Toate textele lui Cioran releva imaginea unui om chinuit, complexat. Atat lumea exterioara cat si propriile sale amintiri si sentimente se constituiau intr-o sursa a raului, a oboselii, a plictiselii, a tristetii si a suferintei.
Cioran, baiatul preotului din Rasinari, se simte in Bucuresti, in asa-zisul mic Paris provincial, un ardelean, un neluat in seama, fara acel sentiment a unui acasa. Acest sentiment incomod este alimentat si de faptul apartenentei la o tara mica cu o cultura minora. Cioran este urmarit toata viata de acest sentiment de nemultumire, mai intai, nemultumit de a fi om, apoi de faptul ca este roman, tocmai de aceea ajunge sa afirme, inca de timpuriu, in lucrarea Pe culmile disperarii, ca omul este un "animal nefericit, abandonat in lume (...). E desigur mare lucru afi om, incerci una din cele mai serioase tragedii, o drama aproape monumentala (...). Nu pot avea mandria ca sun om, fiindca am trait acest fenomen pana in radacini", iar daca diferenta dintre om si animal rezida in faptul "ca animalul nu poate fi decat animal, pe cand omul poate fi ne-om, adica altceva decat el insusi, - atunci eu sant un ne-om" .
Aceeasi situatie o intalnim si in scrierile de mai tarziu, astfel, Caietele lui Cioran ne pun in fata unei identitati nationale trecand, in mod dramatic si compensator, prin diferite natii straine evreu pe baza afinitatilor cu spiritul evreiesc, slav venit din Dumnezeu stie care stepa, mongol, spaniol, rus, eschimos, sau chiar canibal, orice, numai ceea ce este nu; sau in Istorie si utopie cand spune ca ,,adesea sunt tentat sa-mi plasmuiesc o genealogie, sa - mi schimb stramosi (...), dar in crizele mele de trufie imi place sa ma cred (...) un suflet turanic, mostenitor al stepelor, ultimul mongol" . In acest caz, dorinta de a-si plasmui o alta genealogie (fictionara) este un act compensator a acestei rusini de a fi roman, realizat prin intermediul scrisului ca eliberare.
Ideea ca este roman i-a ramas incomoda pana la sfarsit "mi-ar fi trebuit o viata pentrua ma obisnui cu ideea de a fi roman" , noteaza la un moment dat in Caiete I. O explicatie pentru aceasta cautare a unei identitati este faptul ca, pentru Cioran, Romania si cultura romana, este pur si simplu neant, ton care transpare si in Istorie si utopie, cand se intreaba "sant oare descendentul unui neam de rusine?" . Diagnosicul pus de Cioran era corect pentru ca, in acea vreme, cultura romana era destul de precara, acesta fiind o expresie a temperamentului revoltat al filosofului si a fundamentelor filosofice vitaliste. Mesajul lui, care cerea mobilizarea energiilor nationale pentru a creea o cultura insemnata, are la inceput tonalitate si accente apocaliptice. Pentru el ,,a fi roman " insemna a fi o ,,fiinta cu multa apa in sange", diluare ce se intalneste in toate planurile, lucru ce-l face sa afirme ca ,,De aceea am avut momente cand mi-a fost rusine ca sunt roman" si ca ,,a fi roman adevarat inseamna a nu mai fi roman in sensul de pana acum" , singura salvare a Romaniei fiind aceea de a iesi din echilibrul ei minor prin dinamism, mari pasiuni si irationalism.
Aceasta constiinta, care il determina sa-si caracterizeze existenta ,,ridicola", ii este revelata cu intensitate in Viena, in acea supranatiune, unde capata evidenta lui de roman anonim, de individ nascut intr-o tara anonima ,,Sentimentul cel mai penibil al existentei este acela cand te simti inutil. Nu voi uita niciodata starea cu totul ciudata pe care am incercat-o umbland singur pe strazile Vienei si zicandu-mi: <sunt o existenta ridicola>" . Aceasta senzatie a inutilitatii amplifica disperarea si complexul apartenentei spatiului din care vine si caruia ii apartine. Tot ce vede in Germania ii intensifica la maxim acest sentiment de inferoiritate pentru Romania, constatand ca ,,toata traditia noastra este un putregai istoric", noi insine nu santem decat "niste oameni comozi, linistiti, cumsecade si pacatosi" . Aceasta realitate, care-l impresioneaza, in comparatie cu cea din Romania, il determina, in urma unei analize, sa puna cap la cap tot ce a cules de la nemti despre patrie: faptul ca germanii ,,ne considera inferiori bulgarilor ", ca pentru ei Romania este o ,,tara acoperita de paduri, primitiva, traind ca-n epoci legendare; prin ce are modern, usuratica si superficiala; prin traditie, neinteresanta si inexistenta". Acolo el descopera ca ,,strainii nu cunosc aproape nimic din asa zisa noastra viata", multi dintre ei nici ,,nu stiu ca exista un popor roman", iar ,,dispretul lor pentru noi este asa de exagerat, ca te dezgusta pentru toata viata de strainatate" . Se poate observa ca afirmatia lui, in care spunea ,,sunt o existenta ridicola", provine din certitudinea care ii este aprobata acut in strainatate, si anume, aceea a inexistentei unei culturi adevarate, recunoscuta international, a Romaniei.
Pentru Cioran, faptul ca s-a nascut intr-o tara ca Romania, este o nesansa, o fatalitate, sentimentul care-l roade interior este acela al rusinii de a fi roman; aceasta durere si tensiune interioara este descrisa relevant intr-o scrisoare pe care Cioran o trimite bunului sau prieten P. Comarnescu ,,e teribil sa fii roman, nu castigi nici increderea unei femei, iar oamenii seriosi, cand te vad destept, te cred excroc. Dar cu ce am gresit eu de trebuie sa spal rusinea unui popor care nu are istorie" . Date fiind aceste lucruri Ion Vatric afirma ca ,,modul dramatic in care Cioran dintotdeauna sta sub semnul fatidicei litere R: ridicol, rusine, ratare, urmate ca efect, de vointa rupturii si dorinta regresiunii" . Dar, in ciuda acestor simtaminte s-a incapatanat a schimba aceasta situatie, lucru ce-l determina a se intreba in Caiete I, pe cand era in exil ,,cum e
Documentul este oferit gratuit,
trebuie doar să te autentifici in contul tău.
