Aspecte civile ale răpirii internaționale de copii

I. Introducere

Rapirea internationala de minori reprezinta o trauma care este traita de foarte multi parinti si copii in contextul cresterii ratei divorturilor in care sunt implicati minori si a mobilitatii din ce in ce mai mari a persoanelor datorita intrarii in vigoare a legii liberei circulatii a bunurilor si persoanelor. In Romania, Legea 272/2004 privind protectia copiilor interzice expres scoaterea din tara a minorilor fara consimtamantul ambilor parinti, indiferent de statutul lor juridic (necasatoriti, casatoriti, divortati, etc.). Dintr-o eroare legislativa, insa, Legea cu privire la libera circulatie a bunurilor si persoanelor are un paragraf care mentioneaza posibilitatea parintelui caruia i s-au incredintat printr-o hotarare definitiva si irevocabila de a iesi din tara fara a mai fi nevoie de acceptul celuilalt parinte.

Masura de schimbare a domiciliului minorului intr-o alta tara este de natura a ingreuna situatia tatalui in exercitarea dreptului de a avea legaturi personale cu minora, insa, conform raportului explicativ asupra Conventiei de la Haga (Raportul Perez - Vera paragraful 65), aceasta poate constitui proba pentru revizuirea hotararii referitoare la incredintarea copilului Atunci cand dreptul de incredintare este exercitat in comun de ambii parinti ai unui minor (cazul parintilor casatoriti sau in cazul custodiei comune conform legii statului pe teritoriul caruia acestia isi au resedinta obisnuita), niciunul dintre cei doi nu va putea decide singur in privinta schimbarii resedintei copilului intr-un alt stat, fiind nevoie, de regula, de acordul expres al celuilalt parinte ori de aprobarea instantei de judecata competente.