Obligarea de a nu părăsi localitatea

Masurile preventive sunt masuri procesuale care pot fi luate de catre organele judiciare in cursul desfasurarii procesului penal. Aceste masuri se impart in: masuri preventive privative de libertate (retinerea si arestarea preventiva) si masuri preventive restrictive de libertate (obligarea de a nu parasi localitatea si obligarea de a nu parasi tara).

Masurile preventive sunt institutii de drept procesual penal cu caracter de conatrangere, prin care invinuitul sau inculpatul este impiedicat sa intreprinda anumite activitati care s-ar rasfrange negativ asupra desfasurarii procesului penal sau asupra atingerii scopului acestuia.

Scopul masurilor preventive (art. 136 C.pr. pen.) este de a asigura buna desfasurare a procesului penal ori de a se impiedica sustragerea invinuitului sau inculpatului de la urmarirea penala, de la judecata ori de la executarea pedepsei.

Masurile preventive nu trebuie confundate cu pedeapsa privativa de libertate, care foloseste acelasi element - constrangerea. Masurile preventive pot fi luate de organele de urmarire penala si de instantele de judecata numai in cursul procesului penal, pentru asigurarea infaptuirii scopului acestuia, au un caracter facultativ, pot fi inlocuite sau revocate pe cand pedeapsa privativa de libertate este un mijloc de reeducare a condamnatului si se dispume in scopul prevenirii savarsirii de noi infractiuni.

Avand in vedere ca libertatea persoanei este una din valorile umane fundamentale, intre modificarile legislative ce au survenit dupa 22 decembrie 1989 se inscriu si cele referitoare la sistemul si regimul masurilor de preventie, modificat prin Legea nr. 32 din 1990, prin actuala Constitutie, prin Legea nr. 141 din 1996, prin Legea nr. 281 din 2003 si prin Ordonanta de urgenta nr. 109 din 2003.

Introducerea in Codul de procedura penala a liberarii provizorii pe causiune si sub control judiciar a pus la dispozitia organelor judiciare instrumente pentru o corecta individualizare a masurii arestarii preventive si, in acelasi timp, s-a creat un echilibru intre masurile de preventie privative de libertate si masurile de preventie neprivative de libertate.

Din acest punct de vedere aratam ca inainte de modificarea facuta prin Legea nr. 32 din 1990, exista o singura masura de preventie neprivativa de libertate (obligarea de a nu parasi localitatea) si un numar de trei sanctiuni penale neprivative de libertate (amenda, suspendarea conditionata a executarii pedepsei, inchisoarea cu obligarea la munca corectionala).

Apreciem ca era necesara o anumita consonanta intre masurile de preventie si sistemul sanctiunilor penale, deoarece, in opinia noastra, regimul starii de libertate in cursul procesului penal trenuie sa corespunda, intr-o anumita masura, celui existent dupaaplicarea sanctiunii penale. In acest sens, consideram ca ar fi nepotrivita o sanctiune penala neprivativa de libertate ca finalizare a unui proces in care inculpatul se afla in stare de arest. O asemenea situatie ar fi de natura sa puna in lumina o oarecare neconcordanta intre duritate sau asprimea ritmului procesului penal si sanctiunea aplicata ca urmare a desfasurarii acestuia. In cea ce priveste regimul masurilor de preventie, putem spune ca, prin modificarile din legea mentionata, au sporit garantiile privinlibertatea persoanei, dar, in acelati timp, cum era si firesc, procedura de rezolvare a problemelor incidente, luarii, inlocuirii sau revocarii masurilor de preventie a capatat un plus de complexitate.

Conditia generala a luarii oricarei masuri preventive este ca infractiunea sa fie savarsi de faptuitor si sa fie pedepsita cu inchisoare. Daca infractiunea este sanctionata numai cu amenda, masurile preventive nu se pot lua. Ele insa sunt aplicabile in cazul prevederii pedepsei inchisorii alternativ cu amenda.

Retinerea poate fi dispusa de organul de cerectare penala. Toate celelalte masuri preventive se aplica numai de catre procuror sau instanta.

In alegerea masurii se tine seama de: scopul acesteia, gradul de periculozitate sociala al infractiunii si conditiile legale de aplicabilitate ale masurii. Umanismul dreptului nostru obliga organul sa aiba in vedere de asemenea starea de sanatate, varsta, antecedentele si celelalte situatii privind persoana fata de care se ia masura.

Principiul legalitatii impune ca masurile sa se ia pe cale de ordonanta sau incheiere motivata cu precizarea faptei care face obiectul invinuirii, textul de lege in care se incadreaza, pedeapsa prevazuta pentru infractiunea respectiva si temeiurile concrete ale aplicarii masurii (art. 137 C. pr. Pen).

Cand organul de cercetare penala considera necesara luarea altei masuri decat retinerea, propune aceasta procurorului printr-un referat motivat. In vederea solutionarii propunerii procurorul exemineaza

1. Ion Neagu, Drept procesual penal TRATAT, Vol. I, Partea generala, Ed. Global Lex, Bucuresti, 2006;

2. Anastasiu Crisu, Drept procesual penal. Partea generala, Ed. All Beck, Bucuresti, 2004;

3. Gh. Mateut, Procedura penala II, Ed. Fundatiei ,,Chemarea", Iasi, 1994;

4. Nicolae Volonciu, Tratat de procedura penala, Partea generala, Ed. Paideia, Bucuresti, 1993;

5. Petre Buneci , Drept procesual penal, Partea generala, Editura Fundatiei Romania de maine, Bucuresti, 2003;

6. Codul de procedura penala al Romaniei;