Politici și strategii comunitare

Politica monetara

- componenta a politicii economice

Politica economica reprezinta compromisul adoptat de factorul de decizie intre obiective aflate de cele mai multe ori in contradictie, cele economice fata de cele de ordin social, cele pe termen scurt cu cele pe termen lung. Politica economica a luat nastere ca urmare a necesitatii interventiei statului in economie pentru prevenirea si eliminarea dezechilibrelor structurale si pentru atenuarea efectelor potentiale ale unei ciclicitati economice puternic fluctuante. Astfel, statul exercita trei functii de baza : de alocare, de distributie a resurselor si de stabilizare. Practic, o politica economica viabila trebuie sa vizeze maximizarea pe termen lung a efectelor pozitive, prin limitarea costurilor economice si sociale pe termen scurt.

Politica economica cuprinde politica monetara, politica fiscal-bugetara, politica veniturilor si politicile speciale (restructurare, privatizare, etc.). Intre toate acestea se evidentiaza o serie de corelatii (tratate explicit in cadrul conturilor nationale) urmarindu-se in principal atenuarea dezechilibrelor economice si asigurarea unei dezvoltari stabile si de durata.

1.Obiectivele si constrangerile politicii monetare

Politica monetara, ca o componenta de baza a politicii economice, desemneaza un set de masuri prin care autoritatile monetare incearca sa regleze nivelul cererii agregate din economie, prin influentarea nivelului lichiditatii si a conditiilor de acordare si a disponibilitatii creditului in economia nationala.

1.1 Obiectivele politicii monetare

Obiectivele de moment, tactice ale politicii economice sunt si obiectivele politicii monetare, ele fiind subordonate totodata unor obiective permanente, strategice.

Scopurile politicii economice au in vedere in principal, ocuparea fortei de munca, stabilitatea preturilor, cresterea economica si stabilitatea balantei de plati.

Ocuparea fortei de munca utilizeaza ca indicator rata somajului, aceasta fiind eficienta din punctul de vedere al maximizarii productiei prin echilibrarea marginala a pierderii directe - datorita faptului ca exista muncitori neangajati - cu castigul provenit din flexibilitatea crescuta a fortei de munca neangajate.

Stabilitatea preturilor. In economie exista doua tipuri de cresteri de preturi, si anume: modificari ale preturilor unor produse comparativ cu preturile celorlalte produse, caracteristica a functionarii unei economii de piata concurentiale, si modificari in aceeasi directie a tuturor majoritatii preturilor. In cazul primei categorii de modificari, sistemul de preturi asigura automat ajustarea ofertei pentru a raspunde in mod adecvat variatiilor cererii. Desi modificarea relativa a preturilor are efecte divergente asupra unor categorii de agenti economici, ea nu afecteaza negativ economia in ansamblu, ci dimpotriva creste eficienta economiei nationale. A doua categorie de modificari ale preturilor reprezinta fenomenul de inflatie. Impactul acestui fenomen are drept consecinta redistribuirea arbitrara si inechitabila a veniturilor si a avutiei. Inflatiile nu pot fi anticipate in totalitate, iar economia nu poate fi indexata in intregime, in conditiile unei nesigurante si incertitudini in crestere.