Metalul a intrat in viata omului In timpul epocii pietrei, in mod indirect, prin intermediul fragmentelor de minereuri intens colorate, precum malachitul, azuritul sau hematitul, apreciate initial pentru aspectul lor si ulterior, pentru posibilitatile pe care le ofereau la realizarea picturilor rupestre.
Folosirea directa s-a produs ceva mai tarziu, prin prelucrarea la rece a fragmentelor de metal nativ, care erau modelate cu ajutorul unui percutor de piatra, in acest stadiu metalul fiind socotit doar o roca mai deosebita. Ulterior s-a observat, accidental, ca la o anumita temperatura malachitul se
transforma ireversibil Intr-un material foarte asemanator cu cel care era prelucrat prin batere.
Inceputul prelucrarii metalelor se situeaza la inceputul mileniului 7 i. H. in Anatolia. In mileniul 4 i. H. tehnologia se innobileaza cu cupru si apoi bronz. Se inregistreaza o serie de cuceriri tehnice: prelucrarea la cald, stiinta dozarii compozitiei pentru a se realiza un aliaj standard. Din mileniul 3 incepe folosirea si a altor metale: argintul si fierul.
Metodele folosite pentru exploatarea zacamintelor metalifere sau a minelor de metal nativ au variat in functie de adancimea la care se gasea minereul, de tipul de depozit in care se afla si de epoca. Extractia minereurilor se banuieste a se fi facut prin incendierea zacamantului si stropirea lui cu apa. Dupa incendiere si stropire, datorita socului termic, apareau fisuri in roca si se puteau face cu mai multa usurinta puturi verticale pentru extractie, eventual santuri (pseudo-galerii) cu adancimi ce puteau ajunge la 20 m sau chiar 40-42 m, cum s-a constatat la Kargaly, in zona Uralilor.
La inceputul prelucrarii metalelor erau preferate depozitele aluvionare si filoanele de metal nativ sau zacamintele de minereuri aflate la suprafata solului. Numai dupa ce aceste surse au fost epuizate, in masura in care cererea de metal a crescut, au fost puse la punct si tehnicile de reducere a minereurilor, dezvoltand astfel mineritul propriu-zis.
Cele mai vechi mine sunt din chalcoliticul timpuriu, descoperite in nordul Peninsulei Balcanice, la Rudna Glava (NE Serbiei) si constau in puturi verticale. Minereul era constituit din malachit si un procent de arsenic.
In chalcoliticul tarziu au fost exploatate bogate depozite de la Aibunar, Christene, Timniaca si Prochorovo. Este vorba de un minerit in adevaratul sens al cuvantului, existand galerii dispuse paralel, masurand intre 80-110 m si adanci de 15-20 m.
Pentru a descărca acest document,
trebuie să te autentifici in contul tău.