Previzualizare proiect:

Extras din proiect:

Aparitia statului si a dreptului au determinat, dupa cum s-a vazut, incheierea unor tratate internationale din cele mai vechi timpuri, iar necesitatea respectarii acestora a impus unele mijloace avand ca scop asigurarea indeplinirii obligatiilor asumate de statele contractante.

In oranduirea sclavagista si apoi in cea feudala, care s-au aflat sub puternica dominatie a religiei, garantia indepliniri tratatelor o constituie juramantul. Dupa incheierea tratatelor se invoca divinitatea ca chezasie a acestora, ca de exemplu, in cazul tratatului incheiat intre Ramses al-II-lea al Egiptului si Hattusill regele hititilor, intarit prin juramant religios. De asemenea in evul mediu sunt cunoscute numeroase tratate internationale a caror executie a fost garantata prin depunerea juramantului religios, ca de exemplu, tratatul de la Madrid din anul 1526, tratatele de pace de la Westfalia din 1648 si cel de la. Ryswick din 1697. La crearea Uniunii franco-elvetiene din anul 1877 au fost, de asemenea, depuse juraminte de catre reprezentantii celor doua state.

In perioada feudala, pe langa juraminte, s-a practicat si sistemul ostaticilor pentru garantarea executarii tratatelor. Asa, de pilda, pentru garantarea tratatului de la Achen din 1748, Anglia a predat Frantei doi lorzi. Din istoria tarii noastre se cunoaste ca unii domnitori romani au fost nevoiti sa trimita pe fiii lor la Constantinopol, pentru a garanta obligatiile fata de Imperiul Otoman. Acest sistem inuman de garantie a iesit aproape cu totul din uz spre sfarsitul secolului al XVIII-lea.

Descarcă proiect

Pentru a descărca acest document,
trebuie să te autentifici in contul tău.

Structură de fișiere:
  • Politie.doc
Alte informații:
Tipuri fișiere:
doc
Diacritice:
Da
Nota:
8/10 (6 voturi)
Nr fișiere:
1 fisier
Pagini (total):
25 pagini
Imagini extrase:
25 imagini
Nr cuvinte:
7 551 cuvinte
Nr caractere:
38 953 caractere
Marime:
27.65KB (arhivat)
Publicat de:
Anonymous A.
Nivel studiu:
Facultate
Tip document:
Proiect
Domeniu:
Drept
Tag-uri:
drept, politie
Predat:
la facultate
Materie:
Drept
Sus!