Compuși coordinativi utilizați în tratamentul intoxicării cu metale grele

Teoria coordinatiilor propusa in 1893 de savantul elvetian Alfred Wener are la baza:

-in combinatiile complexe unii atomi au pe langa valentele principale (normale) egale numeric cu gradul de oxidare si valente secundare(reziduale),numite numere de coordinare;

-fiecare atom tinde sa satureze ambele valente;

-valenta principala nu are orientare in spatiu, pe cand cea secundara are o orientare strict determinata.

Compusii coordinativi sunt numiti compusi ionici(mai rar moleculari) formarea carora din molecule simple sau ioni nu implica formarea noilor perechi de electroni dar este insotita de aparitia legaturii coordinative(donor-acceptor).

Coordinativi sunt sunt numiti compusii, in care este prezenta cel putin o legatura coordinativa (donor-acceptor).

Compusii complecsi pot fi priviti ca, compusi superiori superiori alcatuiti din molecule simple capabile sa existe independent.

Combinatiile coordinative se formeaza prin unirea a cativa ioni(molecule) cu unul din atomii centrali, alcatuind un agregat(complex) unic, cu proprietati specifice,distinct de cele ale partilor componente.

Compusul coordinativ reprezinta o particula complexa, capabilasa existe independent in cristal sau solutie si consta din particule mai simple, capabile sa existe independent.

Atomul sau ionul central (de cele mai multe ori metalic) se numeste generator de complex.

Numarul de orbitali liberi oferit de generatorul de complex determina numarul de coordinare,acesta reprezentand numarul de legaturi formate dintre atomul central si liganzi.

Particulele (ionii, atomii sau moleculele) care sunt direct legate de generatorul de complex se numesc se numesc liganzi sau adenzi.