Motivația

De-a lungul timpului, conceptului de motivatie i s-au oferit diferite interpretari, in functie de scopul ce au stat la baza analizei. De exemplu, multe dintre teoriile motivatiei au fost dezvoltate dintr-o perspectiva manageriala, care accentua ideea ca o mai buna cunoastere a mecanismelor de motivare a oamenilor ar permite dezvoltarea unor strategii organizationale de ,,motivare" a angajatilor pentru cresterea performantelor organizationale. Este evident ca o astfel de perspectiva, care considera motivatia exclusiv ca o strategie de influentare a unei sau a unor persoane de catre alte persoane, implica intelegerea ei ca un mecanism subtil, mai putin vizibil, de control si, in ultima instanta, de manipulare a comportamentului angajatilor.

Acordul psihologilor, in ceea ce priveste definirea motivatiei, a stabilirii specificului si rolului ei in explicarea comportamentului este departe de a fi realizat. Pentru unii, motivatia este o notiune superflua, menita a dispare din psihologie, mai ales din psihologia experimentala, pentru altii, dimpotriva, ea reprezinta o notiune fundamentala a psihologiei, cheia intelegerii si explicarii comportamentului. Motivatia a fost considerata ca o stimulare si descarcare de energie (Freod, 1900; Lorenz, 1937; Hull, 1943); ca o reactie invatata, asociata unui stimul; ca un factor psihologic ce influenteza comportamentul (Brown, 1979); ca o activitate spontana care energizeaza organismul si explica trecerea de la o stare de repaus la alta de actiune (Hebb, 1955).

Pentru un psiholog, spre deosebire de un psihofiziolog, considera Nuttin, motivatia nu este o stare biochimica a unui tesut, nici o activare de celule nervoase, ci aspectul dinamic al intrarii in relatia subiectului cu lumea, orientarea activa a comportamentului sau spre o categorie preferentiala de situatii sau obiecte. Motivatia nu se reduce la o cantitate de energie, nici la impulsuri oarbe si incostiente. Gratie functiilor cognitive, care penetreaza dinamismul relatiilor dintre subiect si lume, motivatia devine o structura cognitiv-dinamica care dirijeaza actiunea spre scopuri concrete. Nuttin se bazeaza in definiea motivatiei pe conceperea relationala a comportamentului, plasand punctul de plecare al motivatiei nici in stimul intra-organici, nici in mediu, ci in caracterul dinamic al relatiei care uneste individul cu mediul sau. Tot el spune ca ,,termenul general si abstract de motivatie spre alta" (Nuttin, 1985 p. 33). Zlate (2006) considera ca se poate deduce din aceasta definitie faptul ca motivatia va fi folosit pentru a desemna aspectul dinamic si directional (selectiv sau preferential) al comportamentului. Motivatia este cea care, in ultima analiza, este responsabila de faptul ca un comportament se orienteaza, de preferinta, spre o categorie de obiecte mai mult decat reprezinta un ansamblu de factori interni care determina comportamentul.