Planificarea și etapele planificării

Termenul de planificare a aparut destul de tarziu , mai intai intr-un context economico-politic , pentru ca apoi sa se propage in marile organizatii , devenind o metoda folosita in mod curent.

In activitatile economice , planul este un mijloc cu ajutorul caruia se face alocarea resurselor , si se prognozeaza termenele de infaptuire a obiectivelor. Planul in sens propriu are un caracter teritorial.

Planificarea este procesul stabilirii obiectivelor organizatiei si a masurilor privind atingerea acestora. Daca este bine aplicata planificarea prezinta avantaje multiple:

- Planificarea determina pe manageri sa gandeasca in viitor

- Conduce la ridicarea standardelor performantei , ceea ce este de mare folos pentru organizatiile aflate in concurenta

Planificarea ofera filmelor capacitatea de a face fata evenimentelor neasteptate , diminuand riscurile

Exista si cazuri in care planificarea nu da rezultate bune.

Orizontul de plan

Prin orizontul de plan se intelege intervalul de timp in raport cu care managerul comunitatii isi proecteaza activitatea. Ca si proportia din timpul de acivitate al managerilor , orizontul de plan al acestora difera in functie de pozitia ierarhica pe care o ocupa. In figura 7.1. se ilustreaza legitatea dependentei timpului consumat pentru planificare si nivelurile ierarhice ale managementului. Nivelurile superioare planifica mai mult si pe termene mai lungi decat cele inferioare.

Fig. 7.1. Variatia timpului de planificare cu nivelurile managementului

I- Strategic , II- Tactic , III- Operational

In fig. 7.2. este prezentata repartitia oriuzonturilor de plan utilizate de catre manageri in activitatea lor de planificare.

Fig. 7.2 Repartitia orizonturilor de plan folosite de catre manager de la diferite niveluri ierarhice ale conducerii unei activitati in administratie publica.

Potrivit datelor din fig. 7.2 orice manager poate apela la planuri pentru diferite activitati care-i revin , comportand orizonturi de plan variate , dupa caz. Se observa ca pentru fiecare manager exista o repartitie proprie a frecventei planurilor cu diferite orizonturi.

Se observa , de asemenea , ca la nivelul de jos al ierarhiei conduceri prevaleaza planurile cu orizont pe plan scurte , zilnice si saptamanale.

Este de remarcat ca manageri de la nivelurile superioare nu numai ca planifica mai mult decat cei de la nivelurile inferioare , dar folosesc , totodata si orizontul de plan cu durate mai lungi. Este un fenomen firesc , deoarece managerii de la varful sistemului ierarhic al conduceri inteleg mai bine situatia de ansamblu a organizatiei si au atributia sa o modeleze in raport cu cerintele interne si externe , transformarile ce asigura modelarea respectiva au timp de raspuns al sistemului mult mai indelungat decat actiunile din planul operational de la locurile de munca din birouri unde se practica orizonturi de plan la nivel de zile si saptamani.

In sprijinul acestei diferentieri a orizontului de plan pe niveluiri ierarhice ale managementului , mai intervine si explicatia potrivit careia o planurile mari de ansamblu , ale organizatiei , avand la baza perioade lungi de transformari , nu pot fi realizate decat daca sunt defalcate pe perioade mai scurte , dupa care se transfera nivelurilor inferioare , tactice si operationale pentru executia nemijlocita Managerii de la nivelurile tactic si operational lucreaza corelat cu managementul strategic de la care primesc directiile de actiune , dupa care se concretizeaza planurile pe perioade mai scurte pentru a se transpune in practica programele stategice.

Necesitatea planificarii teritoriale

Procesul de planificare se descompune in elemente tip cum ar fi :

- Definirea scopurilor ( scopuri , obiective , proiecte , strategii )

- Analize ( retrospective si prospective )

- Masuri ( pentru atingerea scopurilor fixate )

- Mecanisme de evaluare

Ordinea juridica trebuie sa gaseasca mecanisme complementare , care sa faca fata incertitudinilor exisntente.

In vederea solutionari acestei probleme , ordinea juridica a facut apel la tehnica de planificare. Planul este inserat intre lege si aplicarea sa. Un stat de drept trebuie sa dezvolte un anumit tip de planificare sis a respecte aceleasi principii si garantii vizate de modelul de legalitate :

- Un proces de planificare dechis , consensual si participativ in vederea garantari principiului democratic;

- O tendinta crescanda de publicare a planurilor , adaptata intensitati efectelor juridice ale fiecarui act si comparabila cu mediile moderne;

- Un control care nu se limiteaza la un examen formal;

- O recunoastere a diversitatii formelor juridice ale planului.

Confruntata cu aceste exigente , ordinea juridica a conceput intr-o maniera pragmatica un nou model inspirit de principiul legelitatii. Nici dreptul , nici planul nu sunt singurele capabile sa dirijeze societatea intr-o directie precis determinata , cu atat mai mult cu cat statul are dificultati in ceea ce priveste coordonarea mediului sau. In acest caz apare nevoia unei noi forme de gestiune si anume gestiunea colectiva.

In literatura de specialitate se face referirea la statul de drept "reflexive" care se pare ca reprezinta un echilibru intre statul "supraveghetor" si statul "interventionist". Acesta are un rol mediator si de modelator. Teza existentei statului reflexiv este sustinuta