In cursul evolutiei civilizatiei umane, oamenii au folosit diferite tipuri de
material pentru diverse scopuri. Oamenii au utilizat polimerii naturali fara a realiza "natura"
polimerica a acestora; una dintre aceste substante polimerice fiind cauciucul natural
care provine de la arborele de cauciuc cunoscut sub numele de hevea brasiliensis.
La mijlocul secolului al XIX-lea, chimistii au sintetizat substantele polimerice,
dar lipsea o exacta intelegere a structurii moleculare. In 1920, Staudinger a aratat ca
polimerii sunt molecule care contin unitati elementare denumite ,,monomeri", bazate
pe legaturi covalente. Ulterior, a reusit sinteza pentru o larga varietate de substante
polimerice. In scurt timp s-a dezvoltat rapid sinteza polimerilor, in special in perioada
aniilor 1930-1960. Kuhn, Flory, Huggins, Stockmayer si altii au dezvoltat teorii care
descriu dimensiunile macromoleculare, efecte de volum, solutii polimerice, etc. Rouse
si Zimm au dezvoltat teorii ale dinamicii moleculare.
Edwards, De Gennes, Cloizeaux si altii au dezvoltat principii moderne ale fizicii
polimerice - modelul lantului polimeric si teoria semidilutiei solutiilor. Astazi, fizica
polimerilor cuprinde o vasta arie de cunostinte cu probleme teoretice si experimentale
inca nerezolvate.
La ora actuala multe substante farmaceutice au in componenta lor materiale
polimerice (geli, membrane) folositi drept suport pentru substante active, avantajul
folosirii acestora fiind posibilitatea controlarii procesului de cedare a substantei active,
aplicarea si indepartarea usoara de pe tesuturi, compatibilitatea cu tesuturile pe care
sunt aplicate.
Pentru a descărca acest document,
trebuie să te autentifici in contul tău.
