Proiect pentru introducere în comunicarea interpersonală

Previzualizare proiect:

Extras din proiect:

Propunerea mea pentru acest proiect a fost sa fotografiem lumea pe strada. Initial vroiam sa luam trecatorii prin surprindere si sa le facem poze. Dar aceasta metoda nu ar fi fost eficienta pentru a descoperi cetatile din care acei oamenii fac parte. Asa ca am hotarat sa complimentez oamenii, sa le spun ca sunt de la o revista si daca as putea sa le fac cateva

poze pentru ca sunt potriviti pentru un casting.

Scopul meu a fost de a identifica persoanele din cetatea renumelui. Probabil ca ei vor fi incantati de atentia care li se acorda, in schimb cei din cetatea domestica si cea civica vor fi reticenti, chiar deranjati. Cei din cetatea de piata ar fi de acord atat timp cat ar avea ceva de castigat. Iar oamenii care fac parte din cetatea inspiratiei probabil ca ar fi de acord sa ii

fotografiem atat timp cat am face niste fotografii mai artistice.

Experimentul meu s-a desfasurat in paralel cu alte doua proiecte. Eu mergeam si abordam lumea din parc spunandu-le ca arata foarte bine, ar fi foarte potriviti pentru castingul pe care revista la care lucrez il desfasoara. Apoi ii intrebam daca sunt de acord sa le fac cateva poze, iar daca erau de acord colegul meu incepea sa ii fotografieze. In acest moment o alta colega care era degizata in tiganca vroia sa faca si ea fotografii cu persoana respectiva. Iar la sfarsit o alta colega le spunea oamenilor ca a fost doar un experiment si ii ruga sa scrie pe un

balon impresiile despre ce se intamplase.

Prima persoana pe care am abordat-o era o fata in jurul varstei de 25 de ani, Paula Vasilescu. Aceasta era in compania a doua fete si a unui baiat cam de aceeasi varsta. Facea parte din cetatea renumelui pentru ca a fost foarte entuziasmata de ocazia ivita si a acceptat imediat sa faca poze pentru ,,casting". Am rugat-o chiar si sa mearga langa niste copaci pentru ca sa fie un fundal mai frumos si sa iasa fotografiile mai bine si nu a avut nimic impotriva. Cand a trecut grupul nostru de colegi si au inceput sa o aplaude si sa o complimenteze

Download gratuit

Documentul este oferit gratuit,
trebuie doar să te autentifici in contul tău.

Structură de fișiere:
  • Proiect pentru Introducere in Comunicarea Interpersonala.doc
Alte informații:
Tipuri fișiere:
doc
Diacritice:
Nu
Nota:
6/10 (6 voturi)
Nr fișiere:
1 fisier
Pagini (total):
3 pagini
Imagini extrase:
3 imagini
Nr cuvinte:
1 020 cuvinte
Nr caractere:
4 672 caractere
Marime:
9.28KB (arhivat)
Publicat de:
Anonymous A.
Nivel studiu:
Facultate
Tip document:
Proiect
Domeniu:
Comunicare
Tag-uri:
comunicare, informare, persoane
Predat:
la facultate
Materie:
Comunicare
Sus!