Consilierea Adolescenților cu Devieri de Comportament

In adolescenta, intre aspiratiile individuale si posibilitatile concrete ale tanarului de realizare a acestor aspiratii, exista un etern conflict. Intotdeauna, nivelul aspiratiilor devanseaza ca intensitate posibilitatile concrete ale tanarului.

Ne vom referi in special la adolescentul ca subiect infractional, deoarece comportamentul agresiv si, de aici si delicvent, prezinta un mare grad de malignitate sociala. Actul delictual debuteaza de obicei cu fuga de acasa practicata de unii adolescenti. Vagabondajul, ca forma evoluata a fugii de acasa si care reprezinta peregrinari continue dintr-un loc in altul, sustinute de spiritul de aventura, adolescentul ratacind fara puterea si vointa de a reveni la domiciliul sau, deschide larg poarta infractionalitatii. Vagabondajul implica o viata nomada, fara orizont temporal, insotita de riscuri si privatiuni si asociat in majoritatea cazurilor cu furt, cersetorie, viol, perversiuni sexuale, prostitutie.

In consecinta, intregul angrenaj social din zilele noastre aduce cu acuitate in atentie problematica devierilor de comportament si a metodologiei prevenirii si terapiei acestora.

Factorii care determina devieri, aberatii la copii, de multe ori nesesizate decat la adolescenta, ori rabufnind la tineri, se inscriu intr-un camp de studiu ce implica specialisti din medicina, psihologie, pedagogie, sociologie, jurisprudenta etc.

In prezent, la aceasta deschidere a campului de studiu, prin natura factorilor ce se circumscriu comportamentului deviant se adauga complexitatea tabloului etiologic, ca si numeroasele modalitati de tratament. De aceea, in abordarea complexa a deviantei a tulburarilor de comportament isi au loc termeni ca: educare, reeducare, socializare, compensare etc., indiferent daca pentru aceasta concura medicul, familia, scoala, psihologul, pedagogul ori sociologul.

Considerata ca perioada de tranzitie intre copilarie si maturitate, adolescenta se caracterizeaza printr-o serie de trasaturi generale si specifice care conditioneaza si determina procesul de cristalizare a personalitatii tanarului. Incluzand indivizi a caror varsta este cuprinsa intre 13 si 18 ani, adolescenta cuprinde doua subperioade principale aflate una in prelungirea celeilalte: a). Preadolescenta, cuprinzand copiii intre 13 si 16 ani, caracterizata prin stabilizarea maturitatii biologice si dobandirea unei individualitati mai nuantate;

b). Adolescenta propriu-zisa (sau marea adolescenta), cuprinzand tinerii intre 16 si 18-20 ani, care se caracterizeaza prin fundamentarea principalelor trasaturi de caracter. Se poate spune ca la capatul acestei perioade tulburi, plina de asperitati si de convulsii in plan relational, din punct de vedere psihologic, profilul de baza al personalitatii apare pe deplin conturat in liniile sale definitorii.

Adolescenta este considerata totodata ca o perioada in care se manifesta fenomene de revolta; adolescentul avand un caracter neconformist. Fata de normele sociale adolescentul poate avea o identificare negativa sau pozitiva si acest lucru poate crea senzatia unei instabilitati a personalitatii sale. Fixarea nivelului de aspiratie a capacitatii de separare de parinti si de altii, sunt factori decisivi in procesul de identificare.

Analiza comportamentului minorilor la diverse varste concentreaza atentia asupra propensiunii spre devianta si asupra tendintelor de incalcare a normelor morale ca forme obisnuite ale dezvoltarii contradictorii a personalitatii. Evaluarea complexa a studiilor si cercetarilor intreprinse in acest domeniu lasa sa se intrevada sensul comun si imaginea stereotipa atribuite notiunii de criza adolescentina, criza morala sau criza juvenila in raport cu particularitatile generale si specifice ale comportamentului personalitatii si evolutiei psihologice de la cea mai frageda varsta a tanarului. Servind multa vreme ca explicatie generala a oscilatiei personalitatii intre normal si patologic si a tendintelor de devianta constanta a comportamentului, notiunea de criza a adolescentei se refera, de fapt, la trasaturile psihologice contradictorii ale etapelor de dezvoltare a personalitatii, care la unii adolescenti se manifesta mai accentuat decat la altii.

Educatiei, in dimensiunea sa de dezvoltare in contextul social a personalitatii, in speta educatiei scolare, ii revine un rol hotarator in gestionarea si in continua ameliorare a procesului de socializare. Elementul de integrare a individului in mediul social este, desigur, totalitatea comportamentelor sale.

Devierile de comportament nu apar din nimic, ci constituie o treapta calitativa autonoma, rezultata in urma unui cumul de reactii inadaptate. Aparitia atitudinilor de inadaptare si stabilizarea lor la nivelul comportamentului semnifica instalarea