Lovinescu

Secolele 16-18 au vazut dezvoltarea culturii scrise. Acele lucrari, desi au o anume valoare estetica, nu pot fi considerate ca lucrari literare propriu-zise.

Sfarsitul secolului 18 si incepului secolului 19 constituie adevaratul inceput al literaturii romane. A fost perioada evolutiei si eliberarii universului structural specific literaturii de aria neomogena si policroma ale scrierilor culturale anterioare. De altfel a fost o ruptura de lumea culturala anterioara, determinata de o schimbare radicala a societatii romanesti (un proces accelerat de occidentalizare si liberalizare, schimbarea limbajului literar prin conexiunile acestuia cu stilurile europene, ca si un aspect institutional al culturii).

Prima jumatate a secolului 19 a fost timpul marilor proiecte pentru crearea unei literaturi nationale, ca si pentru diversificarea (dupa 1830 toate genurile posibile au fost abordate) si profesionalizarea scrisului. Innoirea limbajului include si expresii nepotrivite sau caricaturale, prin urmare a fost lasat un apel urgent de catre Generatia 1848, prin scriitorii implicati in evenimentele din 1848, pentru reintoarcerea la folclor, care era vazut ca o sursa de regenerare estetica, datorata simplicitatii si frumusetii limbajului propriu. Printre acestia enumeram pe Vasile Alecsandri (1821-1890), un pionier in poezie, proza scrisa, drama ca si un culegator de folclor si Costache Negruzzi (1808-1868) care a fost nu numai fondatorul nuvelisticii romanesti dar si un model inca fara pereche in scrierea de nuvele istorice.

A doua jumatate a secolului 19 a fost caracterizata prin salturi mari si de calitate in literatura. O contributie remarcabila a avut-o societatea culturala Junimea (f. 1863) si in special mentorul acesteia Titu Maiorescu (1840-1917), prin lupta caruia impotriva mediocritatii si pentru introducerea criteriilor estetice in stabilirea ierarhiilor de valori. Revista publicata de aceasta societate, Convorbiri literare, a ajutat la impunerea marilor scriitori ai secolului 19: Mihai Eminescu, Ion Luca Caragiale si Ion Creanga. Eminescu (pentru romani este prototipul poetului si a poeziei), care era conversant la cele mai ridicate speculatii filozofice si, in acelasi timp, era un mare admirator al poeziei populare, a dat stralucire maxima romanticismului romanesc, schimband radical limbajul poetic inlaturand retoricul. Piesele de teatru ale lui Ion Luca Caragiale sunt o oglinda nemiloasa a societatii romanesti al timpului, iesind in evidenta prin critica muscatoare a obsesiilor politice si ezitarilor morale, ridiculizand contradictiile dintre obscuritate efectiva si pretentii ca si deformarea limbajului. "Datorita valorii comediilor sale de moravuri si caractere, din nefericire scrise intr-o limba care nu este de circulatie mondiala, Ion Luca Caragiale este poate cel mai mare dintre dramaturgii necunoscuti", a scris Eugen Ionesco, reputatul creator al teatrului absurdului. Societatea Junimea l-a descoperit si lansat si pe Ion Creanga al membru al triadei marilor clasici, un povestitor fara pereche iesind in evidenta prin stilul oral folosit in opera lui, si Ion Slavici (1848-1925), un scriitor transilvanean, autorul primei capodopere a romanului romanesc (Mara, 1894). in opozitie cu Junimea si Convorbiri literare, Literatorul ciclu literar si revista care poarta primele manifeste al simbolismului, care poate fi regasit in poemele lui Alexandru Macedonski (1854-1920).

Critica literara si eseurile au tinut pasul cu poezia si proza scrisa. in perioada premergatoare razboaielor a fost reprezentata de mari critici "care au fixat directia", ca Nicolae Iorga, Garabet Ibraileanu (1871-1936), Mihail Dragomirescu (1868-1942), care au fost ideologisti curentelor literare, intre cele doua razboaie mondiale singurul si ultimul din marii critici a fost Eugen Lovinescu (1881-1946) prominent promotor al curentului modernist. Critica si istoria literara a atins un statut profesionist. George Calinescu (1889-1965) a supus intreaga literatura romana de la origini pana in timpul prezent la o judecata axiologica.

Anii de dupa 1990 au fost o perioada de "teste" si de dificultati generate de comutarea interesului cititorilor catre lucrarile literare ca le-au fost inainte inaccesibile sau catre mass-media. Mai mult, constrangerile culturii nesubventionate in conditiile unei economii de piata incipiente a influentat publicarea cartilor. Totusi criza nu a afectat si creatia. Tinerii scriitori in particular (scritorii anilor 90 s-au impus in special in proza si eseuri) par a fi determinati de a reconstrui legaturile catre cititori.

CAPITOLUL I

DIRECTII IN CRITICA SI ISTORIA LITERARA IN ROMANIA

1.1. Directia estetica - Titu Maiorescu

Primul mare estetician si critic literar roman modern de talie europeana este Titu Maiorescu (Craiova, 15 februarie 1840 - 1 ianuarie 1917, Bucuresti).

Titu Maiorescu a fost de profesie (formatie) logician si filosof. Pe langa romanul ,,Elemente de logica pentru gimnazii", scris in perioada studiilor de la liceul Therezianum, Titu Maiorescu a publicat alte doua volume de logica: ,,Prelegeri de logica", (1863) si tratatul ,,Logica", (1876) pentru care a fost denigrat in presa vremii, dar i-a luat apararea Mihai Eminescu cu argumente dintre cele mai temeinice si de nezdruncinat.

Ca filosof, pe langa teza sa de doctorat ,,Relatia", a mai publicat volumul ,,Consideratii filosofice pe intelesul tuturor" si a tradus ,,Aforismele despre intelepciunea in viata lui Schopenhauer". Titu Maiorescu a intruchipat in cel mai inalt grad in cultura noastra idealul omului clasic, caracterizat prin logica, rationalism, echilibru si seninatate. Titu Maiorescu a afisat in fata contemporanilor masca olimpiana a unei seninatati imperturbabile, desi asa cum ne arata jurnalul sau postum, viata criticului n-a fost scutita de unele drame, nelinisti si framantari.

Ideile estetice ale lui Titu Maiorescu

Maiorescu a fost in toata activitatea sa literara un estetician, sustinator de principii fundamentale pentru dezvoltarea istorica a literaturii in contextul ei cultural, dupa conceptia filozofului culturii, ca adevarul este temelia dezvoltarii ei istorice.

Pentru a intelege caracterul directiei noi , pe care a vrut s-o imprime Titu Maiorescu literaturii romane in cadrul Junimii, e necesara o cercetare succinta asupra principiilor ce stau la baza esteticii sale Aceste principii se afla cuprinse, in esenta lor, in studii scrise si publicate la interval de aproape doua decenii: "O cercetare critica asupra poeziei romane de la 1867" si "Comediile d-lui Ioan Luca Caragiale" (1885). In primul studiu, Maiorescu este influentat de ideile estetice ale filozofului german Hegel ; in ultimul - de ideile estetice ale lui Kant si Schopenhauer.

Directia noua in poezie si proza romana, articol publicat in 1878, incepe cu intrebarea: "Va avea Romania un viitor? Se mai afla in poporul ei destula putere primitiva pentru a ridica si a purta sarcina culturii? "

Principiile criticii lui Maiorescu , in aspectul lor filozofic, de "inceput" sau "temei" al lucrurilor, sunt cele pentru demonstrarea unui adevar in literarura romana, dupa un anumit program al progresului culturii romane moderne,numit de el "directia" noua" in care "vor veni oameni cari sa simta puternic si sa-si exprime ce au simtit, si altii care sa gandeasca bine si sa-si

exprime simplu ceea ce au gandit".

1. Titu Maiorescu din Critice, Editie ingrijita de Domnica Filimon, introducere de Eugen Todoran,Editura Eminescu, Bucuresti, 1978

2. Todoran, Eugen, Maiorescu, Editura Eminescu, Bucuresti 1977

3. Manolescu Nicolae, Contradictia lui Maiorescu, Editura Cartea Romaneasca, Bucuresti, 1970

4. Maiorescu Titu, Critice, Editura pentru Literatura,, Bucuresti, 1967

5. George Calinescu, Istoria literaturii romane de la origini pana in prezent (editia a II-a, reva Mihai Gafita, Fata ascunsa a Lunii (studii de istorie literara, epoca 1870 - 1900), Bucuresti, Editura Cartea Romaneasca, 1974.

6. Ion Hangiu, Dictionar al presei literare romanesti (1790 - 1982), Bucuresti, Editura Stiintifica si Enciclopedica, 1987.

7. Garabet Ibraileanu , Scriitori romani si straini, vol. I, II (editie ingrijita de Ion Cretu; prefata de Al. Piru), Bucuresti, Editura pentru Literatura, 1968.

8. Nicolae Iorga, Istoria literaturii romanesti - introducere suntetica dupa note stenografice ale unui curs (editie ingrijita, note si indici de Rodica Rotaru; prefata de Ion Rotaru), Bucuresti, Editura Minerva, 1985

9. Titu Maiorescu, Critice (cu Prefata - ,,un vis al inteligentei libere" de Gabriel Dimisianu), Bucuresti, Editura Minerva, 1989.

10. Maiorescu, Critice (editie ingrijita si hron hronologic de Domnica Filimon; introducere de Eugen Todoran), vol. I, II, Bucuresti, Editura Minerva (Biblioteca pentru Toti), 1973.

11. Al. Piru, Istoria literaturii romane de la inceput pana azi, Bucuresti, Editura Univers, 1981.

12. Vl. Streinu, Pagini de critica literara, vol. I - II, Bucuresti, Editura pentru Literatura, 1968, vol. III - V (editie alcatuita de George Muntean), Bucuresti, Editura Minerva, 1974 (III), 1976 (IV), 1977 (V).

13. Ion Pachia Tatomirescu, Dictionar estetico-literar, lingvistic, religios, de teoria comunicatiei..., Timisoara, Editura Aethicus, 2003.