Aparitia asigurarilor maritime ca prima forma de asigurare are la baza stransa legatura dintre comert si navigatia maritima, descoperindu-se ca navele, marfurile si vietile omenesti erau expuse riscurilor marii.
Perioada de dezvoltare a asigurarilor maritime a debutat in secolul al XVI-lea in Italia, Anglia si Franta. Cunoscuta ca promotare principala a asigurarilor maritime, Anglia are un rol principal in acest domeniu. Arhivele industriei de asigurari se numara printre cele mai vechi si mai mari colectii de documente din Marea Britanie. Importanta lor este foarte mare pentru ca demonstreaza dezvoltarea asigurarilor incepand cu secolul al XVI-lea si reprezinta si o sursa importanta, pentru asiguratorii de astazi, de statistici si informatii detaliate pentru fiecare tip de risc.
Primele asigurari maritime in Anglia au fost incheiate de catre negustorii englezi si negociate de catre brokerii de marfuri generale. Astfel, in anul 1574 in Londra erau in activitate 13 "brokeri jurati" care aveau drept ocupatie ajutarea notarilor publici in pregatirea si emiterea politelor de asigurare.
Un pas important in evolutia asigurarilor maritime in Anglia l-a reprezentat adoptarea de catre parlamentul englez, in anul 1601, a unei legi prin care s-a infiintat Curtea de Arbitraj a carei menire era de a concilia si a rezolva disputele aparute ca urmare a producerii avariilor in baza politelor de asigurare maritime inregistrate la Camera de Asigurari. Practica asigurarilor maritime s-a extins si s-a specializat, astfel incat, la inceputul secolului al XVIII-lea a devenit o profesie individuala, mai mult decat o practica la nivel de companie; in 1719, brokerul John Bourne a calculat obligatiile asumate de piata Londrei prin asigurarile maritime si astfel a ajuns la concluzia ca acestea totalizau " cateva milioane pe an", subscrise de peste 150 de subscriitori.
De o importanta remarcabila a fost Legea asigurarilor maritime din anul 1906, considerata biblia asigurarilor maritime din Anglia, prin care se codifica si se uniformizeaza practica asigurarilor maritime. In anul 1909 a fost adoptata o noua lege a asigurarilor maritime care a adaugat prevederi privind speculatiile in asigurarile maritime.
Riscurile in asigurarea maritima
Asigurarea maritima, ramura a asigurarilor de bunuri, are ca obiect de activitate protejarea navelor maritime si fluviale, alte ambarcatiuni si instalatii folosite in porturi, precum si incarcatura acestora impotriva unui complex de risc. Asigurarea este chemata sa compenseze daunele posibile si nu pe cele inevitabile. De exemplu, evaporarea lichidelor, starea cerealelor, moartea naturala a vietatilor sunt rezultatele unor procese fizico-chimice interne, care tin de natura acestor bunuri, sunt proprii acestora si din acest motiv, nu sunt riscuri asigurabile. Daca armatorul nu respecta normele tehnice obligatorii care asigura transportul in bune conditii al unor marfuri, atunci dauna, chiar daca a aparut ca urmare a insusirilor fizico-chimice ale marfii, va fi pusa in sarcina armatorului si va face obiectul acoperirii prin asigurare pentru proprietarul marfii, deoarece in acest caz paguba poate fi evitata.
Un alt risc in asigurarea maritima este expedierea navei in stare de nenavigabilitate. In practica internationala a fost consacrat in aceasta privinta, principiul potrivit caruia asiguratorul este eliberat de orice raspundere numai atunci cand starea de nenavigabilitate a navei a fost determinata de efecte ascunse. In situatia in care starea de nenavigabilitate a navei era cunoscuta armatorului si el a expediat nava in voiaj, atunci daunele produse nu fac obiectul acoperirii prin asigurare.
Starea de nenavigabilitate a navei pune in pericol atat nava cat si marfa aflata la bordul sau. Potrivit uzantelor internationale asiguratorul este eliberat de orice raspundere pentru acoperirea daunelor generate de starea de nenavigabilitate a navei doar in cazul contractelor de asigurare a navei si nu se extend asupra contractelor de asigurare a marfurilor. Daca asiguratul, proprietarul marfii, a favorizat culpa armatorului vinovat de starea de nenavigabilitate a navei (de exemplu, cunoscand starea de nenavigabilitate a navei nu a comunicat acest fapt asiguratorului), asiguratorul va fi eliberat de obligatia despagubirii.
Progresul stiintific si tehnologic in domeniul nuclear a adus cu sine riscurile atomice ale caror consecinte pot fi extreme de pagubitoare. Aceste riscuri sunt excluse atat din contractele de asigurare a navelor, cat si de contractele de asigurare a marfurilor aflate la bordul acestora. Prin asigurare nu se acopera nici daunele produse navelor de transportul materiilor radioactive si nici daunele suferite de proprietarii marfirilor transportate de o nava propulsata cu ajutorul energiei atomice.
O alta categorie de riscuri excluse de asigurarea maritima sunt riscurile de razboi.
Asigurarea protejeaza patrimoniul asiguratului, dar nu-l exonereaza pe acesta de obligatia de a manifesta grija necesara pentru pastrarea bunului asigurat. Din acest motiv asiguratorul nu raspunde pentru daunele care au aparut ca urmare a actului intentionat sau imprudentei grave a asiguratului. Asiguratorul nu raspunde pentru acoperirea daunelor
1. Alexandru, Felicia, Armeanu, Daniel, Asigurari de bunuri si persoane, Ed. Economica, 2003
2. Vacarel, Iulian, Bercea, Florin, Asigurari si reasigurari, Ed. Expert, Bucuresti, 2007
3. www.ziarulfinanciar.ro
4. www.uniqa.ro
5. www.bursaasigurarilor.ro
6. www.bibliotecaase.ro
Pentru a descărca acest document,
trebuie să te autentifici in contul tău.
