Noțiunea și Clasificarea Faptelor de Comerț

Notiunea si clasificarea faptelor de comert

1. Notiuni introductive

In tratarea amplului subiect referitor la comercianti, consideram ca mai intai trebuie sa prezentam conceptia care a fost consacrata de Codul comercial roman in ceea ce priveste faptele de comert. In doctrina se sustine existenta unui sistem subiectiv si a unui sistem obiectiv pentru stabilirea raporturilor de drept comercial si definirea notiunii de comerciant.

In conformitate cu sistemul subiectiv, comercialitatea actelor sau faptelor juridice este legata de calitatea de comerciant a persoanei care le exercita. Aceasta inseamna ca daca actele sau faptele sunt savarsite de un comerciant, in mod automat acestea au caracter comercial si li se aplica legislatia comerciala, dreptul comercial fiind un drept rezervat persoanelor care au calitatea de comerciant.

Potrivit acestei conceptii, calitatea subiectului determina natura juridica a actului sau faptului savarsit, actul de comert fiind caracterizat prin trei trasaturi si anume: este realizat de un comerciant; este realizat in exercitarea unei profesii comerciale si prin realizarea lui comerciantul urmareste exploatarea comertului sau.

Potrivit sistemului subiectiv, ,,comerciantul este definit prin activitatea economica pe care o exercita sau prin inscrierea lui intr-un registru profesional ori prin organizarea intreprinderii sale" , iar actul de comert ,,este definit intr-o maniera subsidiara, ca actul pe care il savarseste o persoana care are calitatea de comerciant".

Sistemul subiectiv a orientat primele reglementari in materie comerciala, in perioada anterioara marii codificari a dreptului comercial de la inceputurile secolului al XIX-lea, fiind adoptat ulterior de Codul comercial german din anul 1900.

Potrivit sistemului obiectiv, actele juridice, faptele si operatiunile sunt calificate de lege ca acte si fapte de comert, indiferent de calitatea persoanei care le savarseste. Asadar, normele comerciale se aplica unei categorii de acte si fapte stabilite in mod expres de lege si nu unei categorii de persoane, respectiv comerciantilor.

Conceptia obiectiva a fost preluata de Codul comercial francez si de legislatia comerciala a altor state.

Codul comercial roman a adoptat, dupa modelul italian, sistemul obiectiv, mentionand intr-un articol distinct actele si operatiunile calificate drept fapte de comert, dublat de un criteriu subiectiv. Astfel, in art. 3 Codul comercial enumera actele si faptele carora li se aplica dispozitiile legii comerciale, fara a avea importanta daca persoana care le savarseste este sau nu comerciant. Faptele prevazute de acest articol sunt considerate de doctrina de specialitate drept fapte obiective de comert, ,,deoarece legiuitorul le-a considerat comerciale datorita naturii lor si pentru motive de ordine publica" . Asadar, dispozitiile art. 3 se aplica oricarei persoane care savarseste fapte obiective de comert, indiferent de calitatea acesteia, actul fiind comercial prin natura lui.

In literatura de specialitate se afirma ca in conceptia legiuitorului roman nu este suficient criteriul obiectiv pentru determinarea categoriilor de fapte de comert, considerand ca si calitatea de comerciant a subiectului este necesara pentru calificarea unui fapt juridic drept fapt de comert.

Intr-adevar, in afara de faptele prevazute de art.3, Codul comercial considera ca fapte de comert si celelalte contracte si obligatiuni ale unui comerciant, daca nu sunt de natura civila sau daca contrariul nu rezulta din insusi actul. Asadar, sistemul obiectiv consacrat prin art.3 este completat cu o prezumtie de comercialitate, prevazuta de art. 4, determinata de calitatea de comerciant a celui ce savarseste acte sau fapte, care dobandesc astfel, caracter comercial.