Pascal

Limbajele de programare reprezintã unul din principalele mijloace de comunicare om-masinã, evolutia lor fiind nemijlocit legatã de cea a calculatoarelor electronice, a cãror erã începe în 1944. Primele calculatoare puteau fi programate numai în limbaj masinã, dar, chiar la începutul anilor ’50, se înregistreazã trecerea la programarea simbolicã, prin aparitia limbajelor de asamblare caracterizate prin folosirea codurilor mnemonice pentru instructiuni si a adresãrii simbolice a operanzilor. Dupã aparitia primului limbaj de nivel înalt, limbajul FORTRAN (1954), se observã o proliferare acceleratã a limbajelor de programare. Într-o listã consideratã exhaustivã la data respectivã (1969), J.E. Sammet identifica 120 de limbaje de programare cu o largã utilizare; trei ani mai târziu, acelasi autor extindea aceastã listã la 170 [Dodescu et al., 1987]. În primii ani ai deceniului opt, un sondaj efectuat în S.U.A. identifica, la nivelul unui singur domeniu de activitate - sistemele informatice ale armatei americane - utilizarea a peste 450 de limbaje de programare sau dialecte ale unor limbaje.

Din acest adevãrat "turn al lui Babel", prin perspectiva prezentei lucrãri, un interes aparte prezintã limbajele procedurale, destinate descrierii algoritmilor de rezolvare a problemelor, sub forma unor succesiuni de instructiuni. Ele mai sunt numite limbaje algoritmice sau limbaje universale, nefiind limitate la o clasã particularã de probleme. Dintre cele mai cunoscute limbaje de programare incluse uzual în aceastã clasã pot fi mentionate: ADA, ALGOL, BASIC, C, COBOL, FORTRAN, PASCAL, PL/1 etc.

Aparitia limbajului Pascal este un rezultat al conceptelor dezvoltate ca urmare a crizei programãrii ce caracteriza domeniul programãrii calculatoarelor la sfârsitul anilor ’60. În aceastã perioadã, rãspândirea pe plan mondial a prelucrãrii automate a datelor a cunoscut o extindere remarcabilã, trecându-se la abordarea si rezolvarea unor probleme din ce în ce mai complexe. Programele mari asociate acestor probleme s-au complicat în asa mãsurã încât au devenit foarte greu accesibile, chiar si pentru autorii lor. Întelegerea, depanarea si dezvoltarea unor astfel de programe prezintã dificultãti majore. Limitãrile limbajelor de programare cu largã utilizare în epocã (FORTRAN, COBOL etc.), dublatã de inexistenta unor principii clare, care sã impunã o disciplinã a programãrii, au favorizat în mare mãsurã programarea empiricã. Ca rãspuns la cerinta de elaborare a unei metodologii generale de dezvoltare sistematicã a programelor s-a cristalizat metoda proiectãrii si programãrii structurate.

Un program structurat este constituit din unitãti functionale bine conturate, ierarhizate conform naturii intrinseci a problemei. În interiorul unor astfel de unitãti, structura se manifestã atât la nivelul actiunilor (instructiunilor), cât si al datelor.

Programarea structuratã este o metodã independentã de limbajul de programare, actionând la nivelul stilului de lucru. Totusi, practica a demonstrat cã limbajul de programare poate înlesni în mod hotãrâtor realizarea desideratelor evidentiate. Limbajul Pascal reprezintã un exemplu edificator în acest sens. El a apãrut într-o formã preliminarã în 1968, autorul sãu fiind profesorul elvetian Niklaus Wirth. Numele limbajului a fost ales ca un omagiu adus marelui matematician, fizician, filosof si scriitor francez Blaise Pascal (1623-1662), primul care, în 1642, a inventat o masinã de calcul. Dupã o fazã de dezvoltare extensivã, un prim compilator devine operational în 1970, limbajul fiind publicat în 1971. Interesul trezit de aparitia sa a condus la necesitatea unor consolidãri ale limbajului, finalizate prin publicarea în 1973 a unui raport revizuit, în care se realizeazã o definire a formei de referintã numitã Pascal Standard, redactatã ulterior conform normelor ISO si devenitã bazã comunã pentru diverse implementãri.

Limbajul Pascal include conceptele programãrii structurate în ambele laturi ale efortului de abstractizare presupus de realizarea unui program - organizarea datelor si conceperea actiunilor. Printre principalele caracteristici ale lui pot fi mentionate:

- Include o serie de instructiuni care reprezintã chiar structurile de control impuse de tehnica programãrii structurate (IF-THEN-ELSE, CASE, REPEAT, WHILE, FOR).

- Are facilitãti puternice si deosebit de flexibile pentru reprezentarea datelor. Notiunea de tip de date a fost extinsã dincolo de cercul restrâns al datelor întregi, reale, siruri de caractere si tablouri (masive). S-au introdus structuri de date complexe, ca articolul (înregistrarea), multimea, fisierul si posibilitãti de a descrie altele noi, combinându-le pe cele existente. La acestea se adaugã facili-tatea de a defini si manipula structuri dinamice (liste liniare, arbori etc.). În anumite implementãri ale limbajului a fost introdus tipul obiect, care permite reunirea în aceeasi constructie a datelor si metodelor care le prelucreazã (proceduri si functii), creând cadrul trecerii la programarea orientatã obiect (POO).

- Oferã posibilitãti de modularizare a programe-lor, prin structurarea lor în module cãrora le pot fi asociate constructii ale limbajului (proceduri si functii).

- Fundamenteazã constructiile pe conceptul de bloc, care permite, pe de o parte, definirea de date proprii (variabile locale) si, pe de altã parte, accesul la datele din blocurile de pe nivelurile superioare (variabile globale).

- Posedã o bibliotecã bogatã de functii si proceduri standard, cu elemente specifice diverselor implementãri ale limbajului si permite, totodatã, construirea de biblioteci ale utilizatorului.

Aceste caracteristici au fãcut ca, desi conceput initial pentru a servi ca suport de studiu al progra-mãrii structurate, limbajul sã fie folosit intens si de cãtre programatorii profesionisti. Ca efect, s-a ajuns rapid la o crestere spectaculoasã a productivi-tãtii muncii de programare, ducând la rãspândirea utilizãrii limbajului.

Limbajul Pascal beneficiazã de implementãri pe toate tipurile de sisteme de calcul. Multe dintre aceste implementãri marcheazã si dezvoltãri ale limbajului însusi, adicã în raport cu care Pascal Standard apare ca un subset. Dintre variantele utilizate de informaticienii români pot fi mentionate: implementarea pe calculatoarele din generatia a treia din familia FELIX, din 1978; Pascal Oregon pentru minicalculatoarele din familiile Independent si Coral; implementãrile realizate de firma Borland International pentru microcalculatoarele IBM PC si compatibile.