Traim astazi intr-o societate in care drepturile omului sunt ridicate la rangul de principii constitutionale, sunt consacrate in documente variate, sunt invocate in relatiile interne si internationale, sunt receptate ca atare de comunitatea internationala. Traim o adevarata "era a drepturilor". Ea se inscrie in cadrul unui lung si anevoios proces de recunoastere si garantare a tuturor drepturilor omului. Proces a carui finalitate o reprezinta acea societate ideala in care drepturile omului sa fie atat de bine intelese si respectate incat sa nu mai fie nevoie de documente declarative in aceasta directie. Intr-un fel ne gasim in fata unui paradox: adoptam documente declarative de drepturi din ce in ce mai detaliate si mai cuprinzatoare, in ideea ca intr-o zi pur si simplu nu vom mai avea nevoie de ele, deci invocarea lor sa nu mai fie necesara. Poate ca aceasta finalitate este mult mai indepartata decat ne inchipuim.
Problematica drepturilor omului a preocupat omenirea inca din antichitate. Din acele timpuri de inceput ale dezvoltarii civilizatiei umane s-a pus problema drepturilor cu care fiinta umana este inzestrata din nastere, acele asa-numite "drepturi inalienabile", precum si acele drepturi pe care omul le dobandeste in raporturile sale implicite cu semenii sai, in cadrul societatii.
Drepturile si libertatile fundamentale ale omului si cetateanului constituie nu doar o realitate ci si o finalitate a intregii activitati umane, bineinteles a aceleia democratice si progresiste. De aici si atentia cuvenita care este acordata aproape peste tot in lumea actuala, problemelor teoretice si practice referitoare la drepturile omului, la protectia si respectul libertatilor fundamentale ale persoanei umane.
Pentru a descărca acest document,
trebuie să te autentifici in contul tău.
