Învățarea Școlară

INTRODUCERE

Invatarea scolara este forma dominanta de activitate in perioada scolaritatii obligatorii, iar pentru cei ce continua cu forme ale invatamantului de profesionalizare, invatarea ramane activitatea dominanta pana la varste mai inaintate. Fiind organizata gradual si diferentiat pe cicluri si profiluri, cu finalitati precise pentru fiecare ciclu, rezultatul invatarii scolare trebuie privit sub aspect informativ, care consta in insusirea unui continut informational util, a unor scheme de actiune si a unor algoritmi intelectuali, iar altul formativ, care se exprima in formarea si transformarea aparatului cognitiv al elevului, in formarea si dezvoltarea personalitatii.

In actualul context al exploziei informationale, a abundentei canalelor de comunicare si informare, organizarea invatarii scolare nu se refera strict la niste continuturi de transmis si insusit, cat mai ales la procedee si modalitati de orientare si dobandire independenta a cunostintelor. Invatarea nu trebuie sa duca la simple acumulari de informatii, ci la formarea unor capacitati de orientare, gandire si creativitate, la flexibilizarea structurilor cognitive si atitudinale, pentru a permite o cat mai buna adaptare la schimbarile rapide ale mediului social. Invatarea scolara, ca forma particulara a activitatii general umane, prezinta o importanta speciala pentru dezvoltarea psihica a elevului. La randul ei, dezvoltarea psihica conditioneaza si face posibila invatarea. De aceea, dezvoltarea psihica este un proces fundamental implicat in fenomenul invatarii, insotind traseul pe care elevul il parcurge de la intrarea in scoala, pana spre anii studentiei.

In lucrarea de fata voi aborda subiectul invatarii scolare, o tema centrala a domeniului psihologiei educatiei. Va fi analizat conceptul de invatare scolara, formele, tipurile si conditiile psihologice ale invatarii scolare, dar si alte aspecte legate de aceasta tema.

INVATAREA CA PREMIZA A FORMARII SI DEZVOLTARII PERSONALITATII. CONCEPTUL DE INVATARE

In cadrul dezvoltarii psihice si al formarii personalitatii adulte, invatarea ocupa un loc central, datorita faptului ca prin invatare individul dobandeste noi comportamente. Incepand cu deprinderile si priceperile si terminand cu cunostintele si operatiile intelectuale, toate se dobandesc prin activitatea de invatare. Invatatul rus A.N. Leontiev definea invatarea ca fiind "procesul dobandirii experientei intelectuale de comportare", intelegand prin aceasta asimilarea de informatii si, mai mult decat atat, formarea gandirii, a sferei afective, a vointei, deci formarea sistemului de personalitate.

Data fiind importanta invatarii, in desfasurarea ei sunt implicate si celelalte procese si activitati psihice, existand relatii de interdependenta: pe de o parte toate procesele si functiile psihice sunt antrenate in cadrul invatarii, iar pe de alta parte ele insele sunt constituite si structurate prin actul de invatare. Deci, se poate spune ca invatarea antreneaza intreg psihicul si are un rol generativ, formativ si constructiv fata de acesta.

Conceptul de invatare

Invatarea este definita diferit de la un autor la altul. Dupa Dors si Mercier, ,,invatarea consta in a dobandi sau a modifica o reprezentare a mediului". Acest caracter elimina latura afectiv-motivat a vietii psihice. Dupa Leontiev, invatarea este ,,procesul dobandirii experientei individuale de comportare". Adica, datorita invatarii nu se acumuleaza numai informatie, ci se formeaza gandirea, sentimentele, vointa - personalitatea. Tot ceea ce nu este innascut este invatat, se formeaza in experienta, prin contactul cu mediul social si cel natural.

Problematica invatarii umane este atat de complexa si cunoaste abordari atat de nuantate incat, coplesiti de pluralitatea acestora, de diversitatea si multiplicitatea punctelor de vedere, unii specialisti apreciaza ca invatarea umana ar fi o realitate strict individuala, inaccesibila studiului, deoarece s-ar produce in forme unice, in functie de individualitatea fiecaruia.

Invatarea reprezinta o activitate umana fundamentala, un proces care insoteste viata oricarei fiinte. Invatarea sprijina interactiunea cu mediul, reduce nesiguranta comportamentului si asigura adaptarea pe baza perfectionarii progresive a organizarilor comportamentale. Pe de alta parte, se poate afirma ca se vehiculeaza in lumea specialistilor o noua intelegere a cauzalitatii interactiunii sociale in cadrul invatarii, ca fiind circulara si progresand in spirala. Intre invatare si dezvoltare se instituie forme de feed-back dinamic, in dublu sens. Invatarea propune o dialectica a interioritatii si exterioritatii cu sens spiralic. Prin interactiune, subiectul asimileaza si monitorizeaza noi tipuri de coordonari si sisteme de organizare a actiunii asupra realului, iar acestea ii permit sa participe la interactiuni sociale tot mai elaborate, care, la randul lor, se transforma in sursa de dezvoltare.