Drept administrativ Franța

Previzualizare proiect:

Extras din proiect:

Dreptul administrativ francez actual isi are originea in ultimii ani ai secolului al XVIII lea. Deja, in vechiul regim, un sistem de administratie centralizat si ierarhic, a devenit binecunoscut. Desi acest sistem administrativ, care era controlat de rege, nu era supus unui sistem de drept administrativ in sensul curent al termenului, totusi, a aparut la sfarsitul vechiului regim un sistem de reguli administrative, influentat initial de dreptul roman si de cel canonic si, din ce in ce mai mult de a lungul secolului al XVIII lea, de filosofia iluminista.

Revolutia din 1789 si Declaratia Drepturilor Omului si Cetateanului, au marcat tranzitia de la un stat politienesc la un stat bazat pe reguli de drept. Aceasta a insemnat ca a fost realizata, pentru prima data, baza necesara pentru crearea unui sistem modern de drept administrativ, adica administratia publica supusa statului de drept.

Dezvoltarea ulterioara a dreptului administrativ a fost puternic influentata de diferitele forme de dezvoltare a protectiei legale. Dupa 1789, a fost respectata o stricta separatie intre puterea executiva si cea judecatoreasca, sub care orice amestec al Curtilor in administratie a fost interzisa. Faptul ca supra?vegherea administratiei de Curtile independente a fost interzisa este explicata prin atitudinea reactionara a acestora de a lungul vechiului regim. Curtile pre revolutionare (,,Parlaments") au impiedicat tentativele de reforme ale administratiei si s au aratat ostile Revolutiei.

Descarcă proiect

Pentru a descărca acest document,
trebuie să te autentifici in contul tău.

Structură de fișiere:
  • Drept Administrativ Franta.docx
Alte informații:
Tipuri fișiere:
docx
Diacritice:
Da
Nota:
8/10 (5 voturi)
Nr fișiere:
1 fisier
Pagini (total):
39 pagini
Imagini extrase:
39 imagini
Nr cuvinte:
8 995 cuvinte
Nr caractere:
48 695 caractere
Marime:
39.51KB (arhivat)
Publicat de:
Anonymous A.
Nivel studiu:
Facultate
Tip document:
Proiect
Domeniu:
Drept
Tag-uri:
drept, franta
Predat:
la facultate
Materie:
Drept
Sus!