Desenul casei este emblematic pentru lumea in care traieste copilul, pentru interactiunile cu propria familie si pentru capacitatea sa de a intra in raport cu exteriorul. El atinge sfera emotionala in doua puncte fundamentale: modul in care micutul traieste viata de familie si modul in care se plaseaza in interiorul acesteia.
Unii cercetatori au asociat casa cu chipul matern: acoperisul reprezinta parul, ferestrele sunt ochii, usa este gura. Este vorba despre un antropomorfism frecvent, mai ales la copiii mici, si de confirmarea ipotezei ca micutul proiecteaza in desen propriile perceptii emotionale.
Casa, foarte des intalnita in desenele infantile, este deja prezenta, desi ireconoscibila, in primele mazgalituri, ca si cum ar demonstra teama de pierdere a afectiunii si caldura a caminului. Cand o deseneaza, copilul isi exprima dorinta de a locui sub "un acoperis sigur", intre pereti solizi, la adapost de interperii si de riscurile aduse de lumea exterioara.
Reprezentarea casei incepe mai intai ca o sfera, nu are usi, ferestre, horn. Desenul prezinta caracteristici foarte simple, din care apar putine elemente de interpretat. Doar abilitatea si experienta celui care il analizeaza poate perimite intelegerea a ceea ce vrea copilul sa comunice adultilor in acel moment.
Pentru a descărca acest document,
trebuie să te autentifici in contul tău.
