Oțet de fructe aromatizat

Otetul este unul dintre darurile importante facute omenirii de natura. Orice bautura alcoolica, fie ca este preparata din mere, struguri, curmale, orez sau zahar, odata expusa la aer, se va transforma in mod natural in otet.

Vinul, berea si orice alta bautura ce contine mai putin de 18% alcool se transforma in otet cand bacteriile convertesc alcoolul etilic in acid acetic. Descoperirea otetului a fost accidentala si s-a petrecut, in mod independent, in mai multe parti ale lumii, asa ca, atata timp cat au existat bauturi alcoolice nedistilate, a existat si otet.

Primele insemnari istorice referitoare la otet provin din Babylon, din anul 5000 i.Ch., cand babilonienii preparau din curmale vin si otet. Ei foloseau otetul ca aliment si ca agent de conservare sau pentru a mura fructe si legume. Reziduuri de otet au fost gasite in vase din Egiptul antic din jurul anului 3000 i.Ch. Primele insemnari despre otet provenind din China dateaza din jurul anului 1200 i.Ch. In Biblie, otetul este mentionat, atat in Vechiul cat si in Noul Testament, ca aromatizant al alimentelor, sau ca bautura energizanta. De exemplu, dupa ce a muncit pe ogorul unde era cultivat orz, Ruth a fost invitata de Boaz la masa, oferindu-i paine inmuiata in otet. Hippocrate, socotit parintele medicinei moderne, prescria, in jurul anului 400 i.Ch., otet de mere amestecat cu miere ca medicament impotriva tusei si a racelii.

Puterea dizolvanta a otetului a fost folosita de generalul cartaginez Hannibal atunci cand a trecut Alpii pentru a invada Italia. Otetul era turnat peste bolovani incinsi pentru a-i sfarama, croind astfel drum trupelor si elefantilor.

Babilonienii foloseau otetul pentru a conserva mai mult timp unele legume, iar vechii egipteni explicau cum se obtine Otetul prin fermentarea vinului - dupa cum atesta unele picturi descoperite in mormintele faraonilor. Despre frumoasa Elena din Troia se spune ca pentru a-si pastra pielea fina, dar si pentru a se relaxa, se scalda in otet. Legendele mai povestesc si despre Cleopatra - celebra regina egipteana - care ar fi pus un ramasag cu Marc Antoniu, cum ca ea poate consuma la o singura masa o avere de mai bine de un milion de sesterti. Culmea este ca a castigat pariul cu ajutorul unei cupe de otet in care a lasat sa cada una din cele mai mari si mai valoroase perle pe care le avea. La sfarsitul banchetului a baut otetul in care perla s-a dizolvat si astfel a ramas definitiv legata de istoria otetului.

Asirienii foloseau otetul ca leac pentru a inlatura durerile de urechi (turnau cateva picaturi in urechea dureroasa). Si Hippocrate cunostea virtutile racoritoare si tonice ale otetului si-l recomanda celor obositi si bolnavi. De la Dioscoride, celebrul medic care a trait in secolul I, au ramas unele retete, e drept, destul de fanteziste, in compozitia carora se folosea si otetul. De exemplu, pentru a prepara un antidot potrivit in cazul unei intepaturi de scorpion, se puneau la macerat in otet un creier de pui si 5 furnici. Preparatul era cu atat mai eficient, cu cat era mai repede baut dupa intepatura. Pentru a calma durerile de dinti, Dioscoride indica aplicarea pe obraz a unei felii de paine inmuiate in otet fierbinte in care s-a macerat piper.

In celebra carte de bucate a lui Apicius, aflam ca romanii aveau intotdeauna la masa, fie ca era vorba despre un pranz obisnuit, fie un banchet pretentios, un vas mare in care era un amestec de apa si otet, in parti egale. Acest amestec numit "posca" era racoritor, dezinfectant si in acelasi timp ajuta la digestie. Era consumat dupa fiecare fel de mancare. Soldatii romani turnau otet in apa pe care o beau in timpul campaniilor militare, pentru a o dezinfecta.

In Evul Mediu, armurile se curatau si se lustruiau folosind otet impreuna cu um material abraziv, cum ar fi nisipul. Otetul era folosit si de alchimistii europeni. Turnandu-l peste plumb, ei obtineau o substanta cu gust dulceag, numita ,,zahar de plumb", care a fost folosita chiar pana in sec. XIX la indulcirea cidrului prea aspru. Din pacate, acetatul de plumb este de asemenea si foarte otravitor, lucru ce a provocat, in timp, decesul multor amatori de cidru (otetul nu se depoziteaza niciodata in recipiente metalice confectionate din cupru, plumb sau fier si nici in sticla de cristal, care este si ea bogata in saruri de plumb).

Ludovic al XIII al Frantei (1601-1643) a platit 1,3 milioane franci pentru otetul folosit, in mai multe batalii, la racirea tunurilor. Otetul, aplicat peste tevile de tun fierbinti, avea nu numai un efect de racire, dar mai si curata suprafata metalului si inhiba formarea ruginii.

In perioada medievala s-au inmultit descoperirile legate de virtutile medicale ale otetului. Otetul nu era folosit doar ca o bautura racoritoare sau condiment, ci si ca tratament pentru diferite afectiuni ale pielii, pentru combaterea febrei sau pentru spalarea muscaturilor de sarpe. Exista credinta ca otetul este cel mai bun remediu in cazul unor asemenea muscaturi sau al otravirilor cu diferite substante. Chiar si alchimistii s-au aratat foarte interesati de proprietatile otetului, mai ales ca intre ei si cei care preparau si comercializau otetul in numele unor corporatii aparute inca de la 1394 la Paris, au fost intotdeauna mari rivalitati.

A ramas celebru si "otetul celor patru hoti" - acesta a primit numele de la patru banditi care intrau in casele celor ce sufereau de ciuma, pentru a le jefui. In mod ciudat, cei patru nu s-au molipsit de temuta maladie. Cand au fost prinsi, li s-a promis eliberarea, in schimbul secretului imunitatii lor. Hotii au dezvaluit reteta unui otet concentrat in care se imbaiau inainte si dupa ce intrau in casele celor ciumati si din care beau de mai multe ori pe zi.

Mai aproape de noi, soldatii americani primeau in timpul Razboiului Civil ratii de otet, pentru a preveni scorbutul, iar in vremea Primului Razboi Mondial inca se mai dezinfectau ranile cu otet.

Definire

a) otetul este produsul obtinut exclusiv prin procedeul biologic al dublei fermentari, alcoolica si acetica, a lichidelor sau a altor substante de origine agricola;

b) otetul din vin este produsul obtinut prin fermentarea acetica a vinului sau a amestecului fermentabil, in care vinul intervine in proportie de minimum 70% in