Aderarea la UE a Țărilor din Centrul și Estul Europei

1.1 Contextul general al extinderii Uniunii Europene

Incepand cu 1990, dupa colapsul regimurilor comuniste, majoritatea tarilor din centrul si estul Europei, inclusiv Romania, au vazut in Uniunea Europeana un punct de sprijin, iar in procesul de integrare europeana o sansa pentru relansarea lor in plan economic

Dobandind statutul de membru al UE, intr-un timp cat mai scurt, a constituit un plan prioritar al politicilor tarilor din Centrul si Estul Europei, astfel incat, in ultimii 20 de ani, aproape fara exceptie, programele de guvernare s-au definit in functie de imperativul aderarii la Uniunea Europeana, bazat pe indeplinirea criteriilor de aderare de la Copenhaga, in timp ce deciziile adoptate de autoritatile nationale au influentat semnificativ ,,traseul", momentul si conditiile aderarii acestora.

Pentru statele din Europa Centrala si de Est, Europa reprezinta simbolul la care cei care au trait in perioada Cortinei de Fier si a Razboiului Rece doreau sa se reintoarce, iar aderarea la UE le-a ajutat sa mearga mai departe pe calea reformei.

Procesul de transformare a determinat schimbari majore, doar unii beneficiind de

oportunitatile aparute, iar unele structuri asociate cu un sentiment de securitate, au disparut.

Costurile reale ale extinderii nu pot fi cuantificate prin prisma bugetului UE: efectele cele

mai considerabile ale adaptarii au fost deja resimtite in viitoarele state membre. Pentru

popoarele din actuala Uniune Europeana, stabilitatea si democratia din Europa Centrala si de

Est au dus deja la obtinerea unor beneficii semnificative, nu numai pe planul securitatii, ci si

al prosperitatii: dezvoltarea rapida a comertului a contribuit la crearea de oportunitati pentru

libera initiativa, investitii, noi locuri de munca si o crestere economica marcata in Europa

Occidentala

Beneficiile acestea vor fi consolidate si sporite, atat pentru membrii mai vechi, cat si

pentru cei noi, o data cu realizarea extinderii in 2004, cu conditia ca UE sa raspunda

provocarii cu care se confrunta in prezent.

Extinderea aceasta se petrece intr-un moment in care Uniunea Europeana se confrunta cu provocari mari in privinta performantei sale economice, coeziunii interne si nu in ultimul rand rolului extern.

Cu toate ca, in strategia de la Lisabona, s-a hotarat ca principalul obiectiv sa fie plasarea economiei UE pe cele mai inalte trepte, acestia nu au reusit acest lucru,economia suferind modificari majore, iar motorul dezvoltarii in statele membre functioneaza la cote minime, pe cand somajul inregistreaza cresteri tot mai mari.

Deoarece,prin anii 90,Uniunea Europeana dorea o extindere prin acceptarea unor state membre cu un nivel de dezvoltare si potential economic ridicat, era clar, mai ales ca in acea perioada se puneau la punct tratativele de aderare pentru cel de-al treilea val de largire, spre Nord, prin aderarea Finlandei, Suediei si Austriei. Insa acest lucru trebuie inteles si prin prisma obiectivelor si provocarilor cu care se confrunta UE, aceasta fiind preocupata de rezolvarea tuturor problemelor din acest nou stadiu integrationist.

In acelasi timp,pe masura desavarsirii pietei unice interne si,totodata, in concordanta cu ideile ambitioase promovate prin tratatul de la Roma si prin Actul Unic European, Uniunea Europeana isi redefineste prioritatile.Concretizarea acestor redefiniri se regaseste in Tratatul de la Maastricht din 1992. Actiunile UE se canalizeaza spre adancirea integrarii, si acest fapt este evident pe tot parcursul anilor '90.

In tot acest deceniu, eforturile statelor membre au fost directionate spre crearea conditiilor

pentru aplicarea unor politici sectoriale unice, accentuarea interdependentelor si indeplinirea

criteriilor de convergenta stabilite prin Tratatul de la Maastricht ca premise esentiale pentru

realizarea obiectivului extrem de ambitios al gruparii, cel al realizarii Uniunii Economice si

Monetare. Costurile pe termen scurt asociate tuturor acestor proiecte de crestere a coeziunii

europene erau deja estimate drept mari, consecinta fiind marirea ponderii asignate criteriului costuri-beneficii in cadrul evaluarilor deciziilor politice care aveau sa urmeze.

Largirea spre Est a fost si continua sa ramana un subiect extrem de dezbatut in mediile din

Uniunea Europeana, nici un alt val de largire anterior nu s-a bucurat de o asemenea atentie. Conditiile si premisele largirii spre Est sunt total diferite decat cele in care s-a discutat si s-a realizat oricare din extinderile anterioare.