Ideea separatiei puterilor in stat are origini relativ apropiate in timp, ea conturandu-se undeva pe la sfarsitul secolului al XVIII-lea. Scriitorul francez Montesquieu este considerat parintele acestui principiu. Curios este insa faptul ca el nu a numit niciodata aceasta idee ca fiind un principiu, ci doar o ideea politica menita sa asigure libertatea si, in acelasi timp, sa combata tendinta spre totalitarism.
Conform scriitorilor acelei vremi, conferirea intregii puteri unui singur organ al statului ar insemna de facto atribuirea unor prerogative nelimitate respectivului organ, ceea ce ar periclita serios libertatea individului. Astfel, conform principiului separatiei puterilor in stat, este necesara divizarea atributiilor principale ale statului si distribuirea echilibrata a acestora unor organe diferite intre care sa nu exista raporturi de subordonare. Asadar organele trebuie sa fie distincte si independente unul fata de celalalt.
Bazele acestei teorii au fost puse insa de filosoful englez John Locke, care a subliniat importanta unei separari a puterii in cadrul unui stat. Conform lui Locke puterea statului s-ar imparti in trei functii esentiale: functia legislativa, functia executiva si functia federativa. Ulterior ideile lui John Locke au fost preluate si adaptate de Montesquieu luand forma pe care o cunoastem astazi intrucat sustinea Montesquieu ca orice om care are o putere este inclinat sa abuzeze de ea. Din aceste considerente este necesar un mijloc de a opri tendinta abuzului de putere. Asadar, conform principiului, in orice stat exista trei puteri distincte: puterea legislativa, puterea executiva si puterea judecatoreasca.
Ideea separarii puterilor a fost dezvoltata si de Rousseau. Pentru acesta puterea legislativa se confunda cu insusi conceptul de suveranitate. Ea nu putea fi exercitata decat pe cale directa, prin votul intregii natiuni si nu putea sa aiba caracter general si impersonal. Puterea executiva sau guvernamantul nu putea sa consiste decat in acte particulare si se distingea in mod necesar de dreptul legiuitorului.
Separatia puterilor nu este completa fara contributia constitutionalistilor americani. Acestia au dat viata teoriei lui Montesquieu intr-un sistem politic care a generat succesul de mai tarziu, pe toate planurile, al natiunii americane.
Ceea ce au facut, concret, parintii fondatori atunci cand au pus bazele constitutiei federale din 1787, a fost elaborarea unui cod de proceduri ale guvernamantului de o simplitate geniala, proceduri care au transformat principiul separatiei intr-o practica politica efectiva. Acest cod al relatiilor intre institutiile politice americane, inscris in Constitutia SUA (cunoscut astazi sub denumirea checks and balances, in traducere aproximativa sistemul de frane si contragreutati), contrapune o putere altei puteri si face ca institutiile politice ale statului federal sa se echilibreze reciproc, in dorinta evitarii deciziilor discretionare si abuzurilor. Limitarea puterii politice, vechiul vis al liberalilor britanici, prindea astfel contur in Lumea Noua. Povestea de succes a constitutionalismului american a inceput in 1787, odata cu publicarea de catre Alexander Hamilton, James Madison si John Jay a 85 de eseuri cu privire la viziunea lor federalista asupra viitoarei Constitutii a SUA, sub denumirea The Federalist Papers. Esenta acestor lucrari consta, pe scurt, in convingerea autorilor ca orice putere politica trebuie sa fie permanent limitata, controlata si echilibrata de o alta putere, ca numai o putere se poate opune altei puteri, ca ambitiile si tentatia inevitabila de uzurpare din viata politica pot fi contracarate (si neutralizate) tot de ambitii, responsabilitati si prerogative. Garantia acestei limitari reciproce consta in organizarea structurii interne a sistemului de o asemenea maniera incat partile componente, prin raportul dintre ele, sa se oblige unele pe altele sa nu-si depaseasca limitele. Principalele contributii ale sistemului de guvernamant american la desavarsirea separatiei puterilor ar consta in alegerea directa, de catre popor, a sefului statului (presedintele SUA), conform ideii ca nu numai legislativul, ci si executivul trebuie sa aiba legitimitate democratica. Desemnarea sefului executivului prin vot universal putea fi explicata, la vremea respectiva, prin teama ca executivul ar fi devenit prea slab (astazi ne temem ca este prea puternic) daca ar rezulta in urma investirii de catre legislativ si ar raspunde ulterior in fata acestuia, asa cum se intampla in sistemele europene de tip parlamentar. In plus, parintii fondatori doreau sa se asigure ca seful statului, care este si seful guvernului, se va bucura intotdeauna de sustinerea democratica a natiunii americane (spre deosebire de monarhia ereditara din Marea Britanie), introducandu-se ulterior si prevederea ca acesta sa fie inlocuit la fiecare patru sau, cel mult, opt ani.
A doua contributie o constituie consolidarea puterii judecatoresti in cadrul sistemului politic, SUA devenind la scurt timp dupa adoptarea Constitutiei tara cu cea mai puternica justitie din lume, asa cum a ramas pana astazi. Nu numai separarea (insubordonarea) formala fata de institutiile politice, dar mai ales atribuirea de competente majore in mentinerea echilibrului intre legislativ si executiv a facut ca, de cele mai multe ori, justitia sa aiba ultimul cuvant in adoptarea unor decizii importante privind viitorul Americii (vezi alegerea presedintelui SUA in noiembrie 2000, decisa in justitie dupa indelungi controverse politice). Nu lipsita de importanta este, in cadrul sistemului de guvernamant prezidential (caracteristic Statelor Unite), separarea umana efectiva intre legislativ si executiv, membrii Congresului neputand fi simultan membri ai executivului sau invers. Aceasta delimitare stricta este prezenta si in cazul altor democratii cu o puternica dimensiune prezidentiala (de exemplu, Franta). In lumea politica contemporana asistam la un proces complex de gasire a unor noi sensuri ale acestui principiu fundamental, numit ,,principiul separatiei puterilor in stat". Nu este vorba nici pe departe de o tendinta de renuntare la el fiindca daca ar fi asa nu am mai putea vorbi de stat de drept, de democratie sau de libertatea individului. Avand in spate experienta a mii de ani de conducere, jocul politicienilor de azi este din ce in ce mai abil si mai subtil. In prezent nu se mai doreste despartirea matematica intre cele trei puteri, nu se mai are in vedere trasarea unor limite foarte
[1]. Constitutia Republicii Franceze, editura All, Bucuresti, 1998
[2]. Constitutia Romaniei, Editura Carmel, 2003.
[3]. Constitutia SUA, editura All Beck, Bucuresti, 2002
[4]. Ioan Alexandru, Drept administrativ, Editura Lumina Lex, Bucuresti, 2005
[5]. Dana Apostol Tofan, Institutii administrative europene, Editura C.H. Beck, Bucuresti, 2006
[6]. I. Duculescu, C. Calinoiu, G. Duculescu, Drept constitutional comparat,vol. I, Editura Lumina Lex, Bucuresti, 2002
[7]. Cristian Ionescu, Institutii politice si drept constitutional, Editura Juridica, Bucuresti, 2004
[8]. Cristian Ionescu, Tratat de drept constitutional contemporan, Editura All Beck, Bucuresti
[9]. A.Iorgovan, Tratat de drept administrativ, vol. I, ed. a IV Editura All Beck, Bucuresti 2005
[10]. Genoveva Vrabie, Drept constitutional si institutii politice contemporane, ed a III-a revazuta si adaugita, Editura TEAM, Iasi 1995
Pentru a descărca acest document,
trebuie să te autentifici in contul tău.
