Problema identității în filozofia analitică

Aceasta scriere isi propune sa fie o expunere a problemei identitatii asa cum este ea tratata din perspectiva filosofiei analitice. Departe de a avea un caracter exhaustiv, ea face posibila totusi atat clarificarea problemei ce constituie subiectul sau cat si exemplificarea manierei analitice de cercetare a subiectelor de acest fel, prin excelenta metafizice.

In prima parte a lucrarii vom incerca sa enumeram pozitiile catorva autori reprezentativi din traditia analitica, privitoare la aceasta problema, ocazie cu care ceea ce, cu un termen vag, a fost numit "problema identitatii" va fi explicitat in functie de subproblemele in care se imparte problema respectiva si in functie de distinctiile ce au fost facute cu referire la aceasta. Explicitarea isi va avea, desigur, temeiul in diferentierea investigatiilor intreprinse de autorii ce vor fi amintiti, iar alegerea autorilor si ca urmare circumscrierea mai exacta a discutiei privitoare la identitate, aceasta si in perspectiva celei de-a doua parti a lucrarii, cat si evidentierea conexarii problemei identitatii cu alte teme ale metafizicii abordate in cadrul filosofiei analitice se vor realiza conform unor optiuni personale, nu insa fara a se da justificari satisfacatoare.

In a doua parte a lucrarii vom propune spre analiza un caz ce necesita clarificari ce pot fi facute in urma asumarii unei anumite pozitii in acord cu traditia analitica de discutare a identitatii si vom ilustra cum diferite asumptii expuse in prima parte a scrierii conduc la diferite astfel de clarificari ale exemplului propus, indicand eventual, in incheiere, un alt tip de abordare pentru acesta, fara a depasi insa cadrul anuntat al discutiei, respectiv maniera analitica. Acest ultim tip de abordare va trebui de asemenea sa se dovedeasca a fi consistent si cu alegerea autorilor ce vor fi amintiti, cu expunerea conceptiilor acestora despre identitate, ca si cu distinctiile facute cu privire la problema identitatii.

I

1. Intre intemeietorii filosofiei analitice, Bertrand Russell se ocupa in cateva dintre scrierile sale, direct sau indirect, de problema identitatii. In mod direct o trateaza in Principia Matematica, intr-un paragraf supranumit "teoria identitatii"[1], in care se socoteste ca apare o formalizare logica a principiului leibnizian al indiscernabilitatii identicilor. Actualizand formalismul din Principia Matematica:

13.12 |- (x)(y)[(x = y) -> (F(x) <-> F(y))]

unde "x" si "y" sunt litere propozitionale, iar "F(x)" si "F(y)" sunt functii propozitionale. In On Denoting vom intilni o fraza care poate fi considerata ca o explicitare a acestui formalism, si anume:

"daca a este identic cu b atunci orice este adevarat in

legatura cu a este adevarat si in legatura cu b ( )"[2]

cu deosebirea ca aici "a" si "b" sunt constante propozitionale, sau nume. Odata inteleasa identitatea ca o relatie, sunt definite proprietatile ei, si anume:

reflexivitatea:

13.15 |- x = x

simetria:

13.16 |- (x = y) <-> (y = x)

tranzitivitatea:

13.17 |- ((x = y) & (y = z)) -> (x = z)

iar prin definitia:

13.03 (x = y = z) =df (x = y) & (y = z)

putem reduce identitatea la o relatie diadica.

Odata introdusa relatia de identitate si specificate proprietatile ei, ea va fi folosita in genere de catre Russell pentru a marca acele cazuri in care numai un singur obiect satisface argumentul unei functii propozitionale, sau, altfel spus, pentru cazurile in care domeniul argumentului nu contine decat un singur obiect, ceea ce este redat de catre unii autori, astazi, prin folosirea cuantificatorului individual.