Psihosociologie

Argumentati rolul principalelor orientari teoretice elaborate in cadrul psihologiei / psihologiei sociale (behaviorismul, cognitivismul, gestaltismul, psihanaliza, pragmatism-functionalismul s.a.) in constituirea psihosociologiei grupurilor.

William James a definit psihologia ca "stiinta a vietii mentale". Dar la inceputul anilor 1900, un numar din ce in ce mai mare de psihologi au criticat abordarea studiului proceselor mentale constiente si inconstiente de pina atunci. Aceste critici faceau referire la fidelitatea si utilitatea metodei introspectiei, in care subiectul era rugat sa descrie propriile sale procese mentale pe parcursul mai multor sarcini. O alta tinta o reprezenta teoria lui Freud despre motivele inconstiente. In incercarea unui demers metodologic mult mai stiintific si mai riguros s-a trecut gradat de la cercetarea proceselor mentale invizibile la studiul comportamentelor ce puteau fi observate direct. Aceasta abordare, cunoscuta sub denumirea de behaviorism a revolutionat stiinta psihologiei si a ramas curentul dominant pentru urmatorii 50 de ani.

Printre primii fondatori ai behaviorismului s-a aflat si psihologul american Edward Lee Thorndike. In 1898 Thorndike a realizat o serie de experimente ce vizau modul de invatare al animalelor. Intr-unul din studii acesta a pus o pisica intr-o cusca, iar in afara custii o bucata de hrana. Apoi a masurat timpul in care animalul invata si reuseste sa deschida usa cutiei pentru a ajunge la hrana. Supunind pisica aceleiasi actiuni de mai multe ori, a vazut ca aceasta repeta comportamentele care au dus la succes si in incercari succesiv scapa din ce in ce mai repede si mai usor. In urma acestui experiment, Thorndike a propus o "lege", conform careia comportamentele urmate de o intarire pozitiva (recompensa) se vor repeta, iar cele urmate de o intarire negativa ori fara intarire nu vor fi invatate si se "pierd".

In 1906 psihologul rus Ivan Pavlov, cistigase cu doi ani in urma premiul Nobel, formuleaza unul dintre principiile celei mai importante ale invatarii. Acesta investigase procesele digestive la ciini masurind cantitatea de saliva secretata in momentul in care acestora li se punea o bucata de hrana in gura. Dupa masuratori repetate acesta a descoperit ca animalele salivau chiar la anticiparea primirii mincarii. Mai mult, daca primirea hranei ar fi fost asociata cu un clopotel, atunci secretia salivei s-ar fi declansat doar la simplul auz al acestui clopotel. Acesta este o forma de baza a ceea ce in psihologie se numeste conditionare clasica (sau pavloviana) in care organismul asociaza un stimul cu un altul. Ca urmare a acestei asocieri, acesta va reactiona la al doilea stimul, cel asociat, intr-un mod similar cu reactia fata de primul stimul. Cercetarile ulterioare au aratat ca acest proces poate fi baza formarii unor preferinte sau a structurarii unor temeri, chiar fobii.

Desi Thorndike si Pavlov sunt cei care au pus "in scena" behaviorismul, abia in 1913 viziunea psihologiei behavioriste s-a clarificat. In acest an, John Broadus Watson a publicat lucrarea "Psychology as the Behaviorist Views It." Scopul acesteia nu era altceva decit o completa redefinire a psihologiei ca "ramura pur experimentala si obiectiva a stiintei naturale ". Scopul teoretic al acestei stiinte este predictia si controlul comportamentului. Noua strategie propusa presupunea variatia stimulului din mediu, observarea reactiei organismului la aceasta schimbare.

Cel mai puternic leader al behaviorismului a fost Burrhus Frederic Skinner, un psiholog american care a inceput studiul invatarii la animale in anii 1930. Skinner a impamintenit termenul de "intarire" si a inventat un nou instrument de cercetare denumit "cutia lui Skinner" folosita pentru testarea animalelor. Avind la baza experimente realizate pe cobai si porumbei el, a identificat alte principii de baza ale invatarii. Acesta sustinea ca principiile invatarii explica nu doar comportamentul animalelor de laborator dar si cel al oamenilor care asimileaza sau isi modica comportamentul. O alta concluzie era ca aproape toate comportamentele sunt modelate de patternuri complexe de intariri venite din partea mediului , un proces ce poarta numele de conditionare operanta. Aceasta perspectiva l-a facut pe Skinner cel mai controversat psiholog al secolului XX dat in acelasi timp si cel mai influent si mai marcant psiholog al secolului XX, conform anchetelor publicate in American Psychologist.