost mai evidente cu deosebire in perioadele de crestere economica rapida.
Sistemul a fost dezvoltat pe principii de echitate, asigurand accesul la servicii de sanatate cuprinzatoare pentru cvasitotalitatea populatiei. Accesul la servicii nu a fost influentat de capacitatea de a plati a pacientului. Avantajul absentei platii in momentul utilizarii s-a erodat insa pe masura ce veniturile profesiunii medicale au devenit (si mai ales au fost percepute) tot mai necorespunzatoare si s-a ajuns ca sumele pretinse sau primite suplimentar de la pacienti de catre per-sonalul sanitar sa fie considerate socialmente acceptabile sau chiar indreptatite.
Finantarea si organizarea sistemului au permis un control eficace al costurilor. Proportia cheltuielilor pentu sanatate din PIB a fost relativ scazuta. ,,Pretul" unei asemenea limitari a fost si lipsa sau limitarea accesului la unele servicii, in special cele necesitand cheltuieli mari pentru echipamente sau materiale (de exemplu, dializa renala, chirurgie cardiovasculara, transplante, proteze articulare, tomografie computerizata). Sistemul a functionat cu structuri si costuri administrative reduse.
Infrastructura serviciilor a fost dezvoltata extensiv, existand o retea integrata de dispensare (teritoriale si de intreprindere), policlinici si spitale. Spre deo?sebire de alte foste tari socialiste, reteaua de asistenta medicala primara (dispen?sarele de medicina generala) a fost dezvoltata din punct de vedere organizatoric
Documentul este oferit gratuit,
trebuie doar să te autentifici in contul tău.
