Principalele etape ale evoluției politicii agricole comune

1. INTRODUCERE

Criza agriculturii romanesti s-a datorat esecului agriculturii colectiviste, determinat la randu-i, de politica antieconomica si mai ales antitaraneasca a fostului regim totalitar. Aceasta politica s-a concretizat in volumul redus al investitiilor, in practicarea unor preturi derizorii la achizitiile si contractarile de produse vegetale si animaliere, in centralismul excesiv al planurilor de culturi, in ratele inalte de exploatare directa si indirecta a taranimii. Efectele directe ale acestei politici de pauperizare a intregii ramuri agricole dar mai ales a taranimii s-au regasit in dezechilibre financiare si social-umane profunde. Echilibrarea agriculturii, revigorarea intregului sistem agroalimentar presupunea masuri radicale, de fond.

Tranzitia la economia de piata era necesara in perioada postdecembrista, insa presupunea o autentica reforma economica, o legislatie eficienta capabila in modernizarea agriculturii, si la modul general sa revitalizeze spatiul rural al neamului nostru.

Evolutia agriculturii romanesti postdecembriste se aseamana cu cea a celorlalte tari din centrul si estul Europei (foste comuniste). Imediat dupa caderea regimurilor comuniste a fost abandonata in aceste tari planificarea centralizata; a fost eliminat controlul oficial al preturilor, acestea devenind gradual libere; cea mai mare parte a firmelor de stat a intrat intr-un proces firesc de privatizare. In sectorul agricol fostele cooperative agricole de productie si multe din fermele de stat s-au transformat. In toate aceste tari pamantul a fost redat fostilor proprietari.

In mod firesc, in evolutia de la societatea comunista la cea capitalista au aparut extrem de multe probleme. Unele sunt legate de politica macroeconomica, altele de liberalizarea preturilor, de aparitia inflatiei si chiar a hiperinflatiei, de aparitia a unor noi inegalitati sociale, a somajului, ceea ce a determinat ca viitorul sa pluteasca in plina incertitudine. In rezolvarea acestor probleme tarile cu economie in tranzitie nu au fost lipsite de sfaturi relative la politicile lor agricole. Astfel - Banca Mondiala a elaborat rapoarte substantiale asupra tarilor respective; Organizatia Economica pentru Cooperare si Dezvoltare a inceput sa includa tarile Europei Centrale in analizele sale de politici agrare. Prin programul PHARE al Uniunii Europene pentru Europa Centrala si de Est se ofera asistenta tehnica, si in multe cazuri a infiintat unitati de consultanta pentru politicile agrare.

Tratarea tuturor agriculturilor din tarile foste comuniste la nivel global, fara discernerea specificului fiecarei tari in parte, a micsorat gradul de penetrabilitate al acestor costisitoare programe, care s-au vazut astfel de cele mai multe ori fara finalitate concreta.

Romania in tranzitia spre economia de piata are datorita agriculturii o pozitie aparte, pozitie care se datoreaza atat ponderii relativ importante a agriculturii in cadrul economiei nationale cat mai ales specificitatii agriculturii romanesti.

Vom cauta sa discernem in continuare pozitia Romaniei in cadrul celor zece tari din ECO care formeaza cel de-al cincilea val de largire al Uniunii Europene. Vom cauta sa intelegem care sunt actualele jocuri mondiale in domeniul politicilor agricole. Acest lucru il putem face studiind in detaliu politicile agricole comunitare, politica agricola americana si stadiul negocierilor agricole din cadrul Organizatiei Mondiale a Comertului, inarmadu-i pe studentii nostri cu cunostintele necesare in domeniul politicii agricole pentru a deveni poate, buni negociatori in cadrul viitoarelor politici agricole de integrare in structurile U.E.

2. POLITICA AGRICOLA COMUNA DE LA CREARE PANA LA INCEPUTUL SECOLULUI XXI

In cadrul Uniunii Europene, in ciuda diversitatii structurilor agricole, a sistemelor de productie si a nivelurilor tehnice diferite, se aplica o singura politica, iar schimburile comerciale de produse agricole si agro-alimentare sunt total libere intre tarile membre ale uniunii.

P.A.C. nu este decat una dintre politicile economice dezvoltate in cadrul Pietei Comune, apoi a Comunitatii Europene, apoi a Uniunii Europene. Aceasta uniune de tari (6 la origine in 1957) reprezinta o constructie institutionala complexa, unica in istorie, care se bazeaza la nivel economic pe o piata unica pentru toate bunurile (si un front extern comun), pe o politica agricola comuna si pe alte numeroase politici economice sectoriale de asemeni comune.

Bazele Politicii Agricole Comune au fost puse de Tratatul de al Roma (1957), care, in articolul 2, a stabilit infiintarea unei piete comune si apropierea progresiva a politicilor economice ale statelor membre.

In peste 45 de ani de la crearea PAC, agricultura si zonele rurale din statele membre s-au modernizat si s-au dezvoltat armonios, intr-un lung proces de reforme menite sa adapteze economiile europene la cerintele fiecarei noi etape.

2.1. Necesitatea si etapele Politicii Agricole Comune

Politica Agricola Comuna s-a integrat politicilor economice si sociale ale statelor membre si a fost reformata in pas cu evolutiile pietei si cu cerintele impuse de dezvoltarea rurala. Efectele benefice ale acestei politici sunt imense si vizibile in modernizarea agriculturii si a economilor rurale ale tuturor statelor membre. Este greu de calificat daca elementele de impact negativ existente in prezent puteau fi eliminate printr-o varianta de dezvoltare care sa fi exclus agricultura de la un sistem de sustinere si control al pietei, multa vreme extrem de riguros.

Primele decizii ale Comunitatii Economice Europene au inclus agricultura ca parte componenta strategica de mare importanta in procesul de refacere a economiilor vest europene distruse de razboi.

Pentru dezvoltarea armonioasa a activitatilor economice, expansiunea continua si echilibrata, cresterea stabilitatii, sporirea accelerata a standardului de viata si relatii stranse intre tarile membre ale Comunitatii s-au luat o serie de decizii, ca:

- eliminarea taxelor vamale si a restrictiilor cantitative in domeniul importului si exportului de marfuri dintre statele membre.