Ce este comunicarea? Iata o intrebare la care au incercat sa raspunda toti autorii literaturii de specialitate, in functie de semnificatia data termenului in discutie. Ca si cea mai mare parte a cuvintelor unei limbi, verbul a comunica si substantivul comunicare sunt ambele polisemantice, comportand o pluralitate de semnificatii. Firesc, definitiile sunt numeroase si diferite dar, indiferent de scoala de gandire careia apartine un autor sau altul, sau de orientarea in care se inscrie, acestea au cel putin urmatoarele elemente comune:
- comunicarea este procesul de transmitere de informatii, idei, opinii, pareri, fie de la un individ la altul, fie de la un grup la altul;
- nici un fel de activitate - cotidiana si/sau complexa - nu poate fi conceputa in afara procesului de comunicare.
Exemple de definitii ale comunicarii:
1. "Comunicarea este un proces in care oamenii isi impartasesc informatii, idei si sentimente (Hyles S. si Weaver R.)";
2. "Comunicarea este procesul prin care o parte (numita emitator) transmite informatii (un mesaj) altei parti (numita receptor)" (Baron R.);
3. "Comunicarea este activitatea psihofizica de punere in relatie a doua sau mai multe persoane in scopul influentarii atitudinilor, convingerilor,comportamentelor destinatarilor si interlocutorilor" (Ross R.);
4. "Comunicarea reprezinta un proces de viata esential prin care animalele si oamenii genereaza, obtin, transforma si folosesc informatia pentru a-si duce la bun sfarsit activitatile sau viata "(Brent D.R.).
Constatam ca dificultatea definirii comunicarii este data si de diversitatea unghiurilor de vedere sub care aceasta poate fi privita. Spre exemplu, sunt autori care insista pe valoarea comunicationala a emitatorului si/sau receptorului (Roberts si Hunt, care considera ca, comunicarea consta in dobandirea, transmiterea si atasarea unui inteles informatiei); alti autori iau in calcul mesajul transmis -receptat (Longenecker considera ca in definirea comunicarii este important sa retinem ce se transmite si mai putin conditia emitatorului, acest amplu demers care este comunicarea fiind perceputa si tratata ca element fundamental al existentei umane). Elemente concrete de teoria comunicarii apar la Platon si Aristotel, care au institutionalizat comunicarea ca disciplina de studiu (alaturi de filosofie sau matematica) in Lyceum si in Academia Greaca. Epoca moderna a reprezentat boom-ul comunicarii, care s-a dezvoltat sub toate aspectele, facand obiectul unor analize clasice si moderne.
In ultimii 50 de ani, fundamentele teoretice ale stiintelor comunicarii s-au imbogatit cu aporturi multiple. Ies in evidenta trei curente de idei considerate deja clasice: modelul cibernetic, abordarea empirico - functionalista si modelul semiotic(lingvistic). Ca reactie la modelele clasice care au dominat multa vreme scena teoretica, au aparut contributii recente care au ambitia de a extinde posibilitatile de abordare si intelegere a comunicarii. Se considera ca astazi comunicarea trebuie inteleasa ca o comprehensiune reciproca, ca intercomprehensiune (accent la subiectivitatea altuia, la intentiile si motivele sale).
Noile modele ale comunicarii iau in considerare circularitatea comunicarii (alternanta participantilor la procesul de comunicare in rolurile de emitator si receptor), deosebirile
individuale in stapanirea codurilor de comunicare, rolul opiniilor si al atitudinilor in procesul comunicarii, importanta contextului social si cultural al schimbului, inclusiv in cazul,comunicarii educationale. Mai mult, reprezentantii Scolii de la Palo Alto (Watzklawick P., Beavin J., Jackson D.) considera ca totul este comunicare si formuleaza axiomele comunicarii umane, pe care doar le trecem in revista :
Axioma 1 = Comunicarea este inevitabila (nu putem sa nu comunicam, orice comportament uman avand valoare de mesaj).
Axioma 2 = Comunicarea se desfasoara la doua niveluri: informational si relational (orice comunicare se analizeaza in continut si relatie, deoarece nu se limiteaza la transmiterea informatiei, ci induce si un comportament adecvat).
Axioma 3 = Comunicarea este un proces continuu (partenerii interactioneaza in permanenta fiind, prin alternanta, stimul si raspuns).
Axioma 4 = Comunicarea imbraca fie o forma digitala, fie una analogica (verbala - nonverbala).
Axioma 5 = Orice proces de comunicare este simetric sau complementar, daca se intemeiaza pe egalitate sau diferenta (comportament "in oglinda" - de egalitate, si comportament complementar: profesor - elev).
Axioma 6 = Comunicarea este ireversibila (produce un efect asupra receptorului).
Axioma 7 = Comunicarea presupune procese de ajustare si acomodare (mesajul capata sens numai in functie de experienta de viata si lingvistica fiecaruia dintre noi).
Trecerea in revista a unor asemenea teorii a avut drept scop evidentierea importantei comunicarii; comunicarea constituie esenta legaturilor interumane, exprimand capacitatea de a descifra permanent sensul contactelor sociale realizate cu ajutorul unor simboluri si semnificatii validate social.
Comunicarea umana are, in alta ordine de idei, intentia de a influenta - calitativ si cantitativ - existenta omului, de a produce modificari comportamentale, de a conserva chiar anumite calitati. Comunicarea umana este un proces activ de identificare, stabilire si intretinere de contacte sociale. Ea este prezenta in toate domeniile vietii sociale, deci si in invatamant, unde se manifesta ca o forma particulara si personalizata a instruirii.
1.2 Particularitati ale comunicarii umane
Pornind de la definirea comunicarii, de la stabilirea naturii sale, pot fi evocate doua aspecte importante: continutul activitatii de comunicare si caracterul procesual al acestuia; fara indoiala, comunicarea interumana se desfasoara permanent si continuu, individul pornind de la propria sa experienta si de la ceea ce este considerat fapt cunoscut, asimiland prin mesaje noi cunostinte ce vor reprezenta un fundament pentru urmatoarele si asa mai departe, realizand astfel o inaintare in cunoastere. R. Adler si G. Rodman, aseamana comunicarea cu ,,un film in derulare al carui sens provine din desfasurarea unor serii de imagini aflate in interrelatie".
(1) Permanenta si continuitatea ar fi, astfel, o prima trasatura caracteristica a comunicarii.
Apoi, comunicarea umana se efectueaza in sisteme si limbaje complexe, prin gesturi, expresii afective standardizate, efectuarea de actiuni, comportamente atitudinale etc. prin urmare, comunicarea se realizeaza prin coduri care au un caracter simbolic, conventional. Desigur, codul trebuie sa fie invatat de fiecare persoana in parte printr-un proces de asimilare activa dar si de selectie, ducand la constituirea unui sistem individual, prin retinerea a ceea ce este esential, astfel incat procesul de comunicare sa aiba o baza comuna pentru toti interlocutorii. Astfel, fiecare partener foloseste, in comunicare, ,,limba internalizata" pentru a-si transmite mesajele dar acestea capata valoare de comunicare in masura in care se bazeaza pe codul comun. Ele sunt insa adaptate si situatiei de comunicare dintr-un anumit moment al contextului. Caracteristic comunicarii umane este echilibrul intre ceea ce este stabilit si ceea ce este variabil. In concluzie, mesajele pot fi corect codificate si interpretate numai daca interlocutorii impartasesc acelasi cod, daca stapanesc
Cucos, C., Pedagogie, Editura Polirom, Iasi,1996
2. Cucos, C.(coord.), Psihopedagogie pentru definitivare in invatamant, Editura Polirom, Iasi, 1998
3. Dinu, M., Comunicarea , Editura Algos, Bucuresti, 2000
4. Deutsch, M., Psihologia rezolvarii conflictului, Editura Teora,
Bucuresti, 1996
5.Grant, W., Rezolvarea conflictelor, Editura Teora ,Bucuresti, 1998
6.Gliga, L.(coord.), Managementul conflictului - ghid , Editura Tipogrup press, Buzau, 2001
7. Leroy, G., Dialogul in educatie , Editura Didactica si Pedagogica, Bucuresti, 1974
8. Paun, E., Sociopedagogie scolara, Editura Didactica si Pedagogica , Bucuresti, 1982
9. Panisoara, O., Comunicarea eficienta , Editura Polirom, Iasi, 2003
10. Puiu, Alexandru (coord.), Teorii si tehnici de comunicare, Editura Independenta Economica, Pitesti, 2001
11. Puiu Alexandru, Management, Editura Independenta Economica, Pitesti, 2006
11. Stan, E.,Profesorul intre autoritate si putere, Editura Polirom, Iasi, 1996
12. Soitu, L., Pedagogia comunicarii, Editura Didactica si Pedagogica ,
Bucuresti, 1997
13. x x x Conflictele si comunicarea, Editura Arc, Bucuresti, 1988
Pentru a descărca acest document,
trebuie să te autentifici in contul tău.
