Capitolul 1: CARACTERIZAREA SECTORULUI AGROALIMENTAR DIN ROMANIA IN PERSPECTIVA INTEGRARII IN U.E.
Economia agroalimentara se contureaza ca domeniu teoretic si ca o stiinta legata de producerea, distribuirea si utilizarea hranei, care cuprinde sectoare si subsectoare traditional tratate impreuna sau separat si anume: agricultura, industriile din amonte, industriile alimentare si serviciile aferente.
Sistematizarea teoretica a avut loc in mare masura concomitent si recurent cu evolutia realitatilor. Realitatile au determinat aparitia, cresterea si consolidarea organizatiilor nationale si ulterior transnationale care au acoperit din ce in ce mai multe activitati legate de realizarea functiei alimentare.
In aceste conditii, "economia agroalimentara" s-a impus, reprezentand un perimetru economic distinct conturat si din ce in ce mai inchegat.
Cronologic, I.H. Davis si R.A. Goldberg (1957) dau primii o definitie a agribusinessului devenit o realitate in Statele Unite ale Americii. Un progres important in delimitarea conceptuala a economiei agroalimentare il datoram lui Louis Malassis. Acesta da o clara definire a economiei agroalimentare, a economiei alimentare, a celei agrare si a economiei rurale.
Evolutia proceselor economice in special dupa cel de-al doilea Razboi Mondial a impus o dezvoltare evidenta pe aceste doua planuri, de acee sunt propuse mai multe definitii:
1.1 ECONOMIA AGRALIMENTARA cuprinde ansamblul activitatilor care concura la functia alimentatiei intr-o societate data. Sunt angrenate sapte sectoare: agricultura; industrii agricole si alimentare, distributia agricola si alimentara, restaurantele, industriile si serviciile oferite (care furnizeaza filierelor agroalimentare, consumurile intermediare si echipamentele necesare functionarii acestora), comertul international si de asemenea unitatile socio-economice de consum.
Din rigoare structurala si formala completam pentru delimitare, defintia astfel:
1.2 ECONOMIA ALIMENTARA concentreaza activitatile legate de satisfacerea nevoilor nutritionale manifestate prin raportul dintre nevoile biologice si capacitatile de acces la hrana, in paralel cu oferta de hrana si capacitatea de oferta. Ansamblul acestui domeniu poate reprezenta si o finalitate a economiei agroalimentare.
Economia agrara se ocupa de o economie a ramurii, avand ca sfera de activitate conexa, in masura importanta, ramurile din avall si amonte, cuprinzand insa activitatile intermediare si avand o deschidere prioritara catre economia rurala.
Economia rurala, domeniu mult mai larg cuprinde totalitatea proceselor economice, conotatiile lor sociale extraeconomice desfasurate in perimetrul rural si cu precadere in comunitatile rurale.
Agricultura reprezinta in general principala activitate rurala.
Economia agroalimentara este dependenta de nivelul general de dezvoltare economica a societatii date, de politicile alimentare, de dtarea agriculturii si de evolutia structurilor agrare, de procesele economice si sociale din comunitatile rurale. Orientarea economiei agroalimentare se realizeaza in functie de raporturile cerere-oferta, prioritatea avand-o cererea de alimente. Cererea efectiva de alimente conditioneaza punerea in valoare a resurselor materiale si a nevoilor de capital, precum si formarea unui anumit tip de economie alimentara, specifica modelului de consum national
Economia alimentara a unei tari s-a format timp indelungat si constituie fundamentul economiei agroalimentare moderne. Economia cosumului alimentar concentreaza activitati legate de satisfacerea nevoilor nutritionale ale oamenilor, manifstate prin raportul dintre nevoile biologice si capacitatile de acces la hrana, determinate de nivelul ofertei, de preturi, etc. Economia alimentara a unei tari este caracterizata de regimul alimentar, de nivelul bugetelor alimentare. Factorii economici si naturali determina cererea de alimente care exprima nevoile efective ale populatiei la diferite niveluri de venituri si pret.
Rolul sectorului agroalimentar in dezvoltarea de ansamblu depinde de numerosi factori, in primul rand de rolul agricu;lturii in aprovizionarea industriilor alimentare si nealimentare, si de tendinta de limitare a consumului alimentar pe locuitor in tarile dezvoltate datorita saturatiei alimentare. In aceste tari elasticitatea cheltuielilor alimentare in raport cu veniturile este mai slaba decat a altor cheltuieli de consum. Evolutia sectoru;ui agroalimentar spre integrarea interna si externa pune pe primul plan cresterea competititvitatii in toate subsectoarele componente si implica masuri coordonate de modernizare, in conditiile dezvoltarii durabile.
1. Angelescu Coralia, Economie, Editura Economica, Bucuresti, 2000
2.Basanu Gh., Managementul aprovizionarii si desfacerii, Editura Economica, Bucuresti, 2004
3. Food and agriculture organisation, 2002
4.Istudor N., David N., Asigurarea si gestionarea resurselor materiale pentru agricultura si industria alimentara, Editura Tribuna Economica, Bucuresti, 2000
5.Istudor N.,David N., Asigurarea si gestionarea resurselor materiale pentru agricultura si industria alimentara, caiet de lucrari aplicative, Editura ASE , Bucuresti, 1997
6.Iosif Gh., Analiza economico-financiara a firmei in domeniul agroalimentar, Editura Tribuna Economica, 2000
7. Manole V., Stoian Mirela, Marketing, Editura ASE, Bucuresti, 2004
8. Manole V., Stoian Mirela, Ion Raluca Andreea, Agromarketing, Editura ASE, 2003
8.Tribuna Economica, colectie 2000-2004
9.Voicu R., Dobre Iuliana, Organizarea si strategia dezvoltarii unitatilor agricole , Editura ASE, 2003
10. Zahiu Letitia, Nastase M., Economia intreprinderii, Editura ASE, 2003
11. Zahiu Letitia., Dachin A., "Impactul politicii de produs asupra performantelor agriculturii romanesti", lucrare publicata in volumul Aderarea Romaniei la UE-provocare pentru agricultura si mediu, Editura ASE, Bucuresti, 2004, pagina 5
Pentru a descărca acest document,
trebuie să te autentifici in contul tău.
