Economia Romaniei nu a cunoscut in secolul al XX-lea decat o evolutie partial normala. Daca in prima jumatate a acestui secol, mai ales ca urmare a Unirii din 1918, au fost consolidate fundamentele unei economii capitaliste functionale, desi inca rudimentare, si se creasera premisele pentru trecerea la faza matura a acesteia (trebuie sa remarcam in acest sens, ca intregul proces s-a intins pe mai bine de 60 de ani,1866-1940), in partea a doua a acestui secol, ca urmare a unor evolutii independente de vointa nationala, economia a fost supusa experimentului planificarii centralizate ce s-a intins pe parcursul a aproape 50 de ani (cu alte cuvinte, aproape la concurenta perioadei ce a fost necesara pentru constructia economiei capitaliste si apropierea de faza matura a acesteia) si care practic a "maturat" orice elemente ale economiei de piata, aducand tara practic in pragul falimentului, fapt evident de altfel in nivelul de trai al populatiei.
In aceste conditii, la finele lui 1989, situatia Romaniei, demonstra paradigma tranzitiei enuntata de catre Jean-Francois Revel si anume aceea ca, "atunci cand iese din comunism, o tara nu se gaseste la nivelul de dezvoltare cu care a intrat ci undeva cu mult mai jos".
Exprimat pe scara indicelui liberalizarii construit ulterior, pentru a masura progresul in tranzitia de la plan la piata de catre cercetatorii De Mello, Denizer si Gelb pentru Banca Mondiala, nivelul Romaniei era practic 0. Procesul de reforma si de tranzitie al economiei romanesti de la acest stadiu, catre o economie de piata a urmat o dinamica, care din punctul de vedere al aceleasi teorii, sintetizata in indicele liberalizarii, poate fi considerata de tip "stop and go" sau in traducere libera "intrerupta si apoi reluata", eventual succesiv, la nivele care uneori au fost sub masa critica a reformelor.
Pe fondul unei inflatii din ce in ce mai redusa, deci a unei crescande stabilitati in preturi si in consecinta a unei predictibilitati din ce in ce mai mari a mediului economic ce favorizeaza implicit tendinta marginala spre investire/economisire, asa numita "masa critica" a tranzitiei, exprimata ca o valoare de 4-4,5 pe scala cumulativa a indicelui liberalizarii si care exprima atingerea acelui prag de la care reformele economice incep sa produca efecte benefice evidente pentru populatie si pentru agentii economici. Parametrul esential, variabila ancora a acestei perioade este deci rata inflatiei, stabilitatea in preturi care trebuie neaparat atinsa spre a permite predictibilitatea crescuta a evolutiilor economice si refacerea pe baze real-economice a tendintei spre economisire/investire.
Evidenta empirica a demonstrat ca, intervalul ideal pentru atingerea masei critice este de 4-5 ani. Atingerea masei critice intr-un interval de timp mai mare, inseamna de fapt o intrerupere a reformei, o liberalizare incompleta sau in trepte a preturilor.
In Romania atingerea masei critice s-a realizat in perioada 1997-1998 (valori ale indicelui liberalizarii 4,47 si respectiv 5,27). Desi din punct de vedere economic aceasta a insemnat practic curatarea economiei de toate reziduurile planificarii centralizate, din punct de vedere social ea a antrenat crearea unei masive zone de economie de subzistenta, favorizata in Romania si de factorul natural, propice agriculturii, ceea ce a permis proliferarea micilor ferme familiale, in conditiile reconstituirii drepturilor de proprietate, dar care a servit in aceste conditii drept "zona de refugiu", in fata adversitatilor economice ale tranzitiei de tip "stop and go".
La scurt timp dupa atingerea masei critice, respectiv intr-un interval de 3-5 ani, o economie in tranzitie trebuie sa atinga valoarea cumulativa 10 pe scara indicelui liberalizarii (valorile anuale sunt intre 0 si 1, putand fi cumulate de la un an al altul, creand astfel o scala de la 1 la 10 practic), ceea ce conventional marcheaza "sfarsitul tranzitiei", oficializat in anumite cazuri de atribuirea( pentru tarile ce au trecut sau trec prin procesul de integrare in Uniunea Europeana) de obtinerea calificativului de "economie de piata functionala" sau cu alte cuvinte de economie capitalista, in care mecanismele esentiale opereaza in principiu, desi structurile institutionale specifice (cu implicatii puternice asupra cadrului institutional al pietelor financiare si deci si al organismelor colective de plasament care sunt fondurile de pensii) se afla inca intr-un stadiu rudimentar, incipient de evolutie.
Pentru Romania, atingerea acestui nivel, respectiv a valorii 10 a fost prevazuta, pentru anul 2004, ceea ce inseamna ca, practic perioada optima de tranzitie, care este de 8-10 ani (4-5 ani pana la atingerea masei critice si inca 3-5 ani pana la "sfarsitul tranzitiei") a fost depasita cu aproape 50%, punand astfel Romania intr-o pozitie de precaritate in ansamblul economic continental desi, datorita nivelului mai redus de dezvoltare al tarii noastre inainte de intrarea in comunism (datorat unor vicisitudini istorice) revenirea la acest nivel, in conformitate cu paradigma reveliana a tranzitiei, este mai facila.
Totodata, recursul economic si deopotriva istorico-paradigmatic realizat in capitolul de fata, demonstreaza ca, exista mai multe etape pe care o economie, ce a trecut prin experimentul planificarii centralizate, trebuie sa le parcurga, pentru a putea reveni, pe de o parte la nivelul de dezvoltare institutionala (din punct de vedere al institutiilor unei piete libere), iar, pe de alta parte, spre a se apropia gradual de nivelul de dezvoltare curent al tarilor industrializate (colocvial occidentale, intelegand prin aceasta atat Europa de Vest cat si S.U.A. si Canada) si anume:
- Etapa tranzitiei de la plan la piata
- Etapa economiei de piata functionala (rudimentara)
- Etapa economiei de piata "mature"
2. Reforma parametrica a sistemului public romanesc de pensii
-necesitate, realizare si efecte imediate
2.1. Sistemul public de asigurari sociale in timpul anilor `90
I. Bugetul de asigurari sociale de stat
De la bugetul public al asigurarilor sociale erau platite drepturile sociale pentru persoanele "afectate" de boala, maternitate, accidente de munca, boli profesionale, invaliditate, batranete, precum si pentru cei care supravietuiau sotului/sotiei. Constituirea si functionarea acestui buget se bazau pe existenta contractelor individuale de munca si, implicit, pe plata de catre angajator a contributiilor pentru asigurari sociale. Cu alte cuvinte, angajatorul era obligat/responsabil, lunar, sa calculeze si vireze contributia pentru asigurari sociale. Baza de calcul pentru determinarea cuantumului contributiei era reprezentata de fondul total de salarii. O lege adoptata in 1992 a introdus o diferentiere in modalitatea de calcul a contributiei in functie de tipul conditiilor de munca: normale, grele si foarte grele. Astfel, ponderea contributiei in venitul salarial brut a variat destul de mult, de la 14% cat era in 1990, pana la 30%, 35% respectiv 40% pentru cele trei grupe ale conditiilor de munca, in anul 2000. Pe de alta parte, in 1990 persoanele ocupate pe cont propriu au capatat dreptul de a participa la acest sistem. Contributia lor avea caracter voluntar, iar astfel, participarea la sistem a fost una neglijabila.
Nu trebuie uitat ca, pana in 1991, bugetul public al asigurarilor sociale era parte a bugetului de stat. Abia in 1992, separatia celor doua a avut loc, bugetului asigurarilor sociale conferindu-i-se un statut independent odata cu Constitutia adoptata in 1991. In 1995, pentru prima oara, bugetul asigurarilor sociale a inregistrat un deficit.
II. Fondul de pensii suplimentare
Fondul pensiilor suplimentare acorda drepturi de asigurari sociale in cazul invaliditatii, batranetii si supravietuirii sotului/sotiei. Toti angajatii participanti la sistemul public de asigurari sociale trebuiau sa plateasca si contributia pentru pensie suplimentara. Aceasta reprezinta 3% din venitul salarial lunar brut, inclusiv primele si bonusurile regasite in contractul sau de munca. In 1999, contributia a crescut la 5%. Contributiile erau retinute de catre angajator si virate intr-un cont special deschis la CEC.
Ministerul Muncii si Protectiei Sociale era autorizat sa actioneze pentru protejarea fondului si folosirea sumelor disponibile temporar. Fondul de pensii suplimentare era singura schema de asigurari sociale care se baza pe principiul acumularii. In 1990, pentru prima oara, persoanele ocupate pe cont propriu au primit dreptul de a participa la acest fond. Asemenea participarii lor voluntare la sistemul public al asigurarilor sociale, si participarea la acest fond s-a dovedit a fi neglijabila. Anul 1997 a fost primul an in care fondul destinat pensiilor suplimentare a inregistrat un deficit.
III. Fondul de asigurari sociale pentru agricultori
Pana in 1992, agricultorii au fost obligati sa participe la o schema de asigurari sociale special destinata lor. Incepand cu acest moment, participarea lor a devenit voluntara. Fondul de asigurari sociale pentru agricultori platea drepturi de asigurari sociale in caz de boala, maternitate, invaliditate, batranete si supravietuirea sotului/sotiei. Asa cum era de asteptat, doar o pondere redusa dintre agricultori au optat pentru a contribui in mod voluntar la acest fond. Cuantumul contributiei era reprezentat de 7% din venitul lunar asigurat, declarat in contractul de asigurare.
Incercand sa compenseze participarea redusa a agricultorilor la acest sistem, guvernantii au introdus o taxa platibila de catre companiile care produceau, prelucrau si comercializau produse alimentare si produse agricole. Taxa varia intre 2% si 4%, in functie de activitatea companiei. Pentru companiile producatoare si pentru cele care procesau produsele alimentare si agricole, baza de calcul pentru stabilirea cuantumului taxei era reprezentata de venitul lunar brut al companiilor, in vreme ce pentru comercianti, calculul se raporta la diferenta dintre costul de productie al produselor si pretul de vanzare.
Amerini G. Social protection:expenditure on pensions, Statitics in focus, Population and Living Conditions, theme 3, 9/2001
Anderson K. Pension Politics in the Netherlands and Belgium since 1990, working paper, I Conference ESPAnet, Copenhagen 2003
Arcq E., Blaise P. Histoire politique de la securite sociale en Belgique, Revue belge de securite sociale, Special issue, n.3, 1998
Athanasiu A. Dreptul securitatii Sociale, Editura Actami, Bucuresti, 1995
Athanasiu A.
Dima L. Dreptul Muncii, Editura ALL-BACK, Bucuresti, 2005
Barbier C. Convention Europeenne:et l'Europe sociale?, Demain l'Europe, n.12,2003
Barr N. Reforming Pensions:Myths, Truths, and Policy Choices, IMF working paper, Washington, 2000
Beattie R.
McGillivray W. A risk strategy:Reflections on the World Bank Report, International Social Security Review, n.48, 1995
Beland D. Neo-institutionnalisme historique et politiques sociales:une perspective sociologique, Politiques et Societes, vol.21, n.3, 2002
Beligradeanu S. Legislatia muncii, vol II, Editura Lumina, Bucuresti, 1991
Blacke D. The United Kingdom :the switch from public to private pensions, in M.Feldstein si H.Siebert Social Security Pension Reform in Europe, Chicago, The University of Chicago Press, 2003
Bonoli G. The Politics of Pension Reforms:Institutions and Policy Change in Western Europe, Cambridge, Cambridge University Press, 2000
Bonoli G. Two worlds of Pension Reform in Western Europe, Comparative Politics, 2003
Bonoli G.
Palier B. How do welfare states change?Institutions and their impact on the Politics of Welfare State Reforms, European Review, n.2, 2000
Brooks S. Social Protection in a Global Economy:The Case of Pension Reform in Latin America, Duke University, 1998
Cain M. Globalising Tendencies in Public Policy, EMERGO, 2000
Casale G. Social Dialogue in Central and Eastern Europe, ILO-CEET, 1999
Cashu I. The Politics and Policy Trade-offs of Reforming the Public Pension System in Post-communist Moldova,Europe-Asia Strudies, paper prepared for the 2000 National Convention of the American Association for the Advancement of Slavic Studies, Denver, 9-12 november 2000
Chlon-Dominczak A. The Polish Pension Reform of 1999, Vol.1, ILO, Geneva 2002
Charlton R.
McKinnon R. Pensions in Development, 2001
Chiappe R. Pension Reform in Bulgaria, OECD private Pensions Conference, 2000
Comite de la protection sociale(CPS) Des pensions sures et viables.Rapport sur l'evolution a venir de la protection sociale, juin 2001
Comite de Politique Economique(CPE) Progress report to the Ecofin Council on the Impact of ageing populations on public pension systems, EPC/ECOFIN, 2000
Comite de Politique Economique(CPE) Reform Challenges facing Public Pension Systems:the impact of certain parametric reform on pension expenditures, EPC/ECOFIN/2002
Comite de Politique Economique(CPE) The Impact of ageing populations on public finances, EPC/ECOFIN/2003
Confederation Europeenne des Syndicats(CES) Social Protection Newsletter,n.9, Bruxelles, CES
Cornillau G. La methode ouverte de coordonation et le rapport conjoint sur les retraites, une analyse critique, document presente au Conseil d'orientations de retraites, Paris, juin 2003
Corporative Review Social Security Spending in South Eastern Europe, 2005
Crouch C.
Farell H. Breaking the Path of Institutional Development?,
discussion paper, 2002
De la Porte C. Enjeux et perspectives de la dimension sociale de l'elargissement, Revue belge de securite sociale, numero special, vol.43, 2001
Drazen A.
Grilli V. The benefit of crises for Economic Reforms, American Economic Review, n.3, 1993
Economic Policy Committee The Impact of Ageing Population on Public Finances :Overview of Analysis Carried at the EU level and proporsals for a future work programme, Brussels, 2003
Pentru a descărca acest document,
trebuie să te autentifici in contul tău.
