Universitățile și Dezvoltarea Capitalului Uman

Resursele umane au rol de forta creatoare de valoare si valoare de intrebuintare cu rol hotarator in procesul muncii. Ele asigura combinarea eficienta a celorlalte resurse necesare crearii de bunuri si servicii pentru productie si consum. Diagnosticul personalului urmareste aspecte referitoare la asigurarea resurselor umane, dimensiune, calificare, structura si comportamentul personalului in procesul muncii si eficienta utilizatorilor acestor resurse.

Investitia statului pentru crearea unei game variate de specialisti in functie de nevoile reale de pe piata fortei de munca asigura un domeniu de activitate real dupa terminarea studiilor universitare si o investitie recuperata prin acoperirea posturilor cu persoane pregatite profesional.

Capitalul uman este format din capital educational (abilitati dobandite de indivizi in procesul de instruire scolara, dar si in afara acestuia) si capital biologic (abilitati fizice ale indivizilor, sintetizate cel mai adesea prin starea de sanatate). Capitalul uman alaturi de capitalul relational si capitalul structural-organizational constituie componentele de baza ale capitalului intellectual.

Capitalul educational se prezinta in doua forme distincte:

- sunt competentele si abilitatile dobandite in urma participarii la sistemele educationale formale, cunostinte atestate prin diplome;

- sunt orice alte cunostinte si abilitati dobandite in cursul vietii, prin eforturi proprii sau prin interactiunea cu societatea. capitalul uman se dezvolta in mod progresiv in cadrul formal al scolii, in cadrul familiei, in cadrul intreprinderii si prin eforturile individuale de studiu si reflectie.

Conceptul de capital uman reflecta investitia in educatie si dezvoltarea unor competente si aptitudini necesare pentru realizarea unei anumite activitati economice. Valoarea acestei investitii in educatie depinde de cheltuielile efectuate cu educatia si de beneficiile viitoare anticipate generate de cunostintele dobandite prin educatie. Investitia in educatie este avantajoasa daca valoarea neta actualizata a celor doua componente (costuri si beneficii) este pozitiva, respectiv daca beneficiile viitoare actualizate sunt superioare costurilor actualizate.

Legatura anticipativa a universitatilor la piata muncii nu este un proces simplu, nici ca actiune strategica si nici ca nivel de aplicabilitate. Desigur, modificarile structurale pe care le traverseaza societatea romaneasca, permanentele schimbari sociale, fluctuatiile economice din diferite zone de activitate, performantele relative si uneori oscilante din spatiul industrial nu ar putea oferi date concrete pentru dirijarea punctuala a studiilor universitare in functie de cerintele de forta de munca. Invatamantul superior nu trebuie sa genereze intotdeauna competente si calificari profesionale dupa cum solicita o piata a muncii perturbata de diversi factori temporari. Insa, dezvoltarea studiilor universitare din anumite domenii de specialitate poate asigura cel mult o crestere a calitatii unidirectionate si, in acelasi timp, o crestere a cererilor de munca intr-o anumita zona profesionala, dar si o crestere a numarului de persoane calificate obligate sa activeze in alte domenii de activitate decat domeniul de specialitate. Investitia statului in pregatirea specialistilor pe diverse domenii nu si-ar putea gasi mereu finalitatea, iar sustinerea specialistilor neocupati prin programe de reconversie profesionala ar presupune costuri suplimentare pe care sistemul educativ i-ar putea dirija catre alte zone de prioritate. Asadar, una dintre cele mai eficiente strategii educationale poate fi considerata aceea in care sunt puse in relatie oferta educativa si cerintele de pe piata fortei de munca. In acest sens, o abordare a ratei de ocupare a populatiei tinere in functie de nivelul educatiei va oferi date concrete asupra gradului in care specializarile universitare sunt direct corelate la piata fortei de munca.