Televiziunea - efecte negative asupra minții și comportamentului nostru

Televiziunea...sa fie oare o modalitate de imbogatire a limbajului, a orizontului cultural? Nu! In cele ce urmeaza, voi statua asupra efectelor negative ale acestei "masini a visarii ", cu argumentele de rigoare.

Pentru inceput, voi exemplifica, raportandu-ma la doua experimente, realizate de Herbert Krugman, in 1971, un cercetator cunoscut din domeniul neuropsihologiei si de doctorul Erich Peper, cercetator din domeniul undelor cerebrale. Acestea au fost realizate pe anumiti tineri pentru a li se analiza miscarile oculare, comparandu-le activitatea neurologica din timpul lecturii cu cea de pe parcursul vizionarii. Astfel, aceasta activitate neurologica, s-a demonstrat ca este influentata de felul, natura mesajului si nu de mediul in care acest mesaj se transmite. In primul experiment, este vorba despre o persoana care la un moment dat a deschis televizorul, in timp ce citea o carte. La scurt timp, s-a observant foarte clar starea aceleia, care s-a schimbat din stare beta, unde ce apar la nivelul creierului pe parcursul procesului de gandire si concentrare, in stare alfa, acea stare a creierului cand persoana este relaxata si nu se concentreaza. In concluzie, atunci cand privim la televizor, chiar daca este o emisiune culturala, ori una care ne place foarte mult, potrivit celui de-al doilea experiment, realizat de profesorul Erich Peper, tot nu se inregistreaza oscilatii intre undele beta si alfa, predominand doar cele alfa, semn ca persoana tot int-o stare de relaxare, repaus se afla. De mentionat ca privea emisiunea favorita si ca tanarul respetiv, se presupune, ca ar fi avut curiozitate, ar fi fost interesat, ca era ceea ce lui ii placea. O consecinta a acestei relaxari o reprezinta faptul, ca dupa vizionare, am si uitat ceea ce am privit, in proportie de 80%, retinand doar foarte putin. Mai mult decat atat, cum sa retinem noi ceea ce am vazut la televizor, daca nu intelegem, in primul rand, daca nu disecam informatia? Or, nu putem trata rational continutul mesajelor, in conditiile in care emisfera stanga a creierului, cea in drept sa analizeze si sa judece rational, intra, de asemenea, in starea de repaus, amorteste. Urmarea acestui lucru este ca atributiile ei cognitive sunt preluate de emisfera dreapta. Insa rolul emisferei drepte nu este a a analiza rational, de a diseca informatia, ci ea tine de creativitate, de imaginatie, de visare, dand astfel raspunsuri mai degraba emotionale, decat rationale. Iar atunci? De ce sa ne mai uitam la televizor, din moment ce oricum nu retinem mai nimic , nu intelegem ori nu invatam nimic nou si de asemenea, avem si impresia ca suntem si mai obositi decat atunci cand ne-am asezat pe fotoliu, in fata ecranului. Nu este oare timp pierdut, pe care l-am putea folosi in alte scopuri, decat privitul la televizor?

Un alt argument ar fi vizionarea la televizor de catre copiii cu varste fragede (2-6 ani). Astazi parintii sunt mult mai ocupati cu grijile cotidiene, decat cu grija propiilor copii, fiind prinsi in diverse activitati. Astfel, de cele mai multe ori, astfel de copii sunt lasati de parintii lor in fata televizorului, pentru ca atunci este singurul moment cand este linistit si nu face galagie, pentru a avea ragaz sa isi continue treaba. Ba mai mult decat atat, sunt si foarte incantati cand observa ca ai lor copii au deprins arta manuirii telecomenzii inca din aceasta perioada. Or, acest lucru nu face decat sa le inhibe mintea, pentru ca stimulii sunt excesiv de puternici, precum zgomote, miscari bruste sau puternice, imagini repetitive, parand chiar foarte captati, incat nici sa clipeasca nu reusesc, de parca ar fi hipnotizati. De multe ori si noua ni se intamplala fel, adica sa nu clipim, tocmai pentru a nu rata vreo imagine din cumulul care ni se arata, in conditiile in care clipitul des este benefic. El este un semnal pentru creier de a taia acel flux de informatii ce ajunge la el, pentru a-l controla si a se pregati mai bine pentru actiunile viitoare . Stimulii nu trebuie decat sa starneasca interesul si curiozitatea realitatii, mai, departe, intervenind parintii. Or, daca ei stau in fata televizorului, nu dialogheaza, nu pot atinge sau manipula fizic ceea ce ei vad in imagini, nu pot mirosi, si astfel nu participa la procesul de cunoastere. Atunci, ce se va intampla cu acesti copii? Sunt condamnati la o proasta functionare a creierului pe tot parcursul vietii, iar studiile arata sa sunt expusi si la o afectiune, precum deficit de atentie si hiperactivitate-ADHD, insomnia ori irascibilitate. Este ca si cum o pisica este pusa la cateva zile de la nastere intr-o camera intunecoasa, fiind privata de lumina, iar dupa cateva luni se constata ca si-a pierdut pentru totdeauna capacitatea de a vedea, cu toate ca ochii erau dezvoltati normal. Iar noi ne mai si punem intrebarile: de ce copilul prezinta deficiente de invatare, dificultati de intelegere a unui text ce depaseste nivelul gimnaziului, este incapabil de a asculta cu atentie, sau de ce se inregitreaza rezultate asa mici la examenul de bacalaureat, in ultimii ani, ani in care tehnologia s-a dezvoltat foarte mult. Cercetatorii arata ca elevii buni sunt tocmai aceia care tind sa se uite mai putin la televizor, cu rezultate si performante scolare foarte bune.

1. ;

2. Virgiliu Gheorghe, Efectele televiziunii asupra mintii umane, Ed.Evanghelimos;

3. http://www.monitorulsv.ro/Sanatate/2013-01-19/Clipitul-din-ochi-benefic-pentru-creier;

4. http://www.scribd.com/doc/61170476/Virgiliu-Gheorghe-Efectele-televiziunii-asupra-min%C5%A3ii-umane.