Cap. I Scurt istoric al apariției și evoluției Uniunii Europene
I.1 Premisele apariției Comunităților Europene și evoluția acestor
Reconstrucția țărilor care au suferit pagube materiale și umane în timpul celui de-al
doilea război mondial (1939 - 1945) a impus reglementarea unor norme de conduită în plan
internațional (norme de natură politică, monetară, socială și comercială). Aceste reglementări sau
concretizat din punct de vedere juridic în negocierea și semnarea unor convenții
internaționale.
În domeniul dreptului internațional public, trebuie menționate în special Planul
Marshall, Organizația Națiunilor Unite, dar și pe plan local, Organizația europeană de cooperare
economică (OECE, înființată în anul 1948 și înlocuită în anul 1961 cu Organizația de cooperare
și dezvoltare economică, OCDE).
În domeniul monetar, au fost încheiate Acordurile de la Bretton Woods, din anul 1945,
prin care s-au înființat Fondul Monetar Internațional (FMI) și Banca internațională pentru
Reconstrucție și Dezvoltare (BIRD), care pun bazele unei noi ordini monetare internaționale.
Consiliul Europei vine să completeze, în plan politic, organizațiile precedente, reunind,
în temeiul Tratatului de la Londra, din 9 mai 1949, statele europene care beneficiau de un regim
democratic pluralist și erau atașate idealurilor de protecție a drepturilor omului. Cadru al
dialogului politic, Consiliul Europei este de asemenea, un instrument de armonizare a
drepturilor omului la nivel național.(vezi Convenția europenaă a drepturilor omului, semnată al
Roma la 4 noiembrie 1950 și intrată în vigoare la 3 septembrie 1953.)
Strict la nivel european, experiența nefericită a războiului, imensele pagube materiale și
omenești au impulsionat opinia politică a înalților demnitari europeni pentru a găsi soluții care
să preîntâmpine declanșarea unei alte conflagrații de dimensiunile celor două războaie mondiale.
Un rol important pentru apropierea statelor europene și pentru demararea procesului de integrare
în accepțiunea lui actuală îi este atribuit lui Jean Monnet, datorită căruia s-au făcut primele
demersuri în scopul realizării unei noi unități europene. Acesta, îndeplinind funcția de șef al
Organizației naționale a planificării din Franța, a propus ca producția de cărbune și oțel din
Franța și Germania să fie administrată de către un organism supranațional.1 La 9 mai 1950,
Robert Schuman, ministrul afacerilor externe al Franței lansa declarația, inspirată de către Jean
Monnet, prin care propunea crearea unei piețe a cărbunelui și oțelului, care să fie condusă
potrivit metodelor naționale ce implică o ruptură de schemele tradiționale ale relațiilor dintre
state.realizarea acestei piețe a fost un prim pas pe calea dezvoltării pe care o cunoaștem astăzi
pentru statele europene.
“Planul Schuman”, conceput pentru a evita un nou conflict armat de dimensiuni majore
a pus sub control internațional ramurile de bază ale industriei de armament, prin intermediul
unui tratat inviolabil, acceptat de către Germania, Franța, Belgia, Olanda, Luxemburg și Italia, în
calitate de membrii fondatori. Tratatul asupra Comunității europene a cărbunelui și oțelului a
fost semnat la Paris la 18 aprilie 1951 pentru o perioadă de 50 de ani.2 Încheierea tratatului s-a
realizat mult prea devreme pentru ca părțile semnatare să afirme cu convingere perenitatea
acestuia, însă instituțiile constituite prin acest tratat au demonstrat o viziune nouă asupra vieții
internaționale, în sensul urmăririi avantajelor individuale în procesul de realizare a interesului
uropean comun. Negociatorii tratatului CECA au avut din partea națiunilor pe care le
reprezentau, mandatul politic de a constitui o organizație total nouă, atât din punct de vedere al
obiectivelor, cât și al metodelor sale de traspune în practică a misiunii trasate. La cererea
reprezentanților Olandei, a fost constituit un Consiliu de Miniștri, dar și o Adunare Parlamentară
și o Curte de Justiție. Toate deciziile importante pentru viața economică și socială a țărilor
semnate se adoptau cu unanimitate de către Înalta Autoritate, organism a cărui independență și
autonomie au fost avute în vedere drept principii pentru tratatul întreg, ca reguli care nu pot fi
încălcate în nici un fel.
Astfel, relațiile foarte strânse între statele europene au demarat prin intermediul
industriiilor de război (cărbune și oțel) dar în scurt timp s-a evidențiat nevoia unei mai strânse
colaborări între statele fondatoare ale CECA. Paul Henz Spaark, politician de origine belgiană, a
redactat raportul care îi poartă numele, raport prin care a propus și argumentat nevoia creării a
încă două uniuni între statele europene: o uniune economică la nivel general, dar și o uniune
particulară pentru gestionarea în comun a problemelor în legătură cu utilizarea pașnică a
energiei atomice.
Tratatele instituind CEEA și CEE au fost semnate la 25 martie 1957 la Roma. Noile
comunități s-au inspirat din concepțiile cu privire la instituțiile comune puse deja în practică prin
tratatul CECA, pe calea unei uniuni din ce în ce mai strânse între popoarele europene.3 În
aceeași zi cu semnarea tratatelor de la Roma, cele 6 state fondatoare au semnat și Convenția cu
privire la instituțiile comune, stabilind că tuturor celor 3 comunități, create prin statate diferite și
cu misiuni distincte, li se alătură în sfera lor de competență aceeași Adunare parlamentară și
aceeași Curte de justiție. Deși avută în vedere încă de la început, unitatea deplină a instituțiilor
celor trei comunități, CEE, CECA și CEEA s-a realizat abia prin Tratatul de la Bruxelles
instituind o Comisie Unică și un Consiliu unic
Augustin Fuerea - “Instituțiile Uniunii Europene”, Editura Universul Juridic, București,
2002
o Augustin Fuerea - “Manualul Uniunii Europene”, Editura Universul Juridic, București,
2004
o Florin Oprea - “Teoria generală a statului și dreptului”, suport de curs pentru
învățământul la distanță, Facultatea de Aconomie și Administrarea Afacerilor, Univ. “Al.
I. Cuza”, Iași, 2004
o Jean Paul Jacque - “Droit institutionnel de l’Union Europeenne”, Dalloz, Paris, 2004
o Roxana Mariana Popescu, Mihaela Augustina Dumitrașcu, Augustin Fuerea
(coordonator) - “Drept comunitar european - caiet de seminar”, Editura
PROUNIVERSALIS, București, 2005
o Antonie Iorgovan - „Tratat de drept administrativ”, vol. I și II, Editura ALLBECK,
Bucuresti, 2002
o Constanța Călinoiu, Verginia Vedinaș - „Teoria funcției publice comunitare”, Editura
Lumina Lex, Bucuresti, 1999
o Tratatul asupra Uniunii Europene, Maastricht, 1993
o Constituția asupra Uniunii Europene
o Regulamentul CEE, EURATOM, CECA nr. 259/1968
o Regulamentul CE, EURATOM nr. 723/2004
Pentru a descărca acest document,
trebuie să te autentifici in contul tău.