Dezvoltarea societatii este marcata de efortul si stradania oamenilor pentru propria lor propasire si pentru propria lor aparare in fata unor evenimente care le pot periclita existenta si devenirea.
Viata oamenilor nu este intotdeauna senina. Indiferent cata grija se acorda evitarii problemelor sau protejarii bunurilor niciodata, nimeni nu poate fi sigur de succes. Unele evenimente negative (calamitati ale naturii, accidente, pierderea sau micsorarea capacitatii de munca in urma unor boli sau a batranetii) implica traume psihice sau pierderi financiare semnificative.
Cu toate acestea, oamenii doresc sa se bucure de propriile lor locuinte, sa-si conduca autoturismele, sa zboare cu avionul, sa navigheze fara sa se teama de potentialele probleme care pot aparea. Asigurarea a aparut din nevoia de protectie a omului in fata unor pericole si pentru gasirea solutiilor adecvate de inlaturare a lor.
Cele mai vechi forme de asigurare sunt intalnite inca in antichitate si dateaza de circa 6500 de ani. Mestesugarii taietori de piatra din Egiptul de jos au constituit un fond de intrajutorare, format anticipat, prin contributia tuturor pentru acoperirea pagubelor provocate de diverse nenorociri ce loveau membrii colectivitatii.
Prin anul 650 inainte de Christos, in Grecia antica inteleptul legislator Solon a obligat societatile politice si mestesugaresti sa constituie un fond comun alimentat prin cotizatii lunare, destinat sa repare prejudiciile survenite in interiorul grupului. Este cea dintai asigurare obligatorie care se cunoaste.
In Babilon, Fenicia si in alte tari stravechi, membrii caravanelor se constituiau in asociatii, suportand in comun pagubele din jafuri si de alta natura suportate de unii dintre ei in timpul transportului.
In Roma antica s-a constituit o asociatie de inmormantare pe baza unui Regulament al Colegiului funerar din Lavinium care functiona pe baza unor cotizatii de inscriere si a unor plati periodice. Membrii asociatiei aveau astfel asigurate, la deces un rug si un mormant.
Unele forme ale asigurarii de bunuri sunt cunoscute inca din oranduirea sclavagista, sub diferite forme. Astfel, pierderile care rezultau din aruncarea peste bord a incarcaturii pentru salvarea expeditiei aflata in pericol ( cauzat de naufragiu, furtuna, esuare, etc.) erau repartizate in mod proportional, fiind suportate de toti participantii la expeditie, pe principiul avariei comune. Aceste principii au fost cuprinse in legislatia maritima a insulei Rhodos inca din anul 916 inainte de Christos si se mentin pana in zilele noastre. Au fost codificate in colectia de reguli York-Anvers elaborata in anul 1890 si a fost modificata in anii 1924 si 1950.
Alte surse documentare ne ofera si alte aspecte din istoria asigurarilor, astfel cele mai vechi asociatii mutuale au fost semnalate in secolul al XII-lea in Islanda, cate una la 20 de gospodarii care acopereau, pe principiul reciprocitatii, daunele din pierderile de animale. Primele operatiuni de asigurare maritima au aparut in porturile italiene in sec al XIV.
O forma de asigurare a constituit-o sistemul de acordare a rentelor viagere, denumite tontine aparut in Franta in sec al XVII-lea si raspandit apoi in Olanda, Anglia si Germania. Sistemul era bazat pe principiul asigurarilor de viata dar participantii primeau in locul sumelor asigurate rente viagere.
In anul 1678 Wilhelm Leibnitz a elaborat planul de constituire a unei Case de asigurare impotriva riscurilor
Pentru a descărca acest document,
trebuie să te autentifici in contul tău.
