Reguli de Producție Ecologică în Culturile Legumicole

I.INTRODUCERE IN CULTURA ECOLOGICA

Agricultura ecologica reprezinta ansamblul de masuri si metode ce contribuie la realizarea unei noi calitati a mediului in conditii ecologice si economice corespunzatoare, cu produse agricole in cantitati mari, de calitate superioara, obtinute prin metode comform naturii, dar cu cheltuieli materiale si costuri de energie minime. Acest sistem de agricultura reprezinta o veriga importanta in actiunea concentrata a omenirii de protectie a mediului inconjurator.

Definita ca stiinta, agricultura ecologica se ocupa cu studiul sistematic al structurilor materiale (organismele vii si mediul lor de viata) si functionale (intrarelatiile si interrelatiile structurilor materiale) ale sistemelor agricole si cu proiectarea si managementul agroecosistemelor capabile a asigura timp indelungat, nevoile umane de hrana, imbracaminte si de locuit, fara a le diminua potentialul ecologic, economic ti social. Sub aspect practic, ca ocupatie, reprezinta activitatea de ansamblare a cunostiintelor teoretice despre natura si agricultura in sisteme tehnologice durabile, bazate pe resursele materiale, energetice si informationale ale sistemelor agricole.

Agricultura ecologica se practica in S.U.A, Canada, tari din America de Sud (Argentina), Europa si mai putin pe celelalte continente.

Europa este leader in ce priveste agricultura ecologica, atat sub aspect legislativ, cat si teoretic si practic, avand multe de oferit locuitorilor acestui continent. In acord cu natura, poate sa furnizeze alimente de inalta calitate, sa ajute la conservarea naturii si a boidiversitatii ei si sa contribuie la dezvoltarea durabila a regiunilor rurale. Uniunea Europeana promoveaza practicarea agriculturii ecologice de catre tarile comunitare, problema conversiei aflandu-se in permanenta in atentia Parlamentului European, in vederea elaborarii strategiei de dezvoltare precum si a normelor legislative adecvate.

Pe langa considerentul major de protejare a mediului, dezvoltarea agriculturii ecologice europene este motivata si de aspecte socio-economice:

-cererea crescanda a consumatorilor europeni, a caror tendinte sunt indreptate inspre produse cu o calitate controlata si garantata;

-venituri mai ridicate pentru agricultori, produsele bio fiind, in general, in medie, cu 25-30% mai scumpe ,comparativ cu cele conventionale;

-orientarea cercetarii agricole inspre sisteme de agricultura durabila si produse de calitate ecologica, nutritionala, oraganoleptica, tehnologica, etica, cu alte cuvinte, virajul obiectelor cercetarii de la un demers cantitativ la unul calitativ.

II.BAZE TEHNOLOHICE

Ecologia agricola, rezultanta a interferentei dintre ecologia generala si stiintele agricole ,stabileste interactiunile din ecosistemele agrare in care se investesc cantitati insemnate de energie pentru obtinerea unor cantitati sporite de hrana. Din aceste interactiuni rezulta noi tehnologii care reflecta potentialul maxim al ecosistemului, vocatia sa si cerintele sale pe care elementul antropic le poate satisface, oferind totodata posibilitatea pastrarii nealterate a ecosistemelor invecinate.

In actiunea de promovare a agriculturii durabile, una dintre oportunitati este reproiecterea si integrarea in circuitul agriculturii ecologice a unui numar din ce in ce mai mare de ecosisteme legumicole, care se bazeaza pe stabilitatea ecologica si biologica a sistemului, conservarea si protejarea resurselor, introducerea biotehnologiilor.

Sistemul legumicol ecologic trebuie sa aiba dimensiune fizica si socio-economica si sa mentina si amelioreze biotopul, asigurand in acelasi timp cerintele societatii in produse comform princiipiilor alimentatiei sanatoase , percum si o situatie economica si sociala cat mai buna a producatorilor din acest sector de activitate.

Principalele elemente componente ale legumiculturii ecologice sunt

1.Potentialul genetic al plantelor legumicole, respectiv folosirea unui material biologic cu capacitate de productie mare si de calitate, rezistent la boli si daunatori, la seceta si la temperaturi mai putin favorabile, la pastrare si transport, etc.

Pe langa aspectul economic, acest material asigura si diversitatea ecosistemului, care, comform principiiilor ecologice, sta la baza stabilitatii acestuia. Privite lucrurile in perspectiva, se impune ca materialul genetic sa fie mereu reimprospatat, creearea lui realizandu-se in stransa dependenta cu factorii de mediu care trebuie sa exploateze la maximum potentialul nou creat in lumea vegetala.

2.Factorii de mediu care prin cuantificare, influenteaza culturile legumicole in proportie de 63,58%, restul de 36,42%, datorandu-se factorilor biologici - 7,41%, tehnologici -16,31% si altii 12,70%.

3.Zonarea ecologica a speciilor legumicole se refera la aprecierea de ansamblu a factorilor climatici, edafici, economici, sociali si de protectie a mediului care sa permita delimitarea teritoriala, precum si amplasarea speciilor si cultivarelor de legume in zonele cele mai favorabile. Zonarea ecologica urmareste repartizarea culturilor legumicole in acele teritorii unde ele au conditii ecologice favorabile pentru formarea unei recolte stabile si care evidentiaza potentialul lor natural de productie, punandu-se de acord cu cerintele plantelor si particularitatile lor biologice fata de mediul inconjurator, prin respectarea optimului biologic.

Actiunea de zonare se desfasoara in doua faze:

-faza de analiza, atat pentru stabilirea cerintelor pedoclimatice ale plantelor legumicole, cat si pentru identificarea, in cadrul teritoriului cultivat luat in studiu, a ansamblului de factori care conditioneaza zonarea ecologica: potentialul biologic si ecologic si valorificarea resurselor de sol, cadrul geomorfologic, hidrografic si climatic, precum si de gestionare a ecosistemelor si culturilor legumicole.