In ultimele decenii ale secolului XX, s-au dezvoltat numeroase tehnologii de obtinere de nanomateriale, cu aplicatii ale acestora din cele mai diverse, plecand de la medicina, aparatura de control si analiza, industria alimentara, mediu, dar mai ales in industria IT, securitate.
Nanomaterialele sunt implementate sau prezinta potential de implementare in toate sectoarele tehnologice, conectand domenii diferite ale stiintei, rezultand astfel beneficii corespunzatoare unor abordari interdisciplinare, astfel incat sa se ajunga la rezolvari si inovatii referitoare la numeroase probleme ale societatii actuale.
In momentul de fata se poate spune ca exista trei directii de dezvoltare a nanomaterialelor, luand drept criteriu de clasificare dimensiunea acestora.Astfel exista nanomateriale produse la scara nanometrica pe o singura coordonata spatial, nanomateriale in 1D, cum ar fi straturile ultrasubtiri, nanomateriale in 2D (nanofibre, nanotuburi) si in 3D nanoparticule.
Proprietatile de ansamblu ale materialelor se schimba adesea prin introducerea de nanoingrediente.Astfel, compozitele formate din particule nanometrice ceramice sau metalice, mai mici de 100 nm, pot rezulta mult mai dure decat aceleasi composite simulate prin modele existente din stiinta materialelor.
Proprietatile materialelor devin diferite la scala nanometrica din doua cause principale: in primul rand, nanomaterialele prezinta o suprafata relative mult mai mare comparativ cu aceeasi masa de material produsa la scala metrica, fapt ce duce la o reactivitate chimica mult mai mare a nanomaterialelor, afectand proprietati precum rezistenta mecanica sau diferite proprietati de natura electrica sau chimica. In al doilea rand este vorba de efectele cuantice care pot domina comportamentul materialului nanometric, influentand proprietatile magnetice, electrice sau optice.
Pentru a descărca acest document,
trebuie să te autentifici in contul tău.
