In ultimele doua sute de ani, Irlanda a fost cea mai saraca regiune a arhipelagului britanic.
Dupa intrarea Irlandei in CEE, in 1973, "ajungerea din urma" a devenit obiectivul zero,
insa instrumentele initiale au fost tipice activismului guvernamental de tip keynesian:
cheltuieli publice mari pentru a absorbi somajul, impozite mari, credite pentru sectorul
public mari. Datoria publica explodase, iar impozitele, spoliatoare, nu mai puteau creste.
Apartenenta la CEE a privat Irlanda de "artificii" monetare: expansiunea monetara
inflationista pentru a finanta datoria publica era incompatibila cu statutul de membru al
Sistemului Monetar European (SME). Guvernul irlandez a fost nevoit sa descopere alte
principii de actiune, care pe alte meridiane ar fi privite ca atentate la democratia
economica: in 1988, executivul de la Dublin a aplicat cea mai drastica reducere a
cheltuielilor publice din ultimele trei decenii, rezolvand criza fiscala. Libertatea
economica avea sa se extinda viguros, iar rolul guvenului in economie sa se diminueze
corespunzator.
Pentru a descărca acest document,
trebuie să te autentifici in contul tău.
