Contractul extern de vanzare-cumparare (contractul de vanzare internationala) se situeaza printre cele mai importante intelegeri juridice utilizate in comertul international. Acesta este un acord de vointa bilateral prin care una din parti, denumita vanzator, dintr-o anumita tara, se angajeaza sa livreze celeilalte parti, denumita cumparator, dintr-o alta tara, un bun material al sau, determinat cantitativ si calitativ, intr-un anumit loc si la o anumita data, in conditiile convenite, contra unui pret.
Contractul de vanzare internationala este, prin urmare, un contract sinatagmatic. In contractul de vanzare internationala, apare ca particularitate elementul de extraneitate, fapt pentru care contractul nu poate fi supus in exclusivitate prevederilor legislatiilor nationale. Prezenta elementelor de extraneitate le ofera partilor dreptul de a stabili legea care sa le carmuiasca contractul. ,,Prin prezenta elementului de extraneitate, raporturile juridice civile de comert exterior depasesc sfera dreptului civil intern si ies de sub carmuirea exclusiva a acestui drept, spre a cadea sub influenta principiilor de drept international privat, potrivit carora pot sa fie carmuite, intr-o masura mai mare sau mai mica, de dispozitiile unor legi straine".
Contractul de vanzare internationala poate sa aiba unul sau mai multe elemente de extraneitate, printre care: partenerul este strain; obiectul contractului poate fi strain; locul unde se executa contractul este strain.
Sunt subiecte ale vanzarii internationale acele persoane care isi au sediul sau resedinta lor obisnuita pe teritoriul unor state diferite, in oricare din situatiile urmatoare:
- cand actele constituind oferta si acceptarea ofertei sunt indeplinite pe teritoriul unor state diferite;
-cand contractul presupune ca lucrul vandut face sau va face obiectul transportului din teritoriul Unui stat fu teritoriul altui stat;
- cand predarea lucrului trebuie sa se realizeze pe teritoriul unui stat, altul decat acela unde s-au indeplinit actele constituind oferta si acceptarea ofertei.
Incheierea si derularea unei tranzactii internationale de vanzare-cumparare antreneaza si o serie de contracte auxiliare, precum: aranjamentul de garantare a creditului extern; contractul de transport al marfurilor; aranjamentul bancar pentru transferul si plata documentelor; contractul de asigurare a marfurilor etc.
PRINCIPALELE ASPECTE JURIDICE ALE CONTRACTULUI DE VANZARE INTERNATIONALA
1. Legea de carmuire a contractului
Neexistand o lege universala, aplicabila tuturor contractelor cu tenta de intemationalitate, obligatiile vanzatorului si cele ale cumparatorului pot fi carrniiiic, in virtutea lui lex voluntatis, de legea pe care o convin. Aceasta poate fi legea din tara vanzatorului; legea din tara cumparatorului; legea dintr-o tara terta etc., completate cu norme decurgand din conventii internationale, reguli si uzante de interpretare uniforma a unor practici internationale.
In majoritatea legislatiilor se prevede ca in cazul in care partile nu fac uz de lex voluntatis, contractului pe care il semneaza i se aplica legea tarii pe teritoriul careia acesta a fost incheiat (lex loci actus). Conform unor legislatii, contractul este guvernat de legea din tara vanzatoruluil (lex venditoris).
Este important de remarcat tendinta contemporana de a se intensifica activitatea pentru uniformizarea normelor de drept ale comertului international, spre a se elimina, pe cat posibil, conflictele dintre legislatiile nationale.
Dreptul aplicabil contractului de vanzare internationala include intreg ansamblul de reglementari normative dintr-un stat, si nu un singur act normativ sau o singura lege. Astfel, de exemplu, cand este invocata legea engleza, nu se are in vedere numai asa numitul sistem ,,Statute Law" (alcatuit din acte normative emise
de Camera Comunelor si Camera Lorzilor), ci si sistemul ,,Common Law", configurat in decursul unei indelungate practici, pe cale jurisdictionala. Dreptul unui anumit stat este folosit de partile dintr-un contract de vanzare internationala nu numai pentru a fi adoptat drept lex contracttis, ci si ca mijloc tehnico-juridic de a preciza continutul contractului.
Lex contractus guverneaza ansamblul operatiunilor juridice privind formarea, efectele, executarea si stingerea obligatiilor contractuale, neavand ca obiect capacitatea partilor, constituirea de drepturi reale, forma exterioara a actului juridic. Capacitatea fiecarei parti contractante este stabilita de legea sa nationala (lex patriae). Conditiile de forma ale vanzarii internationale ies de sub incidenta lui lex contractax, legislatiile nationale reglementand prin dispozitii de drept material cu caracter imperativ intocmirea unui inscris, iar intr-un numar mai redus de state se admite acordul de vointa, realizat pe cale verbala. Constituirea de drepturi reale cade sub incidenta lui lex rei sitae - legea locului unde se gaseste marfa.
2. Uzantele internationale si normele uniforme de drept comercial international
Uzantele si normele uniforme internationale sunt adoptate de catre partile contractante prin inscrierea in contract a unor clauze de trimitere la acestea sau prin formularea unor clauze tip, integrate in contract.
In vederea sistematizarii uzantelor izvorate din practica comertului international, au fost elaborate de catre diferite organisme internationale: reguli si principii uniforme; contracte model de adeziune; contracte tip; conditii generale de livrare atat in domeniul operatiunilor de vanzare-cumparare, cat si in domenii adiacente, precum: plati externe, transporturi si expeditii internationale, asigurari etc.
Uzantele care au fost sistematizate pana in prezent au fost stranse in documente de insemnatate internationala. Important este de retinut ca ONU fiind preocupata de uniformizarea reglementarilor in materie de comert international a infiintat in 1966 ,,Comisia Natiunilor Unite pentru Dreptul Comercial International", cu scopul de a coordona activitatea tuturor organizatiilor care participa la opera de standardizare a regulilor, principiilor si uzantelor folosite in practica comerciala internationala. Un rol deosebit il are in aceasta directie ,,Institutul International pentru Unificarea Dreptului Privat", cu sediul la Roma.
3. Dreptul partilor de a determina elementele contractului
In virtutea libertatii care le este cunoscuta (lex voluntatis), partile sunt in masura sa determine elementele contractului si sa-si asume obligatii reciproce. Cu cat continutul contractului este mai temeinic elaborat, cu atat riscul de a recurge, in ipoteza unui diferend, la intregiri, pe temeiul dispozitiilor unei anumite legi, se diminueaza in mod corespunzator.
Recunoscandu-se avantajele neindoielnice pe care le prezinta un contract cu un continut cat mai acoperitor si in scopul facilitarii negocierilor, s-a adancit continuu procesul de tipizare a clauzelor invariabile fata de cele variabile, specifice. Acestea din urma se adapteaza si se schimba potrivit particularitatilor fiecarei operatiuni comerciale. Clauzele invariabile preced contractul, spre deosebire de cele specifice care se nasc odata cu contractul.
1. Ion Stoian, Emilia Dragne, Mihai Stoian - ,,Comert international - Tehnici si proceduri", Editura Caraiman 2000
2. Centrul de Perfectionare, Consultanta si Management in Comertul International - ,,Tranzactii in comertul international", Editura Percomex 1999
3. Centrul de Perfectionare, Consultanta si Management in Comertul International - ,,Reguli si uzante in comertul international", Editura Percomex 2002
Pentru a descărca acest document,
trebuie să te autentifici in contul tău.
